13 euro, primii bani câştigaţi în Tenerife

Aseară a fost prima zi de muncă pentru mine, pe insulă. Cu asta au venit şi primii bani câştigaţi, 13 minunaţi de euro. 😀

V-am zis ce presupune jobul de PR dar nu ştiu dacă v-am zis că Goran, sârbul la care ne-am găsit de muncă este foarte zgârcit. De fapt, v-aţi dat voi seama că e zgârcit, „salariul” de bază pe seară fiind de doar 10 euro (pentru cele trei ore şi jumătate) plus bonus de 0,5 euro de client adus în bar. Şi la cât de chitros e, i-a zis lui Seb că nu-mi mai dă niciun ban dacă mai stă de vorbă cu mine. Deci io, ca PR, nu trebuie să vorbesc cu nimeni altcineva decât cu potenţiali clienţi. Altă fază la Goran. Cum e mai complicat şi presupune taxe, oamenii care fac PR, adică majoritatea lor, lucrează la negru, aşa că sârbul nu face excepţie. Când mi-a făcut instructajul m-a pus în temă cu practicile locului: dacă vezi poliţişti, o iei din loc şi te faci că plouă.

Dacă vă întrebaţi… da, am avut emoţii aseară, dar după ce-am abordat două-trei familii de turişti, m-am mai relaxat. Sax Bar e la 30 de metri de drumul principal din Las Americas, aşa că a trebuit să stau cu fluturaşii în mână la intersecţia cu promenada, că deh, acolo e vadul bun. Numai că acolo, pe o lungime de mai puţin de 20 de metri, stau de obicei vreo 8 PRi, toţi pentru barurile şi restaurantele care n-au intrare de pe promenadă. La barurile cu terase direct în strada principală, PR stă chiar în faţa terasei şi n-are treabă cu alţii. Da’ aici unde am stat eu, apăi aici e o adevărată luptă pe clienţi. Io nu m-am prins că e pe teritorii şi m-am mai plimbat aşa, vreo 10 metri, că dacă turistul nu se opreşte în loc să te asculte, mai mergi şi după el să-l convingi. Da’ unul din „colegii” mei de branşă ce arăta ca un buldog englez a avut grijă să-mi explice cum stau lucrurile. Ce să fac, mi-am cerut scuze şi am continuat. „Let mi teic iu tu ă nais bar wit fri şaţ and roc bend”, am tot spus eu poezia tuturor ce păreau în vacanţă. Normal, m-am pliat şi eu pe fiecare, le-am mai pus mâna pe umăr să le dau un sentiment de intimitate filială, am mai încercat să fac o glumă, mai una, mai alta, da’ la ora 22.30 nu reuşisem să conving pe nimeni să meargă în Sax Bar. „Dacă era Sex Bar, mergeam”, mi-a zis un  englezoi bătrân şi cam roşu-n obraji. Majoritate turiştilor ce sunt acum în Tenerife vin din Anglia, ţările nordice, Belgia, Germania şi Italia. Şi peste 99% sunt boşorogi. Că şi zici că Tenerife, pe lângă surferi, atrage pensionarii… e un fel de cimitir al elefanţilor.

Goran mi-a spus să-i aduc familii drăguţe (a se subînţelege soţ şi soţie de englezi băutori-de-sting), aşa că m-am concentrat pe englezi. Bine, ăştia sunt şi mai deschişi (pe lângă că-s cheflii), faţă de nemţi care n-au niciun chef să fie abordaţi de necunoscuţi pe stradă. O femeie la vreo 65 de ani ce se afla la braţul unui nene foarte rigid a dat din aripi de m-a făcut să mă simt o leproasă. „Liv mi ălon, ai dont uant eniting from iu”, mi-a urlat domnia sa. La un punct o şi înţeleg, că e plină insula Tenerife de PRi, cred că-s mai mulţi decât turiştii. Cum să n-ai atitudinea asta de „lasă-mă dracului în pace!” dacă la fiecare 5 metri îţi mai sare câte unu’-n faţă să te bage-ntro crâşmă.

Cum de la skate n-am avut timp să mergem acasă să ne schimbăm, am fost îmbrăcată cu hainele de peste zi. Aşa că am făcut PR pentru un bar de noapte îmbrăcată în bermude şi geacă de blugi, iar în picioare încălţată cu şlapi de plajă. În condiţiile în care PRii erau toţi costumaţi cel puţin casual. După două ore de vorbit degeaba-n vânt, chiar îmi ziceam că asta e cauza, ţinuta mea de puşti ce duce gunoiul. Cine să ia în seamă un  puşti care duce gunoiul?

(PR-ul din stânga, după cum şi arată, e din Manchester. Nu-i aşa că are faţă de huligan? E tipul de o agresivitate cum rar am mai văzut)

Am spart gheaţa când mă aşteptam cel mai puţin. Unu şi una, amândoi tineri, amândoi din Londra, au zis imediat „da” când au auzit de şaturi gratuite la fiecare băutură comandată. A urmat o altă oră lungă fără vreun succes timp în care nici ceilalţi PRi nu se aflau într-o situaţi cu mult mai roz decât a mea. Şi atunci m-a abordat unu’ dintre ei, mai arogant, puştiul clasic britanic. El lucra ca PR la un restaurant chinezesc de lângă Sax Bar. Cu toţi voiau să afle cine-i prospătura care face PR în şlapi şi bermude aşa că l-au băgat pe puşti la înaintare. Ei au aflat că am 26 de ani şi s-au prăpădit de râs (doamne, îs prea bătrână pentru lumea lor), eu am aflat că ei sunt de aproape un an pe insulă şi că motivul esenţial pentru care au venit aici este băutura. V-am zis, slujba de PR e perfectă pentru prietenii lui Bachus că asigură băutură gratis cât încape. Ei s-au apucat de muncă când li s-au terminat banii de acasă şi au rămas cu gura căscată că eu am ajuns în urmă cu trei zile pe insulă şi deja muncesc. Ce să zic, fiecare cu firea lui.

La 23.40 a venit succesul numărul doi. Două tanti bătrâne rău, din Belfast, s-au lăsat convinse când le-am spus că trupa din Sax Bar cântă şi melodii Queen. „Ai lov Fredi Mercuri”, a spus una dintre ele emoţionată. Când mă resemnasem că seara mea se încheie cu patru clienţi, la 00.05 au apărut două norvegience bete turtă. Băuturi gratis? Bineînţeles. Una dintre ele o dădea una şi bună că vrea să cânte. Taman bine, după miezul nopţii e karaoke în bar, deci loc de desfăşurare a bătrânelor talente. Le-am dus şi pe-ăstea, Seb aştepta să-mi închei seara de muncă şi a mai tras două cadre.

După ce am refuzat băutura (după ce termini programul, te aşezi la bar şi te pui pe băut), Goran mi-a dat 13 euro (10+  0,5 x 5) şi mi-a zis ca data viitoare să vorbesc mai puţin cu Seb şi mai mult cu turiştii.

Concluzia serii: nu-i deloc o slujbă uşoară, în special pentru că trebuie să stai în picioare tot timpul. Dar e un job pe care vreau să-l fac măcar o lună.

7 Comentarii