Prima drumeție cu Yago – La Caleta- El Puertito și retur

Uiuiuuuuuuuuuu…ce frumos esti tuuuuuuu! Bauuauauuuu! Hop șa-șa! MMMM MMMM! Abruuuuuuuuuu! Abruuuuuuuuuuu! si multe, muuulte alte interjectii și sunete ne-au intrat in vocabular, că te și miri de unde vin.

Suntem într-una dintre cele mai frumoase perioade din viața noastră și ne bucurăm de ea așa cum simțim fiecare dintre noi doi, în timp ce Yago e prințul luminos care ne șterge orice umbră de pe față, cu ochisorii lui adanci și zambetele largi si sincere de iubire necondiționată de copil.

Ca să fiu sincer, când îl privesc cât de liniștit stă în Mei Tai, la pieptul meu, adâncit în somnul lui perfect de copilaș, întotdeauna îmi dau lacrimile. E un sentiment nou, pe care îl încerc des, foarte des, din dimineața incredibilă în care minunatul a venit pe lume atât de curajos, simplu și dorit. Meritul este al curajoasei și ambițioasei lui mame, Je.

Cred că am atins fericirea și simt să trebuie să o trăim, să o trăiesc cu toată ființa și în fiecare clipă, pentru că momentele sunt unice și ireversibile. Lucru pe care îl și facem.

Yago e centrul universului nostru și el e cel care ne temperează orgoliile, pe care nu le poți ține mereu sub control. Suntem 24 de ore din 24 cu el și asta se simte, pentru că îl văd cum inflorește cu fiecare somn din care se trezește, chiuind la puțin timp după ce a deschis ochisorii.

Venirea lui Yago ne-a făcut mai activi și ne bucurăm mai mult de ce avem în jurul nostru. Ne-a scos din rutină complet.

Am pornit la drum. Printul Yago doarme deja in Mei tai.

Așa se face că am început de ceva vreme să luăm la pas împrejurimile și să descoperim locuri noi pe insulă, despre care auzisem, dar greu era să ne urnim înainte. Sunt multe colțuri de paradis pe aici prin jur, unde nu poți ajunge decât la pas, iar unul dintre ele este o plajă de vis, între sătucele de pescari La Caleta și El Puertito, căreia pe aici i se spune Diego Hernández sau după unii Playa Spaghetti, dar habar nu am de ce.

Naturism
O super plaja, Plaja Diego Hernandez, pentru cine are chef de drumetii. De preferat sa urmariti ca mareea sa fie jos, sau in scadere, pentru ca atfel, valurile spala complet plaja uneori. Pentru amatorii de epave, aici este un yaht esuat, infipt in malul stancos
El Puertito

Am descoperit-o în prima noastră drumeție cu Yago în Mei Tai, la pieptul lui Je, unde lăpticul e non stop la dispoziția lui. A fost într-o duminică, acum vreo lună. Animați de un vis de-al nostru pe care il vom realiza când Yago e puțin mai mărișor, ne-am propus să facem un test de anduranță:). Ne-am străduit să pornim la drumeție cât mai de dimineață, dar e greu să te urnești până pisicile nu și-au primit porția de sardine. Pe la zece am fost în La Caleta, parcați și pregătiți de drum, cu rucsacul cu apă, fructe și scutece în spinare, aparatul de gât și Yago în noul Mei Tai.

Calculasem un traseu de vreo șase kilometri dus întors, cu urcușuri și coborâșuri, dar și porțiuni lejere, totul pe buza Oceanului Atlantic. Era deja cald, dar pe niciunul nu ne păștea deshidratarea, pentru că Je este una dintre cele mai hidratate persoane de pe insulă. Yago a închis ochișorii în primele cinci minute, hidratându-se cu lăptic. Lipit de mama lui și la umbra pălăriei ei, pentru el, somnul cu căpșorul pe sânul lui Je este irezistibil, iar aerul de ocean, cu aerosoli și zgomot de valuri sparte sau doar pașii noștri pe zgura vulcanică sunt confirmarea condițiilor ideale.

Temerari, am ajuns rapid la primul golf și prima plajă retrasă, plaja de pietre Los Morteros preferată de nudiști și de hipioți retrași aproape de natură. Oamenii și-au făcut colibe, adăposturi rudimentare sau mici căsuțe săpate în stâncă și trăiesc probabil cam cum trăiau băștinașii insulei – guanche- inainte de a veni spaniolii peste ei.Traseul, deși nu cred că e foarte parcurs, le aduce câțiva euroi la cei mai ingenioși, care și-au folosit talentul pentru a vămui sesibilitatea artistică a turiștilor, fie cu sculpturi din nisip și scoici, fie cu brățări confecționate manual și puse chiar pe marginea cărării lângă o mică cutie de donații.

