Locul de luat ceaiul din restaurantul El Vego
Locul de luat ceaiul din restaurantul El Vego
Locul de luat ceaiul din restaurantul El Vego

Nu am mai scris demult despre vreun restaurant și nici acum nu aș face-o. Dar e un restaurant vegano-vegetarian și primul de acest gen la care am mâncat, așa că…

Azi am împlinit 5 ani, noi doi. Eu, Jeanina Vlad, și el, Sebastian David. Cinci ani de când ne-am pupat prima dată, pe o alee înverzită din Sibiu. Și am zis să ieșim undeva, să sărbătorim cumva, mai pe seară, mai pe înserat, să stea Yago la bunica. Tocmai bine că și-a amintit Seb că nașii ne-au spus că niște cunoștinde poloneze de-ale lor și-au deschis restaurant vegeno-vegetarian în El Médano.

Erau orele prânzului și noi eram la plajă, așa că n-am mai lăsat sărbătorirea pentru cină și am mers cu toți trei la masă. Seb l-a întrebat pe Yago ”Vrei să mergem să mâncăm la restaurant?” iar micuțul ”Papa, papa!”

Mâncăm foarte rar la restaurant, iar în ultimul timp și mai rar. Asta și pentru că nu am găsit până acum o ofertă vegană prea grozavă, altceva decât salată, legume pe grătar, ciuperci prăjite, cartofi fierți ori humusul de la restaurantele libaneze.

Restaurantul vegetarian El Vego din  El Médano are două chestii faine: așezarea și spațiul interior destul de mare și primitor. Chiar dacă nu e pus pe malul oceanului, este la 20 de metri de promenadă și foarte ușor de găsit. E deschis de doar 3 luni și lumea chiar știe să te îndrume spre el, ne-am zis că renumele îi e bun, c-o fi mâncarea bună sau doar pentru că e singurul restaurant vegetarian din El Médano (și chiar din sudul insulei).

Înăuntru este colorat și mobilat în mare parte cu lemn, au chiar și o zonă de băut ceaiul cu o canapea și fotolii, ce a fost folosită de Yago ca loc de joacă.

Dar mâncarea, nici bună, nici rea. Normală. Și porții mici, așa, ca pentru cineva care a mâncat deja acasă.

Am comandat trei platouri: ceva de început la care spunea că este pentru două persoane, un curry de legume cu quinoa pentru mine și Yago și cartofi la cuptor și bureți prăjiți pentru Seb.

Platoul de început era asemănător cu cel de la restaurantele libaneze, cu puțin humus, 2 chiftele mici de năut, 2 crochete de orez, niște vinete aburite la tigaie (cam o lingură cu vârf, de fapt aceeași cantitate ca și humusul), 6 măsline, alioli, mojo verde și roșu (sosurile tipice canario, care se servesc ca tapas lângă cartofii mici fierți în coajă ce se cheamă papas arrugadas, adică cartofi zbârciți), niște feliuțe de legume și pâine. 13 euro.

Dacă de chiftele sau crochete nu mi-a păsat, că i le-am lăsat lui Seb (eu încercând să mănânc mai ”curat” – mâncare gătită când mănânc, să fie fiartă ușor sau la abur), humus aș fi vrut mai mult. Lui Seb i-am dat un vârf de furculiță și restul l-am împărțit cu Yago. Nu ne-a ajuns, dar nici atât de grozav încât să cerem o porție de humus nu a fost. Avea prea mult ulei de susan încât era grețos și mai deloc usturoi, de fapt e greu să nimerești un humus pe gustul tuturor clienților. Ei au în meniu trei tipuri diferite, clasic, cu avocado și cu ardei iute.

Sosurile le-am mâncat cu feliuțe de castravete, dar s-au terminat după primele două feliuțe. Trebuie să știți vasele ălea mici, în formă de castron, dar cum ar veni caston de jucărie (sunt folosite pentru sosuri în multe restaurante). Ei bine după ce că erau mici, au mai și venit pline doar pe jumătate. Zgârciți rău. Păi când faci un sos verde din frunze de coriandru, avocado, chimion, lămâie, apă și puțină sare îți iese cu 50 de cenți vreo jumătate de litru de sos. Știu că restaurantele sunt făcute să câștige, dar trebuie și clientul să simtă că nu pierde. Nici 50 de ml de sos, asta în platoul pentru două persoane care costă 13 euro.

