S-au împlinit două luni de la imigrarea în Tenerife

Ieri, pe 9 mai, s-au împlinit două luni de când am pus piciorul în Tenerife. Două luni de când am emigrat din România. Două luni de când trăim pe meleaguri tropicale, în mijlocul Atlanticului, în insulele Canare. Cele mai bune două luni din viaţa noastră. Cele mai frumoase şi plăcute două luni de zile trăite vreodată. Oamenii sunt de milioane de feluri şi au trilioane de preferinţe. Noi, eu şi Seb, suntem în categoria celor care pot fi fericiţi şi când plouă, şi când e soare, şi când sunt valuri, şi când oceanul e calm ca apa din pahar. Şi adorăm oceanul, plaja, stâncile şi vântul. Astfel că pentru noi insula Tenerife este locul ideal de trai. E locul perfect. Aici ne simţim acasă. Pentru că acasă e acolo unde poţi dormi liniştit, acasă e locul unde poţi munci fără stres, acasă e acolo unde în fiecare zi trăieşti ca-n vacanţă. Pentru cei care sunt noi pe aici, luaţi arhiva lunilor martie, aprilie şi mai pentru a vedea că aşa este: în fiecare zi ne distrăm ca-n vacanţă. Când nu e skate, e surf, când nu e plajă la ocean e plajă la piscină, când nu e shopping e leneveală pe terasă, când nu e pescuit pe stânci e stat la o terasă la o bere rece, când nu e cină la restaurant e cină savuroasă acasă.

În afară de felul nostru de a vedea frumosul în realitatea din jur fără gând cârcotaş în minte, noi suntem şi foarte optimişti. Gândim că oricât de prost pot merge lucrurile atunci când ele se hotărăsc să meargă prost, tot e ceva care să meargă bine. Aşa am trecut cu bine şi peste momentul zero (adică atunci când am rămas fără niciun euro în buzunare) şi gândirea pozitivă ne-a adus imediat în cale o sursă de venit (cum a fost cursa de motocros de la San Miguel de Abona unde am câştigat 70 de euro pentru nişte poze făcute în două ore sau jobul cu costumele de baie care ne ajută să trăim aşa cum vrem).

N-am plecat din Sibiu, România, de rău. Adică aveam joburi bune (în viziunea multora), un apartament frumos în care locuiam cu chirie,  aveam bani cât să ne ajungă pentru traiul zilnic şi pentru două vacanţe anuale în străinătate plus un week-end la Londra. Am plecat din România pentru că ne doream o viaţă mai colorată, o climă mai caldă, nişte străzi cu mai puţine gropi şi ocean în spatele curţii (vorba vine). Şi aici viaţa noastră are o calitate de un milion de ori mai mare. Însăşi faptul că trăim într-un loc de vacanţă 365 de zile pe an spune de ce. N-o să înşir avantajele unei ţări cu adevărat formidabile cum este Spania şi diferenţele dintre România şi Tenerife. Ar fi pierdere de timp, din moment ce cu toţii ştim ce-nseamnă o ţară dezvoltată comparativ cu una într-un etern şi fără sfârşit curs de dezvoltare. Da, şi aici este criză economică, şi aici sunt sute de mii de şomeri, şi aici e greu să-ţi găseşti şi să-ţi păstrezi locul de muncă. Dar pentru cei care vor cu adevărat să răzbată şi dau dovadă de răbdare şi dorinţă de muncă, asta nu poate fi o mare problemă. Căci, odată găsit job în Tenerife, câştigul este cu mult mai mare decât cel din România. Al meu, în jur de 1.400 de euro la prezentat costume de baie, e de peste trei ori mai mare decât salariul obţinut la Adevărul Holding.

Alte aspecte. Locuim într-o locuinţă (pe care plătim 360 de euro lunar) bună, spaţioasă, luminoasă aşezată într-o zonă liniştită cu largă privelişte la ocean şi cu o mare şi grozavă piscină pe acoperiş. Asta ne umple de energie şi ne dă poftă de viaţă (înotul este unul dintre cele mai relaxante şi destresante activităţi). Plus că în zona în care trăim, San Eugenio – Las Americas, nu e zgomot terifiant, nu agitaţie în trafic, nu claxoane, nu nori de gaz eşapat. Apoi, mici detalii care dau calitate vieţii. Mic dejun luat dimineaţa, pe la ora 10 şi ceva, pe terasa mare orientată spre Atlantic; geamurile larg deschise şi miros de orhidee seara, aer curat şi răcoros noaptea. Ne culcăm târziu în noapte, dacă lucrăm pe calculator sau privim ultima serie din Dr. House, ne trezim când ne trezim, undeva între 8 şi 10 (Seb se trezeşte mereu pe la 8 şi ceva, eu aproape mereu pe la 10 fără ceva).

Avem şi o pisică, ceea ce este considerat de mulţi o chestie extrem de benefică. Adică prezenţa într-o casă de oameni a unui animăluţ de companie este terapeutică. La fel de terapeutică ca însăşi prezenţa pisici în studioul nostru este capacitatea ei de a cere de la noi doar iubire. Nu mâncare, nu lădiţă cu nisip, nu adăpost cât lipsim. Lucrul cel mai ciudat şi al cărui mister încă nedescoperit este provenienţa pisicii, foştii stăpâni şi cum de destinul ei s-a lipit de-al nostru. Nu ţinem morţiş să aflăm, atâta timp cât Cicio doarme liniştită pe pat, la picioarele noastre, şi iese singură afară, când are vreo nevoie anume (credem că de mâncat mănâncă din ce vânează, dar nu suntem încă siguri de această teorie).

Postul este deja prea lung şi degetele mele ar scrie mult şi bine despre viaţa plăcută de aici, din insulele Canare. Şi chiar aş continua dacă nu mi-ar sta gândul la următorul episod din Dr. House 😀 Concluzia primelor două luni de trai în Tenerife: este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat.

27 Comentarii