Pe ape limpezi

Turiști pentru o zi, din nou. De cand Seb lucrează ca barman la chiringuito de pe playa Honda, în ziua lui liberă din săptămână facem o excursie pe insulă. Săptămânile trecute au fost o dată Santa Cruz – Punta del Hidalgo – Puerto de la Cruz – Teide și a doua oară Las Teresita – rezervația naturală Anaga (e o adevărată jungă, frumos de-ți stă inima-n loc da’ și înspăimântător de aproape că faci pe tine – atunci când, sus, pe serpentine, intri într-un nor) – Punta del Hidalgo (da, ne place mult să mergeam acolo cu cortul – mulțumim Dan pentru cort, să știi că-l păstrăm în stare excelentă) – Puerto de la Cruz – Icod de Los Vinos – Santiago del Teide.

Acum n-am mai înoptat în deplasare, am făcut un tur în stil turistic, adică așa cum fac cei veniți pe insulă în vacanță de zece zile: plecat dimineața, întors seara spre miezul nopții. Am mai spus-o, o s-o repet: obositor rău să fii turist. 🙂 Tura asta a fost pe partea de vest a insulei, Masca – Teno – Buenavista del Norte – Puerto de la Cruz – La Orotava – Teide. Când am planificat (foarte din scurt) ieșirea asta, eu venisem cu idea genială de a reveni la Masca (în iulie se face un an de când am fost acolo prima dată) pentru a face traseul de treking din munte până jos la plajă și-napoi. Asta însemnând drum de vreo șapte-opt ore. Că Seb s-a și mirat că eu, cea comodă și plină de contraargumente când vine vorba de mers cale lungă pe jos, cu atât mai mult pe cărare de munte, la vale și, mai ales, la deal, așadar tocmai eu sunt cea care propune asta. Adică s-ar fi așteptat ca cel mult lui să-i vină năstrușnica idee. Mi-e puțintel rușine să recunosc că nu m-am ținut de plan, dar aduc în apărarea mea rafalele de vânt ce erau la Masca. Cine a mai văzut oameni normali mergând pe munte când suflă vântul de mută stâncile?! Cred că vom ajunge să vedem vestita plajă de la Masca doar venind de pe ocean, iar asta nu-i deloc rău, că avem varianta de a face drumul de vreo 15 km cu caiacul, cu plecare din Los Gigantes.

După Masca, am coborât în Buenavista, unde am fost anul trecut la turneul de golf feminin. În loc de dreapta spre Garachico și Puerto de la Cruz, am făcut stânga spre parcul rural Teno, zona cea mai vestică din Tenerife care se termină cu un promotoriu pitoresc pricopsit cu un far la fel de pitoresc. Aici am mâncat și prânzul la caserolă, construit de mine în ideea de a mă ține departe de ispite culinare (salată de cartofi pentru Seb, salată de orez integral pentru mine, salată de varză pentru amândoi). Dar așa cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, la fel și cu dieta mea. Nu intru în amănunte că mare nevoie nu-i, spun doar că iar am vizitat quichele cu spanac din Puerto de la Cruz. Printre altele. 😀

Ufff, mi-a amorțit curu pe canapea și m-am plictisit. Știam eu de ce nu scriu mai des pe blog. Ce scuze cu nu mai e prioritate, altele sunt mai importante ca blogul. Nu frate, despre lene e vorba în propoziție. Că uite, acum mi-e tare lene să continuu povestea cu restul călătoriei. Adică e gravă, n-am chef să mai scriu măcar câte o frază pe ici, pe colo. Am scris deja explicațile la fotografii înainte să încep textul ăsta, așa că pot să gat onorabil treaba. Oricum, ce atâtea vorbe? Pozele transmit mesajul mult mai bine. Iar de vrea cineva informații despre zonele ăstea, adică prețuri, distanțe, date istorice, curiozități, nebunii, există siteuri informative, turistice sau ne. Ăsta este un blog personal.

Priveliște asupra sătucului Masca.

A început să se coacă cactusul, pentru prima dată în an. Sunt înebunită după aceste fructe, chit că de fiecare dată când mănânc cactus mă aleg cu micii țepi pufoși înfipți în degete de trebuie să folosesc lupa ca să scap de ei.

Pe un coș de gunoi, corbul muncea să-și pregătească prânzul. Firește că se uita așa mânios la noi, doar îl întrerupsesem (sau se uita cu speranță că i-o da ceva de haleală?!)

Când vine vorba de fructe, pentru mine nu există bucurie mai mare decât să le mănânc direct din pom. Așa pline de praf cum sunt. Aici eram agățată de crengile unui nispero - adică moșmon japonez. Am mâncat în primăvara asta vreo 20 de kilograme. Efectiv 20 de kilograme. Nu exagerez.

Șofatul nu mai este de mult timp o pasiune pentru mine. Și când mă gândesc că mă certam cu soră-mea care să conducă mașina familiei (am învățat să șofez la 13 ani - în satele din Oltenia se putea să conduci fără permis... dacă evitai să dai nas în nas cu șeful de post 😀 Revenind la prezent, aici am condus doar ca să facă Seb poze pe serpentine, de pe trapă.

Din Masca spre Buenavista, un deal care o ia la vale.

La Teno, una din putinele poze in care apare Seb. Asta pentru că și de data asta a fost fotograful expediției.

Iar asta este una din cele mai faine poze ce-a tras.

Pe alee la Teno.

Deși în Teno sunt plaje normale (cu nisip și toate cele, în număr de două), cei ce ajung aici se întind la soare și pe platforma de piatră și ciment construită pentru pescari (că nu cred eu că-i confortabil pentru cineva să stea lungit pe ceva așa tare).

De la Buenavista la Teno, drumul merge șerpuit pe lângă coastă, trece prin câteva tuneluri și este închis pe timp de ploaie, că pică bucăți din munte.

Eu, din nou, pe dig, în Puerto de la Cruz. Fain să ai bărbat fotograf, cultul personalității și narcisismul ți sunt alimentate frecvent și din plin 😀

Parcul ăsta din Puerto de la Cruz are marele avantaj că se află chiar lângă patiseria cu quiche 😀

Nori pe drumul ce urcă din La Orotava spre Teide, într-o pădure umbroasă.

În rezervația naturală Teide am ajuns târziu încât poze cu vulcanul n-au ieșit prezentabil. Acum am urcat doar până la 2.250, data viitoare urcăm până-n crater, la peste 3.700, trebuie să ne scoatem permis.

Apus de soare la 2250 m altitudine, la baza Teide. Să privești norii de deasupra fără să fii în avion poate fi cu adevărat copleșitor 🙂

[nggallery id=95]