Ne mutăm la țară

Ceva de genul ăsta vrem
Ceva de genul ăsta vrem

Azi îmi propusesem să scriu despre lansarea de la Brașov a cărții mele, ”Poveste de trezit copiii – Cum venim pe lume” (care, apropo, se vinde foarte bine). A avut loc pe 21 iulie și am tot amânat să povestesc cum a fost și ce-am simțit acolo. Ba am fost dintr-o vizită în alta, că lansarea a fost chiar în ultima săptămână a vacanței noastre în România, ba n-am avut net pe la țară prin Oltenia, ba am fost pe avion și imediat cum am ajuns acasă nu m-am gândit prea mult la textul ăsta. Am intrat într-o stare foarte creativă, scriu o carte nouă despre naștere, nu cea pentru adolescenți, ci pentru noi, ăștia mai mari. Am inspirație și poftă de scris și asta fac în fiecare zi.

Și cum spuneam, îmi propusesem să vorbesc despre Brașov cât încă e cald. Dar azi nu-mi iese, nu e timpul pentru un articol lung cum știu că va fi. Vreau să scriu, în schimb, puțin despre Tenerife.

Mi-a fost tare dor de insulă cât am fost în vacanță, am mai spus-o pe Facebook. Nu doar de căsuța noastră mică și de animalele noastre (care acum sunt 6, că înainte să plecăm în România am salvat dintr-un palmier doi pisoi speriați, abandonați, înfometați și deshidratați). Ci de tot, de căldură, de soare, de ocean, de nisip, de mersul pe nisip, de fructele ce nu se găseau în România (care fructe au fost din belșug, că într-o lună și jumătate de vacanță am apucat sezon de cireșe, vișine, căpșuni, caise, prune, pepeni, toate fructele de pădure și chiar struguri, la bunică-mea din Dolj). De rutina din Tenerife, de răcoarea din casa noastră (am prins niște călduri în Oltenia de nici în casă nu-ți găseai locul, se simțea umiditatea ca la ecuator – n-am fost în partea aia a globului, dar cred că așa este, ca în iulie la bunica mea în curtea de pe malul Dunării, la două zile după o ploaie de vară).

Au fost multe momente în care am spus că plecăm din Tenerife. Nu, nu în România, ci pe alte insule (sau ne-insule) tropicale, mai călduroase și mai pline de vegetație, mai într-un fel sau altul ca a noastră. Acum patru ani ziceam Pantanal, acum trei ani erau Insulele Capului Verde, anul trecut era Costa Rica, anul ăsta a fost Indonezia. Zic a fost pentru că acum avem alte planuri, nu ne mai gândim la Indonezia. Și nici la alt loc de pe pământ. Ne gândim mai mult ca niciodată la Tenerife. Vrem să ne mutăm în nord. Plouă mai mult și e mai rece ca la noi, unde stăm acum, în Playa de Las Americas. Iarna e chiar frig, sunt zone în care ai nevoie de încălzire ca să te simți bine la tine în casă. Dar cumva prioritățile noastre s-au schimbat.

Vrem să ne cultivăm o parte din mâncare. Vrem o mică grădină. Vrem să facem puțină agricultură, ecologică și biodinamică. Vrem să mâncăm mai sănătos și vrem să știm ce mâncăm. Vrem să avem pomi fructiferi în curte și să avem mulți. Vacanța în România, cu vizitele prin locurile noastre natale, cu pomii și grădinile bogate, ne-au făcut să ne dăm seama că asta ne lipsește mult. Și că asta ne dorim. Iar cum noi suntem niște oameni care vor să trăiască îndeplinindu-și dorințele, am zis că trebuie să ne mutăm.

Nordul insulei Tenerife este parcă altă insulă decât sudul. Verde și fertil. Acolo e de făcut orice agricultură vrei. Se face și-n sud, clar, dar cu mare consum de apă. Încă din România am început să ne căutăm chirie pe-acolo, casă cu curte și grădină. Sunt așa de entuziasmată… Va începe un nou capitol în viața noastră și sunt convinsă că va fi espectacular, cum zic spaniolii.

Și avem și multe semințe de legume și plante aromatice, soiuri românești, vai ce-o să mai experimentăm (cred, totuși, că mai mult Seb, el se ocupă și aici de micul petic de pământ din fața terasei noastre). O ființă grozavă, cititoare din Timiș a blogului, mi-a dăruit semințele din stocul ei (ea face permacultură), îți mulțumesc draga mea. Nu am apucat s-o fac, așa că să știi că îți mulțumesc mult.

Ce amuzant va fi și pentru Yago, el se simte bine prin grădini, după o căpșună, o gâză sau un melcișor. Și cred că și pentru Maloun și pentru mâțe va fi mult mai bine. Sunt convinsă că vom găsi casa perfectă pentru noi.

Revin în zilele următoare cu o poveste în care eu m-am simțit precum Carrie, scriitoarea din Sex and the City.

Scroll to Top