Pe Costa del Silencio am „cules” sare de mare

Rezervele noastre de sare s-au îmbogăţit după excursia pe Costa del Silencio, pentru că pe lângă bălăceală şi mini scufundări, am cules şi sare de mare.

Cred că nu vom mai da banii de acum pe sarea de mare ambalată de la Mercadona, din moment ce pe stâncile de pe insulă se găseşte sare de mare din belşug. Trebuie doar să o cauţi. Ieri am dat din întâmplare peste ochiurile de sare formate pe stâncile de pe Costa del Silencio. M-am aventurat să mai încerc să prind un peşte, după ce mai devreme am văzut bancuri întregi la doi paşi de ţărm.

Ultimele tentative de pescuit la fund s-au soldat însă doar cu pagube materiale, în sensul că am pierdut toţi plumbii şi am mai rămas cu un singur cârlig. Pe acest ultim cârlig am tras în ţeapă nişte melci de mare şi l-am aruncat în valuri. M-am contrat uşor cu vreo doi peştişori, după care un val mi-a proptit cârligul sub o stâncă şi… ne-am despărţit fără rămas bun. Pescuitul a durat mai puţin de cinci minute, dar nu a fost în zadar, pentru că am găsit un cuţit uitat de un alt pescar pe stânci şi, mai mult decât atât, am descoperit şi ochiurile de sare. Cuţitaşul e chiar folositor, pentru că în lista pagubelor suferite în timpul pescuitului se înscrie şi un briceag special mie, care mi-a alunecat pe stânci acum vreo două săptămâni şi dus a fost.

Sare naturală de mare pe Costa del Silencio

La cules de sare

Sarea se culege mai bine sub umbra lui Je.

Sarea am colectat-o, iar aseară am şi încercat-o la nişte cartofi á la bunica mea, fierţi cuburi, apoi puţin perpeliţi în ulei de măsline pentru puţină crustă maronie şi la final înnobilaţi cu o mână de pătrunjel tocat şi doi căţei de usturoi. Cu salata verde…a ieşit o cină de vis, după o zi plină.

Sarea de mare şi-a făcut bine treaba. Se zice că  e mai bună în alimentaţie decât cea extrasă tradiţional din saline, odată pentru că nu trebuie îmbogăţită cu iod, esenţial pentru funcţionarea bună a organismului sau ca să nu faci guşă şi apoi pentru că are mai multe minerale şi mai puţin sodiu decât cea obişnuită, adică doar circa 60 la sută, faţă de peste 90. În bucătărie, sarea de mare dă un gust mai bun mâncării şi datorită gradului diferit de disoluţie, am citit şi eu pe net. În schimb sunt şi păreri contra care spun că deşi are mai puţin sodiu, sarea de mare nu sărează suficient şi din cauza cantităţii mai mari folosite, până la urmă tot atât sodiu ajunge în organism. Păreri şi păreri. Sarea de mare are însă costuri mai mari de producţie, pentru că nu se poate extrage decât prin evaporarea apei, în vase speciale. Cert este că e o sare ecologică şi mult mai puţin prelucrată (cea din comerţ), că asta de pe stânci, cu atât mai mult… „creşte” cu valuri şi soare.

Mai multe despre sarea de mare găsiţi pe Wikipedia, de unde am luat eu graficul acesta cu compoziţia sării de mare.

4 Comentarii