Vreau să nasc acasă. Doar eu cu Seb și omulețul din burtă.

Ar trebui să fie simplu. Este un lucru care se întâmplă în fiecare miime de secundă în lume, peste tot, în natură. De mii de ani. Nașterea este un miracol al naturii. Pe cât de complex este, se întâmplă de la sine peste tot în jurul nostru. E complicat de simplu. Toate animalele nasc fără ajutor din afară. De niciun fel. Nici din partea altor animale, nici din partea oamenilor. Nasc fără intervenții medicale sau nemedicale. O ființă vie naște așa cum îi vine, când îi vine timpul. Și la om nașterea a fost muuult timp privită ca simplu fenomen al naturii. Procreezi, naști, crești, îmbătrânești și mori.

Dar în ultimul secol lucrurile s-au schimbat, industrializarea a modificat percepția omului despre lume și viață iar medicina, care este o mare-mare industrie ce învârte sume colosale de bani, i-a făcut pe oameni să înțeleagă nașterea ca pe un act eminamente medical. I-a făcut, de fapt, să nu mai înțeleagă deloc nașterea. Și s-o privească ca pe o boală pentru rezolvarea căreia e nevoie de doctori, vizite medicale și spitale. Multe instrumente medicale, sisteme de monitorizare, ace, perfuzii, culuare hiper-luminate, săli mega-sterilizate și scaune ginecologice. Progresul științific, cu toate părțile lui bune pe care nu le pun la îndoială, a medicalizat, a industrializat, a mecanizat, a robotizat un act natural. A invadat ceva mult prea intim, un ceva ce trebuie să aparțină doar mamei și tatălui și nu asistentelor medicale, moașelor și doctorilor. A murdărit și a furat persoanelor de drept un fapt atât de pur și de unic și de irepetabil.

Oare de ce nașterea într-o maternitate a mileniului trei, când progresul medicinei este ridicat în slăvi, aduce pentru mine și pentru orice femeie conștientă de legile naturii și de corpul ei, mai degrabă a barbarie decât a evoluție? Oare de ce se consideră că un mamifer (ce trăiește pe uscat) trebuie să nască cu curul în sus și cu picioarele agățate? Oare de ce un act care poate dura și trei zile întregi, de la primele contracții de travaliu până la nașterea copilului și eliminarea placentei, a fost în așa hal standardizat încât dacă nu se încadrează în anumiți timpi cadrele medicale încep șirul ”binevoitor” al intervențiilor pentru ”salvarea” copilului? Oare de ce e așa de mic procentul celor care înțeleg că toate aceste intervenții medicale, cu instrumente și substanțe artificiale, nu fac decât să complice un act normal și natural și nu să-l simplifice? Oare când a uitat lumea asta că corpul uman este cel mai complex sistem din câte există, un sistem bine pus la punct cu glande și hormoni, un sistem care poate controla prin el însuși, din interior, actul nașterii, un act ce ține tot de el și de nimic altceva construit de mâna omului? Oare de ce ei își închipuie că mamiferul ăsta care naște de când a fost lăsat pe pământ, femela de homo sapiens, nu știe când să împingă și cum s-o facă?

De ce așa de puțini oameni empatizează cu mica ființă ce se naște și nu înțeleg tot șocul și trauma prin care trece ea când se desprinde din universul cald, liniștit, cufundat în întuneric dar confortabil și sigur al uterului mamei sale, și intră într-o cameră inundată de lumină și de zgomote, plină de fețe și de mâini înmănușate în latex? De ce nemernicii cred că puiului de om îi este oriunde altundeva mai bine ca pe pântece, la sân, în brațele mamei lui, la adăpostul singurelor lucruri pe care le are în comun noul lui univers cu cel în care a luat viață și a trăit vreo nouă luni: vocea mamei, ritmul bătăilor inimii ei, căldura și mirosul pielii ei?  Pentru ce ar vrea micuțul de el să fie separat de mama lui, să i se bage o sondă pe gât și alta în rect, să fie ținut de un picioruș, cu capul în jos, să primească vreo două palme peste fund și antibiotice în ochișori, să fie cântărit și măsurat, îmbăiat, înțepat în călcâi și injectat cu vitamine? Pentru ce atâta cruzime? Asta este cea mai bună modalitate de a veni pe lume? Multe întrebări, un singur răspuns. Pentru că medicina este, la urma urmei, o afacere ca orice alta. Randamentul trebuie să fie maxim pe unitatea de timp. Mamele să intre în maternitate, copiii să iasă pe ”banda rulantă”. O afacere cu multe zerouri care se bazează pe ignoranța și frica ”consumatorului”.

