Palavre bifor Tenerife. Suntem în linie dreaptă. AMR 7 zile

Prima reacţie a celor care află că plecăm în altă ţară este de „uau“. A doua reacţie, firească de altfel, când e vorba de o mică insulă din Atlantic este de îndoială, adică „bă voi faceţi mişto“. După ceva lămuriri şi dezmeticire, prima întrebare cu adevărat serioasă este „aveţi pe cineva acolo?“ urmată rapid de „plecaţi cu contract de muncă, nu?“. Iar la sfârşitul întâlnirii, după explicaţii entuziasmante de partea noastră şi încurajări cam sceptice de partea lor, oamenii spun invariabil acelaşi lucru: „Dacă vă merge bine acolo, venim şi noi“. Noi am plecat şi ei rămân cu două impresii. „Bă, ăştia sunt duşi cu pluta, să plece de capu’ lor fără să aibă pe nimeni acolo, fără să meargă pe un loc cert de muncă…“, îşi zic ei cam pe drept cuvânt. Şi apoi, gândul următor este „În patru luni, cel târziu la sfârşitul verii, sunt înapoi. Ce cred ei, acolo umblă câinii cu covrigi în coadă?!“

Suntem pe deplin conştienţi că nu va fi simplu să ne punem pe picioare acolo. Ştim că trebuie să căutăm mult ceva bun de muncă, să batem la toate uşile, să intrăm pe geam dacă ei ne dau afară pe uşă, să ne trezim în fiecare zi optimişti şi pozitivi. Mai ştim că Tenerife nu este deloc paradisul şi zic că asta este bine, pentru că nu vom fi dezamăgiţi că verdele ierbii nu este strălucitor, albastrul oceanului nu este de azur, nisipul nu este perfect auriu, clima nu-i cea mai prietenoasă, insularii nu-s cei mai călduroşi, angajatorii nu-s cei mai primitori şi turiştii – cei mai darnici. E o insulă imperfectă pentru nişte oameni imperfecţi. Aşa, ca noi.