TenerifeArhivă

Îți amintești ce slabă eram?

Să nu credeți că sunt extrem de fericită că m-am îngrășat cât m-am îngrășat. Că poate așa credeți, oi fi lăsat impresia de laudă. Nu mă laud că regimul meu alimentar din ultimii 2 ani și jumătate mă îngrașă, ci caut să-mi explic și să înțeleg de ce se întâmplă. …

Ne-am mutat mai la frig

Păsărelele ciripesc ca-n crâng și-un câine latră-n depărtare. Oceanul șade albastru și misterios la capătul arid al văii verzi și nici urmă de zgomot urban. Teide e mai aproape, pare să se prelingă pe acoperișul casei, maiestuos și amenințător. N-a venit vulcanul la noi, ne-am mutat noi mai spre el. …

Ne mutăm la țară

Azi îmi propusesem să scriu despre lansarea de la Brașov a cărții mele, ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume” (care, apropo, se vinde foarte bine). A avut loc pe 21 iulie și am tot amânat să povestesc cum a fost și ce-am simțit acolo. Ba am fost dintr-o vizită …

Nu veniți în Tenerife!

Peste câteva zile se împlinesc 4 ani de trai în Tenerife, 4 ani de când am emigrat din România, 4 ani de stat la soare, la ocean. Ne place, e un loc frumos care are și părți urâte, dar despre altceva vreu să vă zic. Nu veniți în vacanță în …

Rochie de mireasă la 10 euro

Când eram mai mică şi mă vedeam mireasă, eram într-o rochie de prințesă. Original, nu? Așa am zis și eu, vai, ce tare sunt, am o rochie de mireasă de prințesă: fustă larg umflată, mijlocel subțire de viespe, corsetul strânge tot și ridică sânii, trenă lungă, diademă strălucitoare, chip luminos, …

30 de ani si maine ma marit

M-am mai gandit de cateva ori anul asta ca in noiembrie implinesc 30 de ani, dar n-am ramas mult pe idee. N-am realizat ca da, intru in categoria doamnelor care au 30 de ani si care nu mai arata a liceence. Iar in ultima luna, apropiindu-se ziua mea, nu m-am …

Tenerife nu-i Hawaii

Când ne-am hotărât să venim în Tenerife, nu ştiam mai nimic despre insulă. Tot ce credeam că ştim era că e în oceanul Atlantic şi că are un climat tropical (eu-mi imaginam păduri luxuriante pline cu banane, mango şi maimuţe). Ajunşi aici, am trăit o uşoară dezamăgire. Nu era deloc …

N-am titlu la text, dar e despre recunoștință

Îți mulțumesc ție, Pământule, pentru bunătățile cu care ne răsfeți. Îți mulțumesc ție, Oceanule, pentru mărinimia cu care ne accepți. Îți mulțumesc ție, Vântule, pentru blândețea cu care ne învălui. Îți mulțumesc ție, Soare mare, pentru căldura pe care ne-o trimeți. Îți mulțumesc ție, Insulă iubită, pentru toate frumusețile pe …

Net ADSL în 21 de ore de la Movistar

Azi am avut o surpriza foarte plăcută după câteva experiențe mai puțin fericite cu conexiunea de Internet. Avem ADSL după numai 20 de ore de la depunerea cererii. Știu că pentru voi, cei ce ne citiți din România e hilar să te bucuri de o conexiune ADSL de 6MB când …

Je, burtica, trimestrul trei deja

Avem în plan să vorbesc despre schimbările pe care le-am făcut în obiceiurile mele alimentare și de îngrijire personală de când am aflat că sunt însărcinată. Dar prevăd un astfel de articol foarte lung și parcă mă sperie… adică nu am chef să stau atât de mult timp lipită de …

Seb și Je, soț și soție *update cu foto si video

Ne-am căsătorit. Deocamdată doar în fața legii. Cununia religioasă – în curând. Seb se interesase la tribunalul din Los Cristianos despre căsătoria rezidenților pe teritoriul Spaniei iar numărul de acte, certificate și adeverințe necesare ne-a descumpănit. Trebuia să scoatem mai multe adeverințe din România și toate actele trebuiau traduse și …

Jeaninoasa la dentist

Prima dată la stomatolog am fost când eram mică-mică și cred că n-a fost prea rău. Pentru că niciodată în viața mea n-am avut frică de doctorul care forează-n măsele și am tratat mereu această vizită nu ca pe un rău necesar, ci ca pe un bun necesar. Asta nu …