Vacanță în Tenerife din 12 iunie – Dăm casa în chirie cât suntem în România

Pura vida
Pura vida

Ne-am luat bilete spre România și vom fi toți trei în țară din 12 iunie, pentru cât timp e nevoie să lansăm cartea Jeaninei, dar nu mai puțin de o lună. Nu credeam că vom merge și anul acesta în România, după vacanța de anul trecut în care ne-a plouat bine. Noile noastre planuri despre care va scrie Jeanina ne-au dus însă spre această vacanță surpriză.

Sper doar că până la mijlocul lui iunie stă ploaia la Sibiu și vom avea parte de soarele pe care îl iubim atât de mult. Așa o ploaie de vară din când în când merge, dar nu zilnic.

Anul trecut am avut o experiență foarte plăcută cu Adriana, Adi și Călin, familia care a stat la noi trei săptămâni cât am fost plecați în concediu. Și ei au spus că le-a plăcut, așa că vrem să repetăm experiența.

Casa noastră va fi liberă din 12 iunie pentru o familie care vrea să experimenteze viața pe o insulă și să petreacă în același timp o vacanță în Tenerife. Perioada este de minim două săptămâni și maxim o lună. Prețul este de 120 de euro pe săptămână, iar pentru cine vrea mașina, un Renault Twingo, încă 60 de euro pe săptămână.

Poate fi o familie de patru persoane, pentru că de anul trecut ne-am mutat într-o casă ceva mai mare, în același complex, cu un dormitor in plus, dar acesta a devenit atelier și cameră de joacă. Este însă un pat de o persoană aici. Pentru cine vrea să doarmă sub stele, poate sta și în hamac, pe terasă, cu Maloun, Mufi, Muraia și Mao, cățeaua, respectiv pisicile și nu în ce le din urmă, motanul nostru.

Nu, nu au fumat nimic! Sunt chiar ele, pisicile aristocrate. Pe spate - Mao, perpendicular pe Mufi iar covrigul e Muraia.
Nu, nu au fumat nimic! Sunt chiar ele, pisicile aristocrate. Pe spate – Mao, perpendicular pe Mufi iar covrigul e Muraia.

Aici am ajuns la îndatoririle chiriașilor. Vrem ca în locul nostru să stea niște iubitori de animale, care să le poată da de mâncare și să o ia pe Maloun la plimbare dimineață și seara. Pisicile sunt independente, vin și pleacă iar Maloun este cel mai cuminte câine din lume, cu condiția să nu vadă alte pisici (cu excepția celor care fac parte din familie). Peste zi parcă nici nu avem câine. O altă indatorire, care poate fi un tabiet pentru copii, este să ude grădina de 8 mp, adică să dea drumul la robinet zece minute, cât să târâie apa prin sistemul de irigațieBananul,care de anul trecut a luat proporții și sperăm să ne dea și fructe până la primăvară, cei câțiva pui de avocado și papaya, plus smochinul pe care l-am plantat în amintirea copilașului nostru care ar fi trebuit să se nască luna aceasta.

Un cățel să-l pui la rană
Un cățel să-l pui la rană

În rest, căutăm niște oameni care sunt aproape de natură, iubesc viața, oceanul, plaja și soarele, sunt pozitivi și liniștiți. Și NEAPĂRAT NEFUMĂTORI.

M-am uitat la zboruri pentru iunie-iulie și sunt prețuri bunicele și cu escală prin Madrid și prin Barcelona. Precis sunt și alte rute. Dacă e nevoie, pot da o mână de ajutor la căutat avioane.

 

Așteptăm mesaje de la doritori, cu câteva cuvinte despre, cine și cum sunteți la emigrantintenerife@gmail.com.

 

Apusul de pe terasa noastră
Apusul de pe terasa noastră