Vinetele bine că erau în același spirit, adică foarte puține, că n-aveau niciun gust. Ca și cum, acolo în tigaie unde au fost ele înmuiate, nu s-au hotărât ce vor să fie. Sunt atât de multe mâncăruri care se pot pune pe un platou de aperitive vegane și ei au pus vinete terciuite (cred că se vroia ceva franțuzesc).

Măslinele, cele mai ieftine, cu gustul cel mai a ne-măslină. Știți măslinele ălea negre fără sâmburi din conservele de 60 de cenți, de-ălea de care regreți că ai cumpărat, că au așa gust de stomatolog? De-ălea. Problema e că lui Yago îi plac măslinele, care sunt conservate și prea sărate, nu ținem așa ceva în casă, mănâncă doar în astfel de ocazii. Așa că după ce le-am terminat împreună pe cele 6, a întins micul castronel în care fuseseră spre chelneriță, mai cerând altele. I-a mai adus? Firește că nu. Nici nu vroiam, dar gestul lor ar fi contat milioane.

Bine că băuse două pahare se suc proaspăt de portocale înainte să vină mâncarea (care suc s-a decantat, foarte ciudat, noi facem zilnic suc de portocale și niciodată nu se separă dacă stă 10 minute nemișcat ăn pahar, poate că a fost de la cutie, cu toate că nu au recunoscut nimic), mâncasem banane pe plajă și mai înainte și lapte de sân pe drum, deci nu-i era prea foame. Humus, castraveți cu sosuri, roșii, măsline, puțin dintr-un falafel, apoi puțină qiunoa și ceva legume fierte din curry (fasole verde, morcov, ciuperci, anghinare, ceapă), s-a dat jos de pe scaun și s-a dus din nou în zona canapelei unde și-a făcut de lucru cu o tăviță, un sertar și niște pietricele.

În platoul lui Seb, șase felii de cartof, cum a zis și el, nici măcar un cartof întreg, și nu mai mult de trei bureți medii! La aprozar bureții sunt acum vreo 3,90 euro kilogramul, iar trei bucăți sunt vreo 70 de grame cu indulgență (și-a cumpărat Seb azi de la fruterie, deci știu cât cântăresc), faceți socoteala că nici 30 de cenți nu costă. Plus o frunză de salată verde și jumătate de roșie mică feliată subțire, un strop de oțet balsamic și 9,90 euro porția!

De ce nu mi-am luat salată? Pentru că dacă la felurile de mâncare gătite la foc mai treacă-meargă, îmi poate ajunge și o porție mai mică, la salatele crude, dacă nu e castron mare, e degeaba. Nu știu cât de mari erau salatele lor dar am bănuit că nu vor fi pe gustul meu. Plus că aveau prețuri mari, nejustificate pentru niște salate, de pe la vreo 6 euro până pe la 10. Acum, nu e că nu știu, că știu că cam peste tot așa sunt prețurile la salate și porțiile mici. Numai că eu nu o să-mi comand niciodată salată la restaurant.

Eu, cu mintea omului care știe și prețurile legumelor din piață dar și cum se preapară mâncărurile, gândesc că nu îi costă prea mult pe patronii restaurantelor să toarne mai mult sos spre exemplu, sau să pună mai multe frunze în salată sau mai mult humus în castron. Ce naiba, e 1,50 euro kilogramul de năut (și ăsta e prețul din supermarket, restaurantele se aprovizionează mai ieftin) și dintr-o 100 de grame  de boabe uscate îți iese plin un castron de-ăla mare de supă. Mai intră și câte puțin din alte ingrediente, dar costurile nu-s mari, jur.

