Visul frumos se poate încheia la coborârea din avion, dacă nu sunteți precauți

Am vrut să scriu mai demult povestea ce urmează, apoi prins cu altele am uitat complet. Mi-am amintit azi, citind o știre de pe situl unui ziar local. Titlul spunea ceva de genul: „Cinci membri ai unei familii arestați pentru exploatare compatrioților”. Suna a clișeu și mi-am zis, aștia sigur sunt români. Români și erau, dar nu zic în articol și de unde anume din țară.

Pe scurt, grupul format din patru bărbați și o femeie, rude, aduceau în Tenerife români săraci de pe acasă, cu promisiuni de locuri de muncă. Când aceștia se vedeau pe insulă, în loc de traiul promis deveneau sclavi, fiind puși la cerșit, la spălat parbrize în Santa Cruz de Tenerife sau, femeile obligate să se prostitueze cu apropiați ai bandei.

Nu sunt singurii care au profitat sau profită de naivitatea compatrioților pe aici. Am avut de-a face și eu cu un caz, nu atât de grav pentru că se mărginea la înșelătorie. Escrocul nu a pățit încă nimic și acționează în continuare de aici, cu anunțuri pe Internet în România.

Am aflat întâmplător de acest caz după ce am primit un mail din țară, de la un domn care mă ruga dacă pot să aflu mai multe despre un anume Dan Ciobanu, cu firmă de transport aici in Tenerife. Acesta era în spatele unui anunț de angajare și escrocheria era simplă. Viitorul angajat trebuia să ajungă urgent în Tenerife și avea doua variante, să-și cumpere bilet de la Tarom cu 400 de euro, sau să trimită pe Western Union 150 de euro, urmând să ridice biletul de la Tarom și să plătească diferența în Tenerife, din primul salariu.

Mi-a mirosit la vrăjeală de la început și i-am spus omului că mă pot întâlni eu cu Ciobanu, patron de firma de transport. Nu ne-am sincronizat bine și am primit mailul lui după ce fusesem în Santa Cruz, dar i-am spus că am verificat firma și nu există. L-am sfătuit să ceară pe mail o copie a certificatului de înregistrare al firmei, dovada că există și să nu trimită banii până cu verifică bine. Escrocul l-a imbrobodit și omul din România a trimis banii. Normal că nu a mai răspuns la telefon apoi, respectivul Dan Ciobanu. Omul era sub presiunea iluziei că poate chiar e adevărat jobul și l-ar pierde, așa că 150 de euro nu i s-au părut un capăt de țară.

La ce foame e acum și în Spania și în România, astfel de escroci trăiesc boierește de pe urma naivilor care nu au puțin fler să verifice veridicitatea unor anunțuri care promit job-uri bine plătite și cer bani pentru ceva anume. Oameni buni, există Internetul! Ei se folosesc de el ca să își găsească victimele, dar pot fi în același timp depistați tot prin Internet.

Câteva sfaturi pentru cei care răspund la anunțuri de angajare în Tenerife sau oriunde altundeva, ce par foarte avantajoase dar li se cere să trimită bani sub diverse pretexte:

Înainte de toate, trebuie să știți că românii au și în 2013 interdicție de muncă în Spania.  Nu s-a ridicat așa cum aștepta toată lumea și doar cei care erau înscriși înainte de august 2011 în sistemul de muncă si asigurări sociale spaniol au în continuare drept de muncă.

Deci cine oferă un loc de muncă aici unui român care vine pentru prima oară în Spania, ori îl invită să muncească la negru, ori e cel puțin neserios. Adică totuși sunt cinci milioane de șomeri în Spania…

O modalitate de a munci legal este să îți faci un PFA, așa zisul Autonomo, caz în care statul spaniol nu pierde că trebuie să îți plătești taxele, care pornesc de pe la 150 de euro în sus.

Cereți cât mai multe detalii de la cel care răspunde la telefonul anunțului!

Dacă are firmă, cereți certificatul de înmatriculare scanat! Îl puteti apoi verifica simplu cu o căutare pe Google, după nume și codul de inmatriculare al firmei, sau codul fiscal. Dacă treaba e serioasă nu va avea nicio reținere să vi-l trimită. Dacă nu, se va eschiva!

Dacă nu e vorba de firmă, cereti copie după pașaport ca să-i verificați identitatea. Scotociți pe Google după el, în caz că vi-l trimite. S-ar putea să aveți surprize, dar de regulă, nu veți mai primi niciun răspuns sau vă va purta cu vorba, dar nu va trimite nimic.

NU trimiteți niciodată bani prin Western Union sau altă modalitate de transfer de rapid de bani, la necunoscuți! Dacă puneți intrebări și cereți detalii și dovezi, nu veți ajunge însă la acest pas.

Redau mai jos și un pasaj din mailul românului care a căzut în capcană:

…M-a imbrobodit, asta e „calitatea” excrocilor, nu oricine e facut pt asta. I-am scris ce mi-ai zis, a spus ca legea era data intr-adevar dar pt a iradica fenomenul „boschetarilor” care nu lucreaza legal dar ca el are firma si lucreaza perfect legal, bla, bla bla. Despre faptul ca tu nu ai gasit aceasta firma si ca ar fi normal sa-mi trimita copie dupa certif de inmatriculare, nu a deschis subiectul…si a dat-o in altele . ba chiar mi-a scris: imi pare rau ca daca m-a suna prietenul tau, il invitam la birou la mine la o cafea si il lamuream!…ca sa vezi pana unde merge tupeul excrocilor. Aici imi pare rau ca nu m-am prins sa fii insistat sa-mi dea o explicatie la asta, am fost si eu luat de val, nu im i pare rau atat de bani cat despre marea, marea mea prostie ca nu am insistat asupra dovedirii existentei firmei cu un certificat de inmatriculare, mai ales ca am avut si eu firma in Buc. si era mai mult decat logica si simpla treaba asta…..Ce sa mai..prostia se plateste, iar daca e sa scot un bine din treaba asta as zice ca de acum nu voi mai ignora niciodata doua expresii: 1. Nu te increde niciodata in vorbe oricat de reale ar parea, ci in fapte !  2. Daca vreodata ceva pare prea frumos ca sa fie adevarat, chiar nu este!  A doua expresie am auzit-o de nenumarate ori la o emisiune tv despre excroci dar…din pacate nu am tinut cont de ea…