Piscuri muntoase, oceanul privit de sus, serpentine şi rău de „raliuri”

O excursie de o zi în nord-vestul insulei ne-a făcut să cunoaştem înălţimile stâncoase ale tenerifei şi să înţelegem că pe insula care e doar puţin mai mare ca suprafaţă decât judeţul Sibiu se poate trăi cu adevărat la munte. Adică şi la munte. Şi la mare. Am simţit asta pe pielea noastră, în primul rând că graba plecării spre openul feminin de golf din Buenavista del Norte ne-a făcut să uităm complet de haine rezonabile, ca pentru mers la munte. Buenavista del Norte este un orăşel din nord-vestul insulei Tenerife prins între poalele munţilor şi ocean. Temperaturile n-au fost mai scăzute cu mult faţă de Las Americas. Dar când am schimbat autobuzul în localitatea Valle Santiago, la întoarcere spre casă, undeva la ora 18, a trebuit să intrăm în cămăruţa unui bancomat de frig ce era. Toţi localnicii, munteni întregi la minte (sau nu), dar obişnuiţi cu viaţa mai la frig, erau îmbrăcaţi cu geci şi pantaloni de toamnă, bărbaţii aveau pălării şi aş putea să jur că-mi amintesc de vreo două bătrânici cu basmale pe cap. Iar noi, ca la plajă. Când am ajuns acasă, pe Costa Adeje, deşi era ceasul vreo 22, ne era bine.

Trecând peste cele 15 minute îndurate în frigul din Valle Santiago în aşteptarea autobuzului, după această călătorie am rămas cu un gust… acru-amărui, ceea ce mă face să reconsider orice plan iniţial de a vizita insula cu autobuzul. Ia să vedem, ghiciţi? Autobuz condus de şofer canariot (explic mai jos ce înseamnă un şofer canariot), serpentine, mult de urcat, mult de coborât, o piersică zemoasă mâncată înainte de plecare. No, aţi înţeles că-i vorba de întoarcerea micului dejun din drum, ieşirea lui pe frumoasa mea gură şi depozitarea în punga în care stătuseră piersicile. Deci am vomitat în 20 de minute de coborâre spre Icod de los Vinos cât n-am vomitat în toată viaţa mea, la un loc. Plângeam şi vomitam, vomitam şi horăcăiam, pasagerii se uitau cu un amestec de groază şi compătimire, şoferul îmi arunca priviri prin retrovizoare (Seb zice că a şi încetinit şi şi-a mai domolit nebunia de viteză, dar eu n-am simţit nicio domolire… şi nici stomacul meu), Seb nu ştia sărăcuţul ce să-mi facă să mă ajute, eu continuam să mă rog, stomacul continua să dea pe-afară.

De n-aş fi avut episodul cu stomacul şi cu piersica şi cu micul dejun, n-aş fi stat ca o statuie în Icod de los Vinos

Şi pentru că a fost aşa de urât (detaliu dezgustător: ştiţi punga aia de supermarket în care pui fructele, ei bine, la coborâre în autogară am aruncat la gunoi una dintr-aia plină pe jumătate cu chestii… ştiţi voi… ce-au fost mâncare mai înainte), în Icod de los Vinos unde a trebuit să schimbăm autobuzul spre Buenavista del Norte, eu m-am proţăpit pe o bancă de la ieşire din astaţie şi timp de 30 de minute până la cursa noastră am contemplat anemic oraşul şi oceanul din zare. Seb s-a plimbat pe străzi (doar la îndemnul meu, pentru ceva pozulici), a descoperit Parque del Drago, parcul în care se află cel mai vechi arbore din lume, a găsit un ficus cu vreo sută de trunchiuri împletite şi apoi… nu, cam atât. Îmi pare rău că durerea de cap, ameţeala şi greaţa m-au ţinut captivă, că tare mi-aş fi dorit să văd Dracena Drago, unul din simbolurile insulei Tenerife (are 1000 de ani de viaţă şi guanches, vechii locuitori ai insulei, consideră seva copacului ca având proprietăţi curative).

