N-am găsit din prima job pe plantaţia de banane

Ceea ce bănuiam din auzite s-a confirmat azi. La banane e greu să găseşti un job pe criza asta.

După plimbarea de vineri, în care am explorat „finca” – plantaţia de banane de peste dealul din spatele complexului în care locuim, hotărâsem să mergem a doua zi dimineaţă la prima oră ca să găsim pe cineva pe la birouri şi să întrebăm de un loc de muncă. Nu a fost sâmbătă pentru că ne-am trezit greu şi a rămas pe azi dimineaţă. Je a pus mobilul să sune la opt, ca la jumate să ieşim pe uşă. Nu a ieşit chiar cum am vrut, pentru că mobilul s-a relaxat şi nu a sunat. Ne-am trezit însă viteji la 8.30 şi am pornit pe la nouă fără zece. Expediţia de vineri a fost bună, pentru că am descoperit un drum mult mai scurt. Am ieşit pe sus pe la piscină şi am urcat vreo sută şi ceva de trepte până în vârful dealului, dar într-un sfert de oră deja eram pe plantaţie, lângă clădirile în care se presupune că ar trebui să fie birouri. Totul închis însă. Ne-am învârtit noi pe acolo întrebându-ne dacă se munceşte lunea pe plantaţie, până am dat de o altă clădire, cu o crescătorie de raţe mute în faţă şi o tanti care vorbea la telefon. Ea trebuie să fie o persoană care ne poate lămuri, ne-am zis, că vorbea foarte preocupată. „O fi contabila, că stătea cu dosarele pe birou” zice Je.

Plantaţia e într-o vale. chiar în spatele dealului pe care stăm noi

Cum spaniolii vorbesc infinit de mult, am avut ceva de aşteptat după cucoană, suficient cât să ne lase răbdarea şi să mai aruncăm un ochi mai încolo, unde se auzea un zgomot de tractor. Printre plantaţii de banane, un nene încărca bălegarul de la o minifermă de vaci într-o remorcă.  Ne-am întors şi presupusa contabilă terminase convorbirea, tocmai la timp ca să ne spună că toate formaţiile sunt pline şi nu ştie să fie nevoie de vreun om, la vreuna dintre plantaţii.

Hmmm. Na asta e. Nu putea fi chiar Hocus Pocus:).  Pe drum înapoi am întâlnit altă cucoană bine camuflată cu blugi şi  polar de parcă nu ar fi fost la tropice, care făcea acelaşi lucru: vorbea la telefon. Am intrat noi după ea într-o magazie plină de nitraţi, azotaţi, fosfaţi şi alte chimicale de îngrăşat banane. Ea a fost mai operativă. Şi-a acoperit cu mâna microfonul telefonului ca să vadă ce vrem şi să ne spună că nu e nevoie de oameni, iar apoi s-a întors la convorbirea ei.

Am plecat oarecum descumpăniţi, nu pentru că nu am găsit nimic, ci că era aproape de casă, dacă ar fi fost un job pentru mine şi nu numai. Credem însă că nu am vorbit cu persoanele potrivite aşa că nu ne dăm bătuţi. Trebuie să ajungem la vreun proprietar de plantaţie prin cineva, de preferinţă spaniol.

Am ajuns la timp acasă pentru ca Je să se pregătească de job-ul ei, să deschidem uşa de la terasă pisicii Ciciones, care venise între timp de la iubitul ei, un motan negru ca smoala. Acum Ciciones doarme dusă, deşi italienii de sub noi sunt in mare vervă şi torăie zgomotos.

Ciciones face ce ştie ea cel mai bine să facă: doarme.

Un răspuns