Yago, ratusca cea urata si empatia

Y si KiAseara, inaine de somn. Toti trei, urcati mot pe canapea, ca Yago ceruse „mac-mac” aratand semnificativ spre calculator.

Si ne uitam noi la un mac-mac, adica un videoclip cu ratuste, dar Yago spune „altu-altu!” Ii plac mult ratustele.

Si-i mai pun inca un videoclip cu ratuste si iar mai cere altul la capatul celor 3 minute de macaneala.

Si dau clic pe cea mai rezonabila din urmatoarele recomandari de pe youtube. Ratusca cea urata. Desenele animate disney, clipul de vreo 7 minute.

Si ne uitam noi, mai comentam, mai explicam, mai macanim, cand ajunge momentul ala de maxima tristete. Ratusca plange sfarsita ca nimeni nu o iubeste.

Eram lipiti, eu si Yago, stand in cur pe canapea cand aud suspine. La inceput, domoale, apoi, tot mai sonore si mai dureroase.

Plangea micutul Yago cot la cot cu ratusca de i se innodau lacrimile in varful barbiei, nu alta!

La inceput am ramas masca. Si eu si Seb. Ne uitam unul la altul ca blegii fara sa putem spune un cuvant. In momentul urmator m-a palit si pe mine emotia momentului. Il tineam strans in brate, un ghemotoc de om ce sta lipit de mine, si plangeam cu el. Pentru el, de el.

Empatia lui mi-a rupt inima-n doua. Durerea pe care a putut el s-o simta pentru ratusca cea abandonata si neacceptata de nimeni m-a sfasaiat.

A plans continuu uitandu-se la ratusca pret de cateva minute. Nu s-a oprit imediat ce ratusca si-a gasit  rudele si linistea, nu avea cum, inca mai simtea tristetea ratustei ce plangea singura la marginea unei balti.

Nu e prima data cand arata empatie pentru altcineva. Dar niciodata nu a fost atat de intensa reactia.

Un copil de doi ani.

Scroll to Top