Uit-o dudă... uite două... nup, e doar una

În Buenavista a fost surprinzător să găsim pe marginea drumului piersici româneşti, de toamnă, care aici erau gata copţi, şi în parcul oraşului un dud mare şi bătrân, aşa cum aveam eu în copilărie în curtea din faţa casei şi apoi a trebuit tăiat că făcea prea multe omizi. Seb a fost foarte bucuros, pare-se că-i mare fan al dudelor, dar s-a întristat când a găsit doar una singură coaptă (da, normal că mi-a dat-o mie, doar mă iubeşte)… I-a trecut „supărarea” când am dat de o cofetărie grozavă cu preţuri bune (mousse de ciocolată albă cu lămâie – 1,50 euro, croisant – 0,80 euro, plăcintă cu mere – 1,30 euro). Buenavista del Norte e un orăşel în care cei bogaţi au plantaţii cu banane, papaia sau avocado iar ceilalţi stau toată ziua de vorbă: pe stradă, în faţa casei, de la fereastră la fereastră, sau la o bere în cervezeria din colţ.

Şoferul acesta trebuie să aibă cea mai frumoasă meserie din lume

Urcuşul spre Masca, un mic sat aruncat în munţi cu serpentine de o parte şi de alta a lui, l-am făcut cu un microbuz de la TITSA. Drumul este îngust cu majoritatea curbelor în ac de păr iar un autobuz mare ar fi avut nevoie de manevre pentru a lua virajele. Că problema nu este cu şoferii, toţi şoferii lor sunt bine pregătiţi. Atât de pregătiţi încât au ajuns să se creadă Sebastian Loeb, sau ceva (şi o călătorie simplă în oraş, de mers din Las Americas în Los Cristianos, îţi poate da goluri de aer în stomac). Dar de rău, doar atât, că toţi cei cu care am intrat noi în contact sunt mai mult decât binevoitori să ajute cu indicaţii şi informaţii (pentru turişti, alt punct slab, doar câţiva vorbesc şi puţină engleză). Şoferul microbuzului, când a văzut că Seb se clatină ca o mărgea de pe un scaun pe altul, chinuit să prindă toată sălbăticia uluitoare din jur, chiar a oprit într-un vârf de munte, într-o curbă, ca să nu-i iasă poza mişcată. N-avea rost să-i explicăm ce-nseamnă stabilizator de imagine 😀 Despre raiul şi liniştea din Masca voi scrie un articol separat, pentru că merită.

Maiestuoasul vulcan Teide se vede de peste tot în nord

N-aveam niciun dubiu că insula este frumoasă, dar piscurile ascuţite, prăpăstiile adânci, pădurile de pini, oceanul din spatele coloşilor stâncoşi, norii şi ceaţa de sus, golfurile în stâncă şi valurile de jos, satele înfipte în roci şi oamenii molcomi m-au făcut să înţeleg că nimic nu-i absolut. Mereu găsim locuri care sunt şi mai frumoase, şi mai speciale decât cele pe care le ştim. Doar când vom vedea toate pământurile minunate ale insulei vom percepe frumosul de aici ca pe un întreg. Sunt două lumi diferite, viaţa de jos, din sudul turistic plin de plaje şi de soare, şi cea de sus, din nord, şi de sus, de la munte, două realităţi contrastante şi complexe care reunesc mai multe microclimate decât te-ai aştepta de la o insulă relativ mică cum este Tenerife.

Ceva preţuri:

– călătorie cu TITSA Las Americas – Icod de los Vinos – Buenavista del Norte – Masca – Valle Santiago – Las Americas: 18 euro pentru amândoi;

– o cafea în Buenavista (la restaurant): 0,60 euro simplă, 0,80 euro cu lapte;

– o pizza (tot în Buenavista): de la 3,50 euro Marguerita la 8 euro cea mai bogată;

– banane canariote – 0,60 euro/kg

– intrarea în Parque del Drago (Icod de los Vinos) – 4 euro

*despre openul de golf de la Buenavista del Norte, scopul călătoriei noastre, va scrie un articol Seb.

[nggallery id=62]

Cum să nu-ţi taie respiraţia o privelişte ca asta?

1 thought on “Piscuri muntoase, oceanul privit de sus, serpentine şi rău de „raliuri””

  1. Din păcate, înţeleg perfect cum stă treaba cu răul de autocar mai ales pe astfel de drumuri. Am experienţă cu drumurile din Croaţia şi Muntenegru care seamănă izbitor cu ce văd din pozele voastre! Şi cu cât sunt şoselele mai urcătoare, întortocheate şi mai înguste, cu munte pe o parte şi hău pe alta, cu atât ştiu cam prin ce-ai trecut! Peisajul e superb, păcat că răul de autocar nu te lasă să te bucuri la maxim! 🙁

Comments are closed.

Scroll to Top