Mărţişor spanioloi

Azi am primit cel mai frumos mărţişor posibil: cărţi de spaniolă. El espanol para ti, Spaniolă intensivă şi Dicţionar spaniol-român. Grăbit şi aiurit cum este câteodată, Seb n-a observat că dicţionarul nu este şi din română, aşa că mâine o să cumpăr ce ne lipseşte. Niciodată nu m-am înţeles bine cu limbile străine, chiar dacă în copilărie adoram să stau în faţa televizorului când erau orele de italiană ori filme în franceză. Şi cu toate că făceam la şcoală franceză, nu dădeam semne c-aş ajunge vreo mare vorbitoare. Îmi cumpărasem însă o cărţulie cu primii paşi în limba italiană, părea mai prietenoasă şi eram extaziată că mi-am găsit calea. După câteva săptămâni, am părăsit-o hăt-departe, printre celelalte cărţi din bibliotecă. Cam aşa aş fi vrut să fac şi cu franceza, numa că era… obligatorie. Mai târziu am intrat în contact cu rusa. A fost ură şi dispreţ la prima vedere, n-a avut nicio treabă cu mine, n-am avut nimic de-a face cu ea. Punctul culminant a fost când, într-un moment de sinceritate, i-am mărturisit profesoarei de rusă că nu-mi place un anumit film de la tv pentru că e în limba lui Tolstoi. Că dacă ar fi fost măcar franceză, ce mult m-aş mai fi uitat la el. Într-a opta a venit engleza şi cu ea, două trimestre germana. Unde e rusa?! Îmi vreau rusa înapoi! am strigat disperată dar nimeni nu m-a auzit. În liceu diriga a fost de franceză dar nu m-am deşteptat, aşa că valul a trecut pe lângă mine. Cu engleza am fost tot liceul doar amici îndepărtaţi, n-am avut vreo altă relaţie, şi iată-mă acum pusă în situaţia să mă descurc în spaniolă. Clar mă va ajuta să trăiesc printre martinezi şi jose fernandoşi.

Por favor, corrija mis errores. No se ria de mi. Una sangria, senor! 😀

Scroll to Top