La plaja Hernandez se poate ajuge si de la Campul de Golf Costa Adeje. Lasati masina sus si este o carare care coboara spre plaja. Sunt vreo doi kilometri.
Sculptura pe poteca
Discutam cu Je, că probabil multi si-ar dori o noapte intr-o coliba deasupra oceanului, sa vada apusul si se trezeasca dimineara cu aerul sarat al Oceanului Atlantic in nari.

Ca o paranteză, nu mi-ar displăcea un astfel de trai, dar cred că aș prefera să se petreacă într-un loc mai prietenos, cu mai multă verdeață și viață, cum ar fi în nord, unde e însă cam răcoare iarna. Sudul insulei Tenerife este foarte arid și cu excepția boscheților, acolo unde nu a ajuns civilizația turistică cu palmieri și leandri plantați și udați, nu crește nimic. Doar peste o mie de metri incep sa apară pinii și ceva vegetație, dar în anii secetoși, cum a fost și ultimul, vegetația miroase a încins. De aici și incendiul de pădure ce a izbucnit care a fost atât de grau de controlat și de stins.

Când am început să urcăm coasta de cealaltă parte a golfului Je a decretat că urmează El Puertito. Normal că am făcut pariu, pentru că sunt rare ocaziile în care pariem și eu câștig, dar de data asta eram mai documentat. Și am câștigat, pentru că dincolo de culme, urma un alt golf,  cel al frumoasei plaje Diego Hernandez. Dacă vreți liniște, nisip natural, nu adus din Africa, cum este cel de pe plajele turistice din sud, și o apă cristalină cum e cam peste tot:) cand nu sunt valuri mari, atunci acesta e locul în care să te ascunzi de lume și să stai in fundul gol. Nu că noi am fi făcut nudism, nu!Duminica e doar pentru exhibiționiști, pentru că plaja e destul de aglomerată cu localnici, care vin cu sarsanalele cu mancare, băutură și umbrele. ca să petreacă o zi la plajă.

În cursul săptămânii însă, locul cred că e populat doar de nudiști și de alte personaje retrase departe de lume în colibe originale contruite pe stânci.

Nu am coborât la plajă la dus, păstrând plăcerea pentru drumul de întoarcere. De aici însă nu mai sunt mai mult de douăzeci de minute până în El Puertito, unde se poate ajunge și cu mașina. Drumul trece printr-o fincă – fermă abandonată, unde lumea mai face grătare desupra mării.  Mirosul de sare, iarbă de mare și pește din adâncuri e perfect aici. Valurile care se sparg de stânci și soarele care dogorește crează împreună acel aer pe care daca îl tragi cu poftă în plămâni, îți fixează în memorie clipa. Nu ne-am mai oprit la snorkeling in El Puertito, unde sunt cateva testoase care se arată doar norocoșilor, ci am pornit inapoi ca sa ne răcorim pe plajă.

Yago nu s-a trezit încă. Dormea mititelul pe unul dintre sânii lui favoriți și doar când pe drumul de întoarcere am pășit pe nisipul Plajei Spaghetti – Diego Hernandez, a deschis minunații lui ochișori întrebători a ce-i aici.

La scaldat

Ne-am răcorit toți trei vreo oră și ne-am continuat drumul spre Twingo, cam toropiți de căldură. Totuși, chiar dacă îți epuizezi rezerva de fructe puse ca merinde pentru drum și credeți-mă că nu sunt puține, când ajungi în La Caleta, iar hornurile resturantelor scot toate prăjelile nocive afară, nu te poți abține de la un platou de fructe de mare, în orice variantă de prăjeală ar fi făcute. Mă rog, eu nu mă pot abține. Yago cu lăpticul lui, Je cu apa fără bule dar insistînd ca eu să îmi văd de pofte. Și pofte au fost, adică una  halbă de San Miguel și Chipirones, capete de calamari in ulei incins cu lămâie. Foarte grețos, dar bun. Mai jos sub  galerie traseul marcat pe google maps și multe alte fotografii.

[nggallery id=110][nggg]

 

 

 

 

 

 

Scroll to Top