O zi dementă pentru surf şi poze de surf pe coastele canariote ale Atlanticului

Furtună mare în largul coastelor portugheze. Asta înseamnă valuri de trei metri în Las Americas, la Izquierda. Este nebunie curată să prinzi o astfel de zi cu valuri perfecte, plaja e plină de surferi, peste jumate din ei sunt buni şi foarte buni… deh, localnici, canarioţi. Ăştia s-au născut pe boardul de surf şi au învăţat să călărească valul înainte de a şti să meargă. 😀

Încep să învăţ să fac poze mai de doamne ajută la surf. Am profesor bun (plus teleobiectiv de împrumut). Poate reuşim să vindem nişte poze, să vedem, la sfârşitul zilei. Mai urmează o repriză de pozat, mareea e în retragere şi vin iar valuri de trei metri. Trebuie neapărat să scriu un post despre sentimentul pe care-l ai când stai la malul ocenului cu aparatul foto în mâini şi-i urmăreşti prin obiectiv pe frumoşii nebuni din valuri ţi-ţi doreşti să fii în locul lor şi să-ţi facă şi ţie cineva poze… E un sentiment nebun, parcă eşti drogat, râzi singur, tremuri, simţi vuietul oceanului şi parcă eşti apă… (am cam amânat primele lecţii, dar în câteva zile e aranjat).

4 Comentarii