Nimic nu-i obligatoriu

E decembrie şi afară sunt 25 de grade. Zilele trecute a nins pe Teide şi cam asta este singurul argument pentru noi, cei veniţi mai de la nord, că e iarnă. Azi-noapte a plouat torenţial în reprize aşa că acum e mare umezeală-n aer. Este înnorat, vântul suflă din când în când, oceanul negru şi agitat şi noi suntem liberi. Am tras o fugă până pe plaja Torviscas, că am presupus că e rost de valuri jucăuşe şi distracţie, şi ne-am scufundat de ne-a sunat vâjâitu’ mării-n cap. Chiar dacă e cald, plaja-i aproape pustie. Doar vreo cinci oameni în apă şi câteva sute pe promenadă. Aşa e când nu e soare. De aia nici nu lucrez azi. Cui să-i vinzi costume de baie? Nisipului?

Mare nebunie mare

Cumva, chiar de e bine şi nu-i ger, zăpadă & co. (Doamne păzeşte, geru’ mi se pare un coşmar de dincolo de vremuri), iarna din Tenerife mă dezamăgeşte puţin. 20 de grade ziua sunt cam drastice atunci când soarele e bine de tot ascuns şi te face să te întrebi unde poţi să mergi pe globul ăsta pentru mai multă căldură. Din fericire, locuri dintr-ăstea, insule mai însorite şi mai calde ca Tenerife în timpul iernii, sunt muuulte. Iar asta ne face să ne promitem ca până-n iarna următoare să schimbăm insula. Hmmm, e oarecum ciudat… Anul trecut, când pe vremea asta purtam pulovere de lână, geci groase şi bocanci iar la televizor vedeam ştiri ce anunţau o iarnă grea cu geruri năprasnice de sub -20 de grade Celsius, nu-mi imaginam că o iarnă cu +20 de grade Celsius o să mi se pară „totuşi, prea rece”. Deh, când te înveţi cu binele…

Noru', valu', Je s-avântă...

Chiar dacă pare greu de crezut, imposibil de-abinelea, acolo, sub val, sunt eu 😀

Mă rog… Ca să schimbăm registrul, da, am lipsit de pe blog. Nu, n-am remuşcări. De altfel, nici nu-i vina mea, că Seb s-a găsit să-mi cumpere o carte electronică. De ziua mea, 3 noiembrie, mi-a dăruit un Amazon Kindle 3. Coletul comandat de pe net a ajuns cât noi eram în Portugalia şi e-bookul mă aştepta frumos acasă când ne-am întors din concediu. Aveam nevoie de aşa ceva, cât de reticentă sunt eu la gadgeturi şi porcării dintr-ăstea ce revoluţionează chestile vechi, tradiţionale. Şi ironic este că cu câtă suspiciune şi condescendeţă îl priveam înainte, când cunoştinţe de pe blog îmi cumpărau cărţi (de-ălea cu foi lipite şi coperte colorate) din România şi mi le-aduceu pe insulă, cu atâta religiozitate m-am legat de el în ultima lună. E genial. Te face dependent de lectură. Bine, nu-i valabil pentru toţi, sigur că nu. Dar pe mine mă ţine şi 12 ore pe zi departe de orice altceva. Implicit de blog. Aşa că nu mi-am respectat deloc cuvântul să termin jurnalul de vacanţă din Portugalia, nici despre cursa de MotoGP de la Estoril n-am scris, ce mai, un blogăr sub orice critică. Voi apuca vreodată să ajung cu restanţele la zi, sper, iar de nu, nu. Asta-i viaţa, nimic nu e obligatoriu. Viaţa mea.

La apus, cu Kindle în braţe, pe Playa Honda