Copiii ştiu să işi facă singuri programul si să îşi aleagă jocurile, mâncarea, hainele, dacă îi lăsăm şi nu ne impunem mania noastră de control. Aşa şi Yago. Îl vezi că brusc lasă baltă o jucărie, vine şi te ia de mână şi te duce arâtând zgomotos spre raftul de pe teresa unde sunt culorile de pictat, apoi iti bate cu palmita lui podeaua să le pui jos şi se asează încântat că s-a făcut înţeles şi tu îi respecţi dorinţa.

Nu e uşor întotdeauna, pentru că nu ştii niciodată în ce moment vrea el să facă un lucru şi nu bate cu ce făceai tu în acel moment. Cu timpul, înveti însă că e mai important ce vrea el în micul lui univers, decât se îţi dictează egoismul tăi şi orgoliul de părinte.

Aşa vin apoi cele mai plăcute surprize din partea copilaşului, care, dezinvolt, îşi vede de treabă…şi uite ce poate ieşi!palmite-YagoActivitatea cu pictatul a apărut întâmplător, când bunică-sa a găsit o geanta, lăsată de vecini în stradă, ca să nu o arunce. În ea, cărţi de colorat multe neîncepute, pluşuri şi o cutie mare cu vopsele. Am adus-o acasă şi am pus toată geanta în faţa lui Yago să aleagă el ce vrea de acolo. A luat câteva pluşuri, s-a uitat la ele şi le-a pus jos. Apoi a dat de cutia cu vopsele şi cred că tuburile colorate l-au fascinat, pentru că nu l-a mai interesat în rest nimic.

Ulterior, după ce naşii ne-au sfătuit să-l încurajăm, am cumpărat pânze şi alte vopsele. Când vrea el să se joace cu ele, îşi alege trei patru tuburi de culoare şi începe să meşterească fie cu pensula, fie cu degeţelele, fie cu pălmiţele.

După o sesiune de pictat, vine cum e şi firesc duşul, pentru că maestrul pictor abstract e la fel de pictat că şi creaţia lui.

Poate că e doar o perioadă, poate că nu.

Partea bună e că odată cu interesul lui Yago pentru pictat, Jeanina şi-a redescoperit o pasiune adormită. Despre asta va scrie însă ea, într-o altă  zi.