Azi plecăm în România, pentru o vacanţă de 10 zile

Azi decolăm din aeroportul Tenerife Norte spre România, cu escală de 28 de ore în Barcelona (cazare la un hostel din Plaza Cataluna, 24 de euro cazarea). Detaliile acestui zbor le-am trecut în revistă aici, la sfârşitul lunii februarie, când am anunţat pe blog emigrarea noastră în Tenerife, şi aici, în aprilie, când am cumpărat bilete de avion pentru reîntoarcerea în Tenerife (pentru cei nou intraţi pe blog poate părea puţin complicat, dar dacă citiţi articolele din spatele linkurilor, veţi înţelege).

Vom dormi la rude din 22 mai când ajungem în Sibiu şi până în 1 iunie când ne întoarcem în Tenerife. O vom ţine într-o continuă vizită, de la unii la alţii, de la un grătar la altul, fără griji, fără stres şi fără muncă. Sună incredibil de bine. Ce să zic, îmi place viaţa mea, ne place viaţa noastră. Adică venim în România pentru vreo 10 zile de vacanţă dintr-un loc în care suntem cam tot într-o vacanţă. Şingura fază nasoală în toată afacerea asta este drumul. Nu partea cu Barcelona, că e un oraş pe care data trecută, la venirea pe insulă, n-am apucat să-l vedem, şi care acum ne va găzdui pentru o seară, o noapte şi o zi. Dar drumul de la Cluj, unde aterizează Wizz-ul nostru în miezul nopţii de vineri (da, iar vom dormi în aeroport), la Sibiu, ăla e partea proastă a călătoriei, că îl vom face cu Dacosul şi va dura vreo 3 ore şi ceva, ca la dus, şi eu cam am rău de autocare şi, în fine, mai degrabă m-aş prăji la soare pe plajă decât să merg cu autocarul 😀 Apoi, de la Sibiu vom merge la ai mei, lângă Caracal, cu Matizul lui Rambo şi a lui Geani (soră-mea şi cumnatu-meu). Deci unu, că o călătorie pe Valea Oltului nu-i cea mai plăcută chestie din lume. Şi doi, o călătorie pe Valea Oltului într-o maşină strâmtă cu patru adulţi şi un puiuţ de om (Teodorin) neliniştit nu-i chiar dorinţa pe care ţi-o pui când vezi o stea căzătoare (mai ales când ai rău de maşină).

Dincolo de oboseala pregătirilor de drum şi a grămezilor de bagaje care n-am nici cea mai vagă idee de unde se tot strâng, o senzaţie foarte stranie mă încearcă. Asta este prima vizită pe care o facem în România. Prima dată când mergem în ţara noastră de baştină ca vizitatori. Prima dată când mergem acolo şi n-avem o casă  care să ne-aştepte închisă, încuiată, cu aerul stătut şi florile neudate. Prima dată în care venim doar ca să ne vedem familiile şi persoanele dragi. Nu e un sentiment de regret că în Sibiu, în România, nu ne mai aşteaptă ACASĂ, ci doar un sentiment straniu şi nou pe care sunt convinsă că toţi imigranţii l-au încercat. E de bine şi îmi place tare fiorul. Şi chiar dacă ştiu că ne va intra în obişnuinţă să privim România ca pe ţara în care revenim doar pentru a ne vizita rudele, fiorul ăsta tot va exista.

Asta este şi revenirea în România după cea mai lungă perioadă de până acum petrecută de noi doi pe alte meleaguri: două luni. Mi se pare că au trecut ani şi nu luni. În următorul moment mă contrazice gândul meu ce-mi spune că parcă ieri eu şi Seb am hotărât să ne dăm demisia de la ziarul Adevărul şi să ne mutăm viaţa la tropice.

Gata, e 01.50 şi mă simt obosită. Trebuie să ne trezim devreme, pe la 8 şi ceva maxim 8.30 şi mai trebuie să-mi şi dau cu ojă pe unghii (vedeţi ce altruistă sunt, am preferat ca în seara asta să scriu pe blog decât să-mi fac manichiura şi pedichiura 😀 ). La 10.15 avem autobuz Titsa din Las Americas la aeroportul din nordul insulei (ne costă 24 de euro pe amândoi abonamentul) şi la 13.15 decolează zborul nostru Vueling spre Barcelona. Va fi o zi lungă, o călătorie lungă, dar vă vom ţine la curent aici, pe sait, prin Twitter şi prin posturile obişnuite (Seb zice că mai rar), în funcţie de cum vom avea timp şi net în ţară.

16 Comentarii