Veronicas - centrul vieţii de noapte din Playa de Las Americas

Genul acesta de job este deschis oricui, adică şi mie, dar nu oricine e făcut pentru asta. Nu vorbesc doar de a munci ca PR la un club de noapte ci şi la un restaurant, bar, salon de masaj, frizerie, magazin sau mai ştiu eu ce. La orice se poate face reclamă în Tenerife, iar concurenţa este acerbă, pentru că turiştii sunt puţini.

Ştiam din România că astfel de joburi sunt accesibile noilor aterizaţi pe insulă şi mă gândeam că nu e mare lucru, dar vă spun eu că e. Nu e atât faptul că trebuie să bagi clienţi ca să îţi iei banii şi să nu te dea afară, cât răbdarea pe care trebuie să o ai precum şi papagalul. Dacă nu dai bine bine din gură şi nu te pricepi la aburit lumea, chiar dacă să zicem că vinzi un produs de calitate, nu prea ai succes. Ca dovadă, prima oară când am făcut PR la un bar, după două ore îmi venea să mă urc în palmier.

Cum cu joburile de orice fel nu s-au prea lipit de mine, în ciuda zecilor de CV-uri lăsate din Los Cristianos până în La Caleta, am zis că nu se mai poate să nu aduc niciun euro în casă şi să fiu cel mai bine întreţinut bărbat de pe insulă datorită lui Je, aşa că musai să apelez la cel mai facil job de obţinut, PR la un club de noapte. Am început cu o tură într-o seară pe la Veronicas, buricul distracţiilor de noapte din Playa de Las Americas şi am intrat în toate bordelurile să mă ofertez ca PR. Surpriza mea a fost să descopăr că în Veronicas jumătate dintre cluburile de noapte sunt teritoriu românesc, de la matroană la chelneriţe, bodyguarzi şi fete. Cealaltă jumătate sunt controlate de bulgari, din câte am înţeles. Mi-am lăsat numărul de telefon şi colo şi colo, pentru când se iveşte un loc. Şi de ivit s-a ivit peste mai puţin de o săptămână, într-o vineri, când m-a sunat tipa care conducea cele trei cluburi de noapte româneşti să mă cheme la muncă.

Între timp însă, tocmai apăruse ceva temporar de lucru acasă şi nu prea puteam să pierd noaptea, dar  o noapte nu muream, aşa că la 22 m-am prezentat la muncă. Instructajul a fost simplu. „Lapdance, sex, masaj, orice poate face un turist să intre şi să cheltuie nişte bani”. Pentru opt ore de muncă primeşti 20 de euro, dacă nu duci niciun client care să stea şi să consume, la trei clienţi primeşti 30 de euro şi câte 3 euro de client iar la 10 clienţi pleci acasă cu o sută de euro.  Frumos, nu? Ei bine nu e chiar aşa de uşor să vinzi sex. Am fost distribuit la un club mai mărginaş, coleg cu un alt român PR, pe care nu îl voi numi pentru că nu ştiu dacă ar fi de acord. Tot ce ai de făcut este să stai in faţa clubului sau sus pe promenadă şi să te bagi în seamă cu trecătorii de sex masculin. Când trece lume multă, trece şi timpul repede. Altfel, te uiţi la ceas şi în loc de juma de oră sunt doar cinci minute de la ultima verificare.

Am frecat maidanul aşa până pe la 24, împărţind fluturaşi pentru „Club Extas”, cu o tipă răpitoare, luată de pe Internet. Nu ştiu cum s-a făcut dar am avut mare lipici la canarioţi, pe care îi recunoşti rapid după tunsoare. Toţi sunt raşi cu creastă în cap şi am agăţat aşa  încolo vreo 10, după miezul nopţii. Fireşte că toţi erau beţi şi nu cred că un om treaz ar intra într-un club de acest gen, doar dacă îl arde tare. Problema este  că de intrat au intrat ei… dar nu a fost chip să rămână când au văzut că sunt doar trei fete şi berea e 5 euro.  Am mai băgat apoi nişte englezi, care s-au trezit că ei nu beau bere decât draft şi i-am pierdut, iar în cele din urmă am avut o reuşită cu doi tinerei, bine încălziţi de prin alte cluburi. Au intrat să vadă fetele şi să bea o bere după ce am făcut pariu că mai au bani la ei şi ce gasim să fie ai mei… Unul dintre cei doi, norvegieni cred, vroia să intre celălalt nu mai avea bani. Mă rog, aştia au fost clienţii care au intrat şi au rămas, pentru că restul doar s-au perindat. Până pe la 2 a trecut greu tare timpul, dar eram decis să stau iar când am mai primit şi un mesaj de incurajare de la Je, am prins putere şi rădăcini. Dimineaţa la 6,  PR-ii, români toţi cu excepţia unui italian, ne-am adunat să ne luăm banii, partea mea fiind de 23 de euro. Buni şi ăştia după o noapte albă.