Peste 90% din nașteri n-au nevoie de ajutor medical. Sunt sarcini normale, sănătoase ce nu necesită nimic din exterior pentru a-și duce treaba la capăt. E drept ca pentru un procent mai mic de 10 de nașteri cu probleme care cer intervenția unui cadru specializat societatea să considere normal ca acest eveniment să aibă loc în spital? Asta e, multe lucruri nu-s drepte sau corecte în viață, dar asta nu înseamnă că nu putem face nimic. Fiecare acolo, în dreptul lui. Eu mi-am luat decizia, care probabil nu va schimba nimic în mentalitatea societății și în mersul actual al sistemului. Dar pentru mine și copilul meu va însemna totul. Seb este cam înfricoșat de ce va să fie, e oarecum de înțeles că nu are aceeași încredere pe care o am eu în mine și în corpul meu. Dar nu suntem singuri. Omulețul din burtă va face cam toată treaba. Cum a știut să trăiască și să se dezvolte încă de la stadiul de embrion, va ști și cum să iasă. Plus că Dumnezeu e cu noi. De ce ți-ai pune mai mari speranțe într-un medic decât în El?

Pentru toți cei care citesc acest text, consternați sau nu, contrariați sau nu, plini de revoltă sau nu, plini de respect sau nu, aprobatori, admiratori, băgători sau simpli cititori, există multe documentare pe marele internet despre asta – în cazul în care cineva vrea să deschidă mai bine ochii așa cum și eu i-am deschis în urmă cu cinci luni. Filme precum ”Birth Without Violence”, ”The Business of Being Born”, ”What Babies Want”, ”Orgasmic Birth” pot fi destul de edificatoare despre ce înseamnă, cu adevărat, nașterea naturală (căci nu, nașterea aia din spital care e opusă cezarianei nu e naștere naturală, e doar o naștere vaginală). Un site foarte interesant și plin de inspirație despre nașterea neasistată este al americancei Laura Shanley, autoare a cărții ”Unassisted Childbirth” și mamă a patru copii, toți născuți acasă fără asistență din partea vreunui doctor sau vreunei moașe.

Despre cum am ajuns la hotărârea de a avea o naștere acasă, neasistată, cum am vrut să apelăm la o moașă care participă la nașteri la domiciliu pe insulă și pe insulele din arhipeleag și cum s-a întâmplat să renunțăm la ea și ea la noi, despre toate pregătirile – de ordin material și ne, în următorul text. Sper să fie înainte de naștere copilașului (ce e ”programată” pe 4 februarie), că după voi avea și mai puțin chef și disponibilitate (fără să mai vorbim de timp) de stat la tastatură ca acum.

Acum câteva zile, pe plaja La Tejita (între Los Abrigos și El Medano), când omulețul din burtă avea 37 de săptămâni.
Te iubesc, Seb!

 

Mult!

[nggallery id=102]

Naștere ușoară și copii sănătoși tuturor mămicilor din lume!

 

1 thought on “Vreau să nasc acasă. Doar eu cu Seb și omulețul din burtă.”

  1. Pingback: Je si seb, emigranti in Tenerife « Emigranți în Tenerife

Comments are closed.

Scroll to Top