Și asta, nu înțeleg zgârcenia din restaurante. Pe de-o parte prețul e nejustificat de mare. Pe cealaltă, porțiile prea mici. Toți vor să se-mbogățească rapid, dar nu asta e rețeta. În opinia mea, pot să păstreze prețurile, dar să fie generoși la cantități, e vorba de legume, în cea mai mare parte, nu de ingrediente scumpe (cum e quinoa, de aia nici nu m-am luat de quinoa ci de humus sau măsline). În curry-ul de legume, spre exemplu, am găsit o singură jumătate de ciupercă mică. Iar de anghinare doar un sfert dintr-o inimă la fel de mică. E jenant, pe bune.

La sfârșit i-am zis patronului că nu m-am săturat, că are porții mici. Știți ce mi-a răspuns? Că, în realitate, omul nu are nevoie de mult pentru a trăi și a fi sănătos, sunt oameni care nu mănâncă nimic, trăiesc cu soare! Fabulos. Colosal. Omule, tu ai un restaurant deschis, oferi mâncare, nu soare. Și trebuie să iei în seamă criticile dacă vrei să-ți înțelegi clienții și să preîntâmpini cererea. Și un eventual eșec. Nu uita, clientul ere întotdeauna dreptate!

A spus că nu vrea ca oamenilor să le rămân în farfurie. Uite, ca să știi și tu, mai bine le rămâne în farfurie decât să plece nemâncați și să te vorbească de rău, ca zgârcit ce ești. Iar dacă chiar vrei să mergi pe porții mici, micșorează prețurile. Că nu oferi haute cuisine, ci humus, curry și salată.

Trei platouri, două pahare de suc pentru Yago și o cafea turcească pentru Seb au costat 39 de euro. N-ar fi mult pentru niciun restaurant de pe insulă, dacă n-ar fi fost atât de puțină mâncare.

În concluzie, nu a fost cu mult deasupra unui restaurant obișnuit care oferă și niște preparate vegetale. În meniu avea preparate pe bază de năut, de soia, ciuperci, vinete și cartofi, plus câteva tipuri de paste. Și salatele. Ceva banal. Pentru un restaurant cu specific vegetarian, destul de slab. Și spun asta fără să fi mâncat la niciun altul asemenea. Dar sunt niște lucruri pe care le poți judeca și analiza fără s-o faci prin comparție.

Într-o oarece măsură, e de înțeles. Oamenii sunt de mai puțin de jumătate de an vegetarieni. Se vede în meniu, se vede în porții. La început m-a intrigat, când tipul mi-a spus că de curând au renunțat ei înșiși la consumul de carne. Adică nu deschizi restaurnat mexican dacă tu de abia ai desoperit rețetele mexicane. Nici restaurant vegetarian dacă tu nu trăiești acest stil de viață de suficient timp încât să fi descoperit toată lumea cea nouă și îmbelșugată a fructelor și legumelor, semințiilor și nucilor de tot felul, savoarea preparatelor mai neprăjite, mai neuleiate, mai neprocesate. Vegetarian nu înseamnă doar fără carne, ci și un mod de gătire mai sănătos, mai nutritiv.

Apoi mi-am dat seama că pentru ei e o afacere. Au observat piața, au văzut că nu e niciun astfel de restaurant în sudul insulei, au intuit tendințele și asta-i tot. E bine că există, e un început, poate vor evolua într-o direcție bună, ei sau alții ce vor mai veni.

Dar noi nu mai mergem pe-acolo 😀 Pe tripadviser.com au un singur comentariu de 3 stele din 5 care atinge aceleași aspecte: porții mici, prețuri mari. Nu i-am pus încă review, nu sunt sigură dacă o s-o fac.

În Tenerife, până la deschiderea restaurantului El Vego al polonezilor, era un singur restaurant vegetarian, în Puerto de la Cruz.. Iar în urmă cu o lună jumate, niște amici de-ai noștri români au deschis în La Laguna alt restaurant vegetarian, Tapasté. Deci acum sunt trei pe insulă, și cred că se vor înmulți. Cert este că turismul s-a dezmorțit în Canare și lucrurile merg mult mai bine ca anul trecut. Guvernul anunță că insulele au ieșit din criză.