Vânătoare de caracatiţe în Playa de Las Americas, Tenerife

Săptămâna trecută am prins crabi şi peşti iar acum îmi bat capul cum să facem să prindem şi noi nişte caracatiţe ca toţi oamenii.

Localnicii de pe aici sunt maeştri în capturarea dihăniilor care atunci când ajung în farfurie devin cam gumoase, după părerea mea. Totuşi merită încercate. Nu mi-am imaginat însă că ditamai caracatiţele, de circa juma de metru diametru, se găsesc pe malul oceanului, pe sub stâncile care răsar în timpul refluxului.

Noroc tot cu surferii, că am furat puţină meserie de „cacacatist”. Cred că era sâmbătă seara, în ziua cu munca. După prima repriză de surf de dimineaţă, am pritocit toate pozele pe calculator, am făcut selecţiile, iar apoi spre seară am ieşit iar la pozat. Ca să mă plasez mai bine, că eram în contra-lumină, am luat stâncăraia ieşită după reflux la pas. Cum păşeam eu aşa, atent să nu alunec să-mi rup gâtul şi să crăp aparatul Je-ului, ridic ochii şi văd un fund mare de moşneag care se iţea de sub un fel de dig mititel. Era defapt o conductă veche peste care erau pietre cimentate. Oceanul şi-a făcut însă treaba şi greu îţi mai dădeai seama că nu e tot stâncă.

În fine, moşul meşterea ceva pe acolo şi normal că am uitat de surf şi m-am dus să casc gura. Cu el mai era un tip, probabil fiu, care stătea mai relaxat cu un bat de bambus cam de un metru şi jumatate în mână, pe care îl tot vâra sub conducta devenită un fel de recif. Nu părea să prindă niciunul nimic şi mă gândeam ce ar putea să scoata de acolo, ca aveau ceva carne alba înfipta întrun mic harpon prins pe vârful băţului de bambus.

M-am edificat curând, când moşul a ajuns la o stâncă de lângă conductă, a meşterit el ceva cu băţul pe dedesubt, apoi a înfipt o suliţă bună şi de întors carnea pe grătar şi a strigat după fecior. Acesta i-a venit în ajutor cu încă un harpon oţelit şi odată l-am văzut pe moş că se opinteşte cu amândouă mâinile sub apă şi cu valurile trecându-i peste nădragii scurţi.

A scos o caracatiţă de toată frumuseţea, dintr-un loc în care nu mi-aş fi închipuit că stau.  Mai aveau încă două în fosta găleată de lavabilă cu care erau dotaţi, dar asta părea cea mai mare. A urmat operaţiunea mai puţin plăcută de ucidere a bestiei. A trântit-o de stânci câteva minute să o ameţească, apoi i-a scos măruntaiele, pe care le-a folosit din nou ca momeală, pe beţele de bambus.

Deci cum se face am văzut, mai trebuie doar să facem rost de harpoane şi cu răbdare să scotocim pe sub stâncile din Playa de Las Americas.

P.S. Pentru cei care se întreabă unde e Je în toată povestea: se prăjea la soare…

14 Comentarii