Skate cu vâslă de gondolă, un sport inventat în Tenerife, de Dan

Je pe skateul "gondolă"

„E atât de genială ideea, încât nu ştiu cum de nu s-a gândit nimeni la ea până acum”, zice Dan rânjind cu gura pân’ la urechi şi plin de transpiraţie. Venea de la capul staţiunii Los Cristianos ca un gondolier modern în gondola lui sub formă de skate după ce făcuse o tură dus-întors Las Americas – Los Cristianos. Gândiţi-vă ce senzaţie a făcut el pe cei câţiva kilometri de promenadă plină de turişti, turiste, piari, negustori şi alte specii, trecând în viteză pe lângă oameni şi împingând de zor în caldarâm cu o palo de wind surf pe post de remo (care palo este din carbon şi costă vreo 300 de euro iar după experienţa cu skate-ul s-a cam tocit).

Adevărul este că merge foarte bine prăjina cu placa, mai bine decât ai pune piciorul jos ca să-ţi mai ieie avânt din când în când. Cu tija împingi puternic sau nu foarte puternic în sol şi vei avea o viteză foarte mare sau doar mare pe plan drept. Dacă e şi puţină vale, ai şanse să sperii oamenii care zic c-au văzut un OZN vâjâind pe lângă ei. Vă sfătuiesc ca neapărat să încercaţi, chiar de nu mai sunteţi nişte puşti. Distracţia e maximă, oriunde aţi face-o, în Bucureşti, Sibiu, Galaţi sau Tenerife. Plus că e GARANTAT, toate fetele şi ABSOLUT toţi băieţii vă vor privi lung şi admirativ. Iar restul poporului va fi foarte amuzat de imaginea voastră de gondolieri ai asfaltului.

Mie mi-a plăcut foarte mult şi e clar că mi-am găsit un nou hobby.

Dan, precum o statuie grecească

[nggallery id=11]

Un răspuns