Sunt poveștile de adormit copiii doar niște povești naive și inofensive? Sau sunt un instrument foarte puternic de programare mentală care are capacitatea de a influența tot viitorul copiilor noștri?

Spre exemplu, ”Punguța cu doi bani”. Povestea e centrată pe un cocoș care e gonit în lume de stăpânu-su să-i aducă bani sau ouă, ceva, că el, moșul, e sărac lipit și așteaptă să dea bogăția peste el. Și cocoșul găsește bani pe drum, pe jos, apoi găsește și mai mulți bani, în cuferele boierului cel nedrept. Și ia toți banii și i-i aduce moșului, și moșul își trântește case mari, palate, și e fericit, și nu dă niciun ban babei, că nici ea nu i-a dat lui.

Ce învață copilul de aici? Multe, multe lucruri greșite. Cum ar fi că dacă vrei ceva, orice, un ou să mănânci sau bogăție din plin să ai, ăstea te vor găsi. Nu trebuie să faci nimic în acest sens, nu trebuie să creezi valoare sau să muncești altcumva ca să obții bogăția. Nu. Stai în bătătura casei și aștepți, banii dau peste tine (loterie, moștenire, cadou de la mătușa din SUA, etc).

Apoi mai învață și altele, cum ar fi aia că este în regulă să iei ce nu-i al tău, doar pentru că l-ai găsit tu căzut pe jos. Sau că e la fel de bine și de îndreptățit să furi de la un om rău, că doar și el a furat la rându-i de la tine (chit că ce ți-a furat, nu-ți aparținea defel).

punguta-cu-doi-bani_1_fullsize

Sunt mii și mii de cărți cu povești pentru cei mici. Pot fi foarte distractive pentru copii, colorate cu ilustrații atrăgătoare de îți iau ochii la prima vedere și te fac să crezi că-s bune. Dar conținutul poate fi nociv pentru gândurile și subconștientul celor mici, care ajung mari cu aceste valori drept adevăr.

Nu am ales exemplul cu ”Punguța cu doi bani” la întâmplare. E povestea preferată a lui Yago, după Peter Pan. Lui mereu i-au plăcut cocoșii și s-a atașat de poveste de la prima răsfoire. Atunci, când am găsit cartea printre niște cărți vechi, nu ne-am gândit deloc la conținut, nu mai citisem poveștile clasice de zeci de ani. Acum e prea târziu să i-o scoatem de pe noptieră (deși nu cred că e imposibil), dar cel puțin i-o spunem în felul nostru, cu comentarii și adăugiri.

Eu am văzut pe pielea mea rodul negativ al poveștilor cu cosânzene, feți frumoși și cocoși vorbitori din copilărie, deși până de curând nu am văzut nicio legătură. Toată viața am visat că vine prințul și mă cucerește, eu stând pasivă și ușor inabordabilă. La fel cu banii. Firește că și pe bani i-am așteptat să vină din cer (și încă îi mai aștept câteodată), fără muncă de creație, fără efort, fără nimic, doar să pice moșteniri și câștiguri din senin. Și dincolo de poveștile din cărți, poveștile ălea serioase de genul ”nu te băga în apă rece că răcești” sau ”ia cu pâine ca să crești mare” sau ”fructele doar după masă, ca să nu-ți strici foamea”, repetate obsesiv, intrate adând în creier și greu de scos.

La fel cum consider că multe din poveștile clasice sau moderne le sunt nocive copiilor pe termen lung și le fac un deserviciu atât lor cât și părinților, cred că tot cu ajutorul poveștilor le putem insufla convingeri sănătoase despre lume și viață.

Despre alimente și nutriție, spre exemplu, ca copilul să crească știind că sănătatea e legată în mod direct de ceea ce mănâncă. Sau despre gânduri bune și despre legea universală a acțiunii și reacțiunii, despre karma și cum ne putem construi viețile pe care ni le dorim. Sau despre pasiune, hobby, plăcerea muncii și vocație și cum fiecare om are menirea lui în lume.

Sau despre anatomia umană, miraculoasă și potentă, care poartă cu ea o știință încă nedescifrată în totalitate și necombătută de nimeni. Despre corpul uman care știe să-și poarte singur de grijă atunci când noi îi respectăm cerințele, corpul uman capabil de autovindecare. Despre miracolul nașterii și despre capacitatea corpului feminin de a da viață, de a crește în pântece un om și de a-l naște în siguranță.

Poveștile trebuie să trezească spiritul, nu să-l adoarmă. De aceea cartea mea pentru cei mici și cei părinți se cheamă ”POVESTE DE TREZIT COPIII – Cum venim pe lume”. Poveștile pot fi distractive, ludice și amuzante. Chiar trebuie, ca să-i atragă copilului curiozitatea naturală. Dar nu trebuie să uităm de imensul rol educativ pe care-l au. Că sunt bune, proaste, mediocre, excepționale, fiecare carte are un mesaj, fiecare carte, fiecare poveste pe care le-o spunem copiilor noștri îi educă într-o anumită direcție. Noi singuri avem puterea de a alege în care.

PS: am găsit tipografie, după multe discuții, căutări și oferte. Mâine intră cartea în tipar. Sper ca săptămâna viitoare să avem date despre lansare.