Paparazzo. O surfistă goală-n obiectiv.

Duminică, Las Galletas. Am făcut puţin pe paparazzo, că prea mă plictiseam (glumesc, numai un prost s-ar plictisi în Tenerife). Am urmărit-o prin obiectiv pe blonda surferiţă, că m-am gândit că v-ar plăcea să vă clătiţi ochii obosiţi de ger şi ninsoare cu ceva… dezbrăcat, puţin bronzat şi deh, de vară.

Faza cu surful are două aspecte. Primul este cel legat de… aspect. Adică de imaginea pe care o are surferul, ritualul de îmbrăcare a costumului de neopren, de ceruire a plăcii, mersul lent pe plajă, oprirea de câteva ori până la malul bălţii pentru a mai schimba o vorbă-două cu vreun alt surfer şi apoi plonjarea în ocean. De aici, nu mai contează, că dacă te duci în larg, după valuri, nimeni de la mal nu te mai vede, adică nu te mai distinge. Acolo, în apă, eşti cam tu cu valu’. Dacă nu te pricepi şi nici nu prea ai chef să înveţi, doar pluteşti pe placă până te saturi şi te întorci pe plajă pentru parada numărul doi şi ritualul de dezbrăcare. Cum v-aţi şi prins, aici e loc de multe fiţe, că o grămadă se apucă de surfărit pentru că dă bine în ochii celor din jur. La fel ca şi cu motociclismul.

Partea a doua a problemei e când te prinde bine surful şi vrei să ajungi să domini valul cât mai bine. Atunci te preocupă doar să găseşti valuri iar când le prinzi, te mai scoate din baltă doar durerea acută din stomac provocată de o foame de câteva ore. Atât.

Surfista blondă n-a depăşit prima fază a surfului. Cât timp am stat noi pe faleză, nu a încercat să urce pe niciun val. La început să fii şi tot dai să înveţi şi tu ceva, urmăreşti spargerea valului, samting. În ultima imagine nici nu e ea, ci un puşti căruia nu-i păsa cât de mici sunt valurile, nu rata unul. Poate blonda era pro şi nu-i conveneau valurile… dar atunci de ce a mai intrat în apă?

7 Comentarii