O perfectă zi perfectă

M-am hotărât să mă las de fumat. E cu atât mai uşor cu cât nu m-am apucat niciodată. Dar cum în cadrul Companiei e bine văzut să te laşi de fumat, pentru că e semn de voinţă puternică, de atenţie faţă de propria sănătate şi o dovadă de respect faţă de anturaj, am declarat că mă las de fumat. Direcţia m-a felicitat pentru curaj. E mai bine să fii un fumător care s-a lăsat sau e pe cale să o facă decât nefumător. Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de a nu se fi apucat niciodată de fumat, se plânge neîncetat de fum, strănută, în fine, strică în mod sistematic cheful tuturor. Fumătorul care vrea să se lase e un erou.

Nu, nu despre mine e vorba în rândurile de mai sus, din fericire nu fumez şi nici nu trec prin chinurile unui fumător care încearcă să renunţe la nocivul obicei (a, da, şi clar nu lucrez într-o Companie). Este un paragraf extras dintr-una din cărţile mele de plajă, „O perfectă zi perfectă”, Martin Page. Nu o să fac o recenzie, pentru că trebuie multe lucruri pe care eu nu le posed ca să faci recenzie – bună – de carte (plus că niciodată nu mi-a plăcut partea aia cu comentariile în şcoală, mi se părea că ucideau orice fărâmă de plăcere din lectura unei cărţi).

Am postat gândurile eroului lui Page pentru că mi s-au părut foarte ilustrative pentru societatea actuală mult prea corporatistă şi pentru lumea multinaţionalelor unde totul este dorit uniform. Sunt geniale cugetările. De fapt, toată opera (mică încă) scriitorului francez e genială, debordează în ironii aduse sistemului, face de râs dorinţele omului modern şi satirizează viaţa contemporană. Îmi place aproape la fel de mult ca Aldous Huxley.