La portocale, în Tenerife (în loc de „La cireşe” a lui Creangă)

E nebunie mare cu fructele din Tenerife. Adică chiar au un gust delicios. Bananele canariote nu mi-au plăcut la început, dar acum le ador. Papaya la fel. Aici am gustat pentru prima dată acest fruct exotic şi nici nu mi-a venit să cred că spaniolii şi canarioţii au aşa un cult puternic dezvoltat în jurul acestui fruct. Adică, sincer, are gust de dovleac fără gust. După vreo două degustări, când l-am mâncat rece, i-am descoperit adevărata savoare iar acum sunt fanul numărul unu al papayei. Numa că e un bai cu chestia asta. Că dacă mănânci mai multe de vreo patru feliuţe, rişti să te apuce nişte crampe stomacale de zici că ai da orice numai să întorci timpul înapoi cu câteva minute şi să mănânci mai puţin.

Apoi sunt acele mici fructe delicioase care cresc în nordul insulei şi pe care le-am descoperit prima dată în La Laguna, când am mers cu Dan la primul tuns de palmier. Au formă şi mărime de litchi, dar nu au deloc aceeaşi coajă şi cred că nici acelaşi gust (n-am mâncat litchi). Şi mai sunt portocalele care abundă în zeamă. Adică sunt perfecte, că ce-ţi place cel mai mult la o portocală (dincolo de dulceaţa ei)? Să aibă zeamă din belşug.

Apăi când ne întorceam ieri, luni, de la Punta del Hidalgo, pe la El Socorro am văzut pe marginea drumului un pom cu fructe dintr-acelea fără nume (nu l-am descoperit încă) şi un portocal lângă. Dan pac! trage pe dreapta şi eu cu Seb apucăm o cutie goală de vin la cutie şi sărim balustrada drumului pentru a putea trage de crengile copacilor. Deşi pomii erau pe proprietatea cuiva, se pare că nimeni nu le aprecia fructele, că cele care nu erau încă coapte sau bune de cules, erau petrecute, stricate sau pline de sfoiag.

Am luat fix şase portocăliţe (că au mărimea unei mandarine, semn că nu-s stropite cu chimicale de creştere) şi vreo un kilogram de fructe-ca-litchi. Ne-am oprit când o maşină de Guardia Civil (echivalentul jandarmilor din România, numa’ că cu drept de intervenţie la fel ca al poliţiei) a trecut pe drum şi a încetinit în dreptul nostru. Cred că ar fi oprit dacă drumul nu era aşa intens circulat. Am rupt-o la fugă şi p-aci ţi-e drumul.

Ca pomul ăsta sunt mulţi pe lângă drumurile din nordul insulei Tenerife şi nimeni nu-i culege: îi vezi fructele mici, frumoase şi de un galben intens, semn că deja sunt prea coapte... multe din ele sunt trecute şi nu mai pot fi mâncate

PieS: Azi-noapte mă visam deja importatoare de fructe-ca-litchi în România şi aveam mari certuri cu o proprietară de copac care nu era mulţumită de partea ei de câştig şi cu o altă cucoană care voia să-mi fure ideea cu importul în Europa de Est al fructelor minune. 😀

[nggallery id=26]

3 thoughts on “La portocale, în Tenerife (în loc de „La cireşe” a lui Creangă)”

  1. jeaninoasa

    Man, ce repede te-ai mişcat, sunt impresionată!
    Deci da, alta e cauza nebuniei 😀

Comments are closed.

Scroll to Top