Azi a fost o zi plină de surf şi de parfum. N-au nicio legătură, pentru majoritatea oamenilor, dar la mine se leagă. Cum de cele mai multe ori surful este în ziua mea liberă, firesc că se pupă bine ieşirea la surf cu o raită prin parfumerii. Care nici măcar nu e raită, că fiind toate în calea noastră spre plaja Honda, e ca şi cum m-aş opri să cumpăr un ziar. Numai că stau mai mult. Şi nu cumpăr un ziar. Ci îmi arunc privirea prin rafturile cu sticluţe în speranţa că mai descopăr vreun parfum pe care nu l-am mirosit şi despre care am citit sau că găsesc vreun parfum rar. Câteodată, nu foarte des dar nici arare ori, căutările îmi sunt încununate de succes.

Azi am găsit într-o parfumerie în care mai fusesem de mai multe ori Black Orchid (Tom Ford). Până acum nu mai văzusem raftul cu Tom Ford, semn că n-a ajuns de mult timp. E drept, doar trei parfumuri ale casei erau disponibile, deci în niciun caz Private Blend, dar e bine şi un strop decât deloc. Despre Black Orchid, da, e dragoste la prima mirosire. Acum, când scriu, parfumul a ajuns deja la notele lui de bază şi pot spune că îl ador în întregime. Lista mea de parfumuri preferate e cu un parfum mai lungă. Oricum, de când am venit în Tenerife (care e o insulă plină de parfumerii), mi-am descoperit noi preferate… multe. Din fericire, eu sunt genul de femeie care nu se dedică unui singur parfum iar asta înseamnă că nasul meu poate iubi cât de multe. Bani să fie.

Partea a doua. Surf. Bun. Tare bun. Da’ greu. Zilele trecute am revăzut filmul Point Break (da, ăla cu Keanu Reeves la vârsta primelor tuleie şi Patrick Swayze-n tinereţe). Uitasem cât de prost poate fi. Nu vi-l recomand, merită doar pentru scenele cu surf. Dar dacă vedeţi filmul, nu luaţi de adevărat tot ce bruneta îl învaţă pe Reeves. Că e mare diferenţă între surful din realitate şi surful predat la Hollywood. Pelicula arată că surfu-i uşor (cu riscul de a te îneca dacă eşti zevzec – ADEVĂRAT – mă mir că au băgat în film o astfel de fază) şi că poţi face întoarceri pe coama valului de la prima lecţie. Ori dacă ar fi aşa, toţi surferii ar fi pro, ar trăi din sponsorizări şi eu aş fi vreun soi de campioană mondială.

În realitate, surful te sleieşte de puteri. Oceanul te sleieşte de puteri. Apuci să iei un val, valul e bun să te ia cu el în cursa lui eternă spre mal, te ridici pe placă, stai în poziţie câteva secunde, controlezi placa apoi cazi. Cazi că faci o greşeală şi-ţi pierzi stabilitatea pe placă sau cazi că valul şi-a terminat drumul. Şi apoi trebuie să te-ntorci în larg, pentru următoarea cursă. Numai că acum nu mai e niciun val care să te ducă cu el, ba din contră, sunt multe care vin înspumate spre tine, hotărâte să nu te lase să treci. Dacă eşti mai avansat în ale surfului, ştii deja cum să intri cu tot cu placă pe sub val, ca să eviţi curentul. Dacă nu, apăi toată întoarcerea în larg este o luptă. Asta e cea mai obositoare parte, nu să stai cu muşchii-ncordaţi pe placă.

*poze de la această sesiune – ioc. Seb a stat în apă cu camera GoPro a lui Dan şi a făcut nişte filmuleţe (care n-au ieşit bine, din cauză că Je era prea departe de Seb şi Seb prea departe de Je). Poza de mai sus e captură de pe unul.

Join the Conversation

1 Comment

  1. pai …na …antreneaza te ca vine iarna cu valuri la dos hermanos , bajamar, socorro….

Leave a comment

Lasă un răspuns