Peste o jumătate de oră mă răcoream gol în piscină, în timp ce tocmai se crăpa de ziuă iar la 7 cred că adormeam lângă Je. A fost o experienţă interesantă, dar din fericire nu a fost nevoie să mă bazez mai mult de acest job, pentru că a apărut altceva. Pe de altă parte nici bordelurile nu merg prea bine, pentru că cel la care am făcut eu PR s-a închis a doua zi, iar acum spaţiul este scos la închiriat.

Join the Conversation

13 Comments

  1. „iar la 7 cred că adormeam lângă Je”…

    Haha…penibil. Crezi ca era ora 7 sau ca era Je cea langa care dormeai…Te exprimi foarte hilar dincolo de penibilitatea subiectului.

    „Pe de altă parte nici bordelurile nu merg prea bine, pentru că cel la care am făcut eu PR s-a închis a doua zi, iar acum spaţiul este scos la închiriat.”

    Pai cum sa nu dea faliment bordelul la care faceai „PR” (adica un job foarte calificat de invitat oameni la servit pasarici daca a ajuns un bordel un loc de servit bere la fel ca orice „bomba” unde se serveste alcool.

    Seb, cu postul asta ai dovedit ca esti mai disperat decat nefericitii pe care i-ai agatat tu sa-i introduci in falimentatul bordel pentru care ai ajuns sa faci „PR”…

    Am gasit multa ipocrizie in unele postari de-a voastre pe blog, acum constat fara sa ma mir prea mult ca ati dat-o in penibil.Cred ca parintii vostri sunt mandri de noile voastre joburi canariote… Probabil ca o sa ajunga sa va trimita niste bani inainte sa ajungeti sa va „inchiriati” unul pe altul…diferitilor amatori sau amatoare pe principiul „bani sa iasa”…

  2. Rautacios si plin de invidie, mesajul lui Claudiu. Felicitări, Seb, pentru indrazneala, perseverenta!

    1. Mda…adevarul e ca pleznesc de invidie ca nu sunt in Tenerife sa inot ca un „pestisor” prin multime in fata unui bordel…buhaha :))

      Draga Teo, ceea ce am scris eu mai sus nu e un mesaj ci un comentariu la acest post (sau articol) in care sunt „consternat” de nivelul penibilului la care s-a ajuns… Ma rog, disperarea i-a facut sa ajunga aici dar bineinteles nu poti sa excluzi din ecuatie particularitatile umane ce caracterizeaza fiecare individ: incepand de la educatie, mentalitate,sistem de valori si continuand cu stima de sine…
      Nu e vorba de a fi rautacios, e vorba de a citi cum e realitatea dincolo de randurile scrise aici, care intre noi fie vorba, adeseori sunt pline de ipocrizie iar mai nou de penibil…

      1. Dacă a ne considera pe noi ipocriţi, penibili şi disperaţi în lucrurile pe care le facem aici te face pe tine să te simţi bine, împlinit şi fericit în jobul şi viaţa pe care le ai în Romănia, atunci dă-i înainte. Gândeşte-te la noi ca nişte oameni ipocriţi, disperaţi şi penibili.

        Cu asta însă dreptul tău de a comenta pe acest blog s-a încheiat. Baftă în alte părţi.

  3. Cum se numea clubul ? Cleopatra cumva ?
    Daca sunt cele trei cluburi de care stiu eu, chiar daca lucreaza multi romani pentru ele, sunt ale unui neamt…nu-s romanesti. Un singur club este a unei romance si se numeste Horizon…daca mai este deschis pentru ca o ducea cam rau.

    1. Nu Sagi, nu era Cleopatra, era Extas şi ţinea de Horizon. Probabil că acum în sezon au încercat cu mai multe:)

  4. Extas este pe un mic gang care da in ocean…nu ? Era si inainte ala si nu tinea de Horizon…probabil l-a preluat dupa ce am plecat noi 🙂

  5. seb lasa lumea sa vorbeasca,degeaba zice el ca nu e invidios sdar se vede dupa cum scrie ca moare de invidie la fel ca si toata lumea care a aflat ca plec in tenerife, incepand de la familie si terminand cu unii prieteni si cunoscuti.daca aveti timp rasundeti-mi si mie la mail.va pup.bafta multa.ma invatati si pe mine sa fac surf?:D

  6. dan,ultima mea grija este surful,pana atunci am o gramada de rezolvat si in tara dar si acolo cand voi ajunge.traducerea frazei ” je si seb ma invatati si pe mine sa fac surf?’ este urmatoarea:abia astept sa va cunosc! asta daca si voi veti vrea.

  7. pai amigo rumeno pe mine ma cauti doar cand va fi prima ta grija surful…

  8. dan,multumec pt. oferta! te voi cauta cand voiavea nevoie sa invat surf.bafta multa!

  9. dan, sper ca nu te-ai suparat pe mine daca am raspuns asa mai dintr-o bucata:D eram si la servici atunci.sigur ca o sa vreau sa invatz surf si sigur o sa te caut,daca si tu esti la fel ca je si seb adica super de treaba atunci poate v-om lega si o posibila amicitie avand in vedere ca ajung pe insula numai cu prietenul meu cel mai bun.

Leave a comment

Lasă un răspuns