Care-i cea mai tare chestie la un vernisaj de artă? Minitartele de pe bufet :D

Nu ştiu cum aş putea începe un articol despre artă. Pentru că e ceva ce înţeleg doar la suprafaţă şi cu care n-am tangenţe. Apoi. Recunosc că nu pricep arta abstractă şi-mi place, dacă-mi place, doar pentru că-i abstractă. Ori pentru că-mi dă o stare de bine. Nu pentru că o pătrund şi o cunosc. Cu expoziţiile de artă sunt într-o relaţie foarte paşnică, adică ele nu mă deranjează, eu nu le deranjez cu prezenţa mea ignorantă. Şi dacă se-ntâmplă să intru la o expoziţie de pictură, sculptură ori grafică, nu şed cu orele în faţa operelor pentru a le analiza şi a le căuta sensul. Dau o tură, văd ce-mi place, ce nu-mi place şi, din moment ce nu am bani de artă, plec după 10-15 minute fără să fi cumpărat ceva. Şi plec foarte liniştită. Ca ignorantu’, nu-l apasă nimic dacă nu ştie nimic. 😀 La fel şi cu vernisajele, numa’ că mai rău. Pentru că nişte oameni care se numesc critici de artă vorbesc de nu mai termină iar toată lumea trebuie să-i asculte când, de fapt, se gângeşte la minitartele cu fructe de pădure de pe bufet.

Ieri a fost vernisată expoziţia „teren de joacă“ la biblioteca astra. Pe blogul lui david postatny găsiţi mai multe informaţii (familia postatny a expus câteva fotografii). Io vă sfătuiesc să mergeţi cât e deschisă, în următoarele trei săptămâni, ca să vă clătiţi ochii cu ce-au mai „fătat“ nişte minţi tinere.

Scroll to Top