Post cu mâncare și ploaie-n gură: Quiche time

Mușc cu poftă și încă mă mir cum de am descoperit atât de târziu așa bunătate. Quiche. Tarta născută în Franța care a cucerit prin simplitatea ei tot guguloiu. Mai mușc încă o dată, o îmbucătură cât s-o rumeg în vreo trei secunde și câteva mișcări rapide din mandibulă și mă trăznește idea că lucrurile simple sunt și cele mai minunate. Și savuroase, cum în cazul de față este vorba de mâncare (oricum principiul ăsta cu simplitatea mi se pare că se aplică peste tot, nu numai în farfurie).

Quiche cu spanac, gratinată suav cu puțină brânză de capră, e noua mea iubire interzisă. Că da, la două luni și jumătate de la începutul procesului meu de dat jos kilograme și grăsime, cu patru kile și câțiva centimetri în minus, produsele de patiserie sunt de vizitat doar o dată-de două ori pe lună. Pe quichele ăsta verzui l-am descoperit a doua zi de Paști la un restaurant cu patiserie și cofetărie la stradă din Puerto de la Cruz. Seb nici nu știa până atunci că spanacul se folosește cu un asemenea succes între foile unei plăcinte. Pentru el exista doar sufleul de spanac și… sufleul de spanac 😀

Bunătatea asta costă 1,70 euro dacă o iei la pachet s-o mănânci pe plajă, spre exemplu, și 1,90 (parcă, sau 2,10 – nu mă ajută atât de în detaliu memoria) dacă o mănânci așezat ca turistul obosit la masa din fața vitrinelor ticsite cu plăcinte. După momentul descoperirii spanacului din Puerto de la Cruz am revenit săptămâna trecută special pentru celebrul de acum quiche. Și am gustat și un alt fel de quiche cu legume (ceapă, ardei, morcov, brocoli), la fel de special dar parcă nu atât de delicios. Data viitoare încercăm și quichele cu creveți. Yami yam! 😀

Pentru mine așa arată raiul: plin de plăcinte! Eu sunt ca veverița din Ice Age care aleargă după ghindă și găsește în rai ghinda-i mult iubită, doar că e mai mare, de aur și… perfectă (și atunci vine mamutul și-o resuscitează, așa că pierde ghinda de aur când revine printre ăi vii). Doar că raiul meu ar fi cu plăcinte multe și de toate felurile, dar nu de aur, ci fără calorii. Adică plăcinte din care să mănânci fără frica că ți se pun pe coapse și pe abdomen. Amin!

Când văd așa ceva, nu mai am rațiune, măsură sau discernământ.
Hmmm... Vreau niște quiche cu spanac, mai multe așa, cum să zic, cam câte aveți făcute. Cum?! Doar una?!?!?!?! (noroc că meseriașii ăștia au două patiserii în oraș și ne-am săturat după cea de-a doua escală)
Cautand un loc retras și liniștit, bun pentru înfulecat pe fast-înainte
Mai fericită ca Indiana Jones cand a gasit Graalul 😀
Mâncam și mă rugam să nu se termine. A, da, raiul trebuie să aibă și calitatea asta: perfecțiunea momentului ține până la infinit și-napoi 😀
O tanti vânzătoare de creveți din mica piață de pește din centrul turistic din Puerto de la Cruz.
Doar puțină odihnă. Așa-i cu ochelariștii, fac din orice moment de șters înaintașii un prilej de răgaz 😀
Jurnalul de dietă se ține și-n deplasare. Deci 550 kcal de la prăjitura cu cremă de vanilie + fără număr de la multele plăcinte = un rezultat îmbucurător 🙁
Cu o zi înainte de quiche, la Punta del Hidalgo: o cârcă mare de nori și umiditate ridicată.
Atât. Închei acest post abrupt, așa cum se termină munții în Atlantic în nordul insulei.

 

Scroll to Top