Jeaninoasa-gravidoasa față-n față cu sistemul sanitar spaniol

Ca milioane de femei înaintea mea și multe alte milioane de-aici înainte, și eu m-am imaginat însărcinată înainte de a fi. La fel cum toate fetele se visează mirese și toate fetițele se joacă cu păpușile de-a mama și de-a tata. Bănuiesc că e o lege a firii, sună logic. Dar nu mi-am închipuit niciodată c-o să-mi placă atât de mult rolul de gravidă. Fără să exagerez cu nimic, trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, mă simt mai bine ca oricând și îmi pare chiar că pot muta munții. Sunt fericită și arăt fericită. Îmi vine să urlu pe stradă SUNT ÎNSĂRCINATĂ și spun aproape tuturor celor cu care intru în contact (și nu sunt deloc puțini, având în vedere că muncesc cu spor șase zile pe săptămână pe plajă, la showul meu cu haine) că voi avea un copil prin ianuarie-februarie.

Da, m-am mai domolit puțin, că prin august, de cum am aflat că port în pântece un copil, una-două, neîntrebată și neîncurajată, spuneam orișicui că sunt gravidă. Până și pe cei lângă care stăteam la coadă la casă la supermercado, spre exemplu, îmi venea să-i salut cu ”Holla, que tal? Sabe, estoy embarazada!” Acum sunt mai ”restrictivă”, fac astfel de mărturisiri ”doar” celor care mă complimentează. Cuvântul doar e în ghilimele pentru că primesc vorbe frumoase, complimente și aprecieri mai mult ca niciodată – spun asta fără pic de lăudăroșenie (deși dacă e să analizez la rece, totul e lăudăroșenie, că nu văd altă bucurie mai mare, alt lucru mai frumos și mai minunat, altă realizare mai măreață cu care, implicit, te poți lăuda, ca aceea de a crea o viață). Nu cred că spun o noutate, femeia când e însărcinată e mai frumoasă ca înainte. De acord, n-am analizat multe ”subiecte”, probabil că gravidele nemulțumite de situația și starea lor, nefericite și deprimate, ele sărăcuțele cu siguranță nu sunt mai sexy și mai atrăgătoare decât cum erau.

Saptamana 20 - din față, mai nimic, pentru o persoana ce nu ma știe (că altfel s-ar vedea biscuițeii 😀 )

Dar eu, că mă simt binecuvântată de Dumnezeu cu această sarcină, că trăiesc și respir fericirea, am înflorit. Și este vizibil nu numai în oglindă. Așadar, cum o clientă îmi spune ce bine arăt, cum de îi declar cât de însărcinată sunt. Burtica mi-a crescut, dar tot nu semnează pe mine emblema de gravidă, astfel că reacția celor ce află este aproape în unanimitate ”Da, și unde e copilul, că nu se vede?” Acum sunt în luna a 5-a (săptămâna 20) și doar de vreo trei zile cineva a observat că sunt gravidă. Prima persoană. O doamnă casieriță de la Mercadona cu care ne salutăm călduros de vreun an. ”Tu ești slăbuță, se vede că ești însărcinată, cum să nu” – și de aici curg întrebările despre (era să zic ce marcă va fi copilul) sexul fătului (nu-l știm încă, la ecografia din săptămâna 17 nu s-a văzut foarte clar, pare a fi băiețel, la ecografia selectivă de săptămâna viitoare se va vedea probabil fără dubii), doamna zice că va fi fetiță, supoziție bazată pe faptul că ”tu ești frumoasă, sigur faci fetiță” (de unde se poate înțelege că toți băiețeii au mame urâte?!?) apoi ne rupe promisiunea de a o ține la curent de cum aflăm și apoi, mai departe, să-i prezentăm neapărat copilul când se va naște.

Este singura perioadă din viața mea în care îmi doresc să mi se vadă burta, să-mi crească burta, să fie mare, să fie evidentă. Și e puțintel frustrant când cei din jur spun ”bine, dar nu se vede nimic, asta e burtă de cinci luni?” De unde stau eu se observă o ditai sarcina, dar privită din față și din profil, oamenii probabil gândesc că am mâncat prea mult la ultima masă. Sau în ultimele zile. Ca vânzătoarea de la un magazin de unde ne mai cumpărăm haine, la fel, doamnă cu care schimbăm politeți sumare, ce m-a făcut grasă săptămâna trecută. ”Que gordita!!!” a exclamat ea când m-a văzut. În acest moment am 56,5 kg la înălțimea mea acceptabilă de 165 cm, deci nu sunt grăsuță (poate doar după standardele industriei de modă, standarde pe care nu dau o ceapă degerată). I-am spus că nu sunt dolofană, sunt doar însărcinată, am trecut de prima jumătate a sarcinii, după care a urmat șirul firesc de întrebări și răspunsuri și urări și binețe și alte vorbe care-mi fac o reală plăcere, chit că au început să sune ca o poezie.

Cam așa arată burtica lăsată în voia ei. Dar cum eu nu-s obișnuită, că mușchii mei sunt învățați să stea, cum să zic, în tensiune, de fapt nu în tensiune, dar un fel de burta suptă, atunci mi-e greu să stau cu burta la înaintare, îmi încordează spatele. Așa că în mod normal, se vede mai mică din profil.

Sunt așa multe gânduri, întâmplări mici și foarte mărunte, lucruri ce se întâmplă în universul meu de viitoare mămică, chestii pe care aș vrea să le pun în scris dar multe fug, multe nu se cern cum trebuie pe ”hârtie”… Nu mai trag de vorbe azi că vreu să scriu câte ceva și despre sitemul sanitar din Spania. Deci trec la partea mai practică a sarcinii, sau și mai practică. Ca asigurarea privată să-mi fi acoperit și nașterea (că restul necesităților, cum ar fi anlizele medicale, monitorizare sarcinii de obstretician și moașă, medicina de familie, cursurile prenatale, etc – toate le puteam face gratuit cu asigurarea mea simplă Caser – 40 de euro pe lună), așadar, pentru asistență medicală și la naștere trebuia să am cotizate în momentul sorocului zece luni. Cum la noi ar fi lipsit vreo patru, ne-am reorientat spre sistemul social de stat și am întrebat la biroul de Asigurări Sociale ce trebuie făcut pentru a beneficia de asistență medicală în perioada sarcinii, nașterii și a lăuziei. Cum n-am muncit cu contract de muncă pe tărâm spaniol și nu aveam niciun dinerito cotizat la fondul de sănătate, trebuia să fac cerere la centrul de sănătate (Centro de Salud, un fel de policlinică) de pe raza localității de domiciliu pentru obținerea cardului de sănătate pentru persoane fără venituri (Tarjeta Sanitaria sin Recursos).

Cu acest card orice femeie din țările UE poate beneficia aici de servicii medicale și medicamente compensate în perioada sarcinii, a maternității și după naștere. Iar pentru asta mi s-au cerut următoarele acte:

certificatul de empadronamiento (un fel de viză de domiciliu, se eliberează de primărie, costă 1,80 euro, e nevoie de contractul de chirie, noi am făcut fără, din noroc);

numărul de securitate socială (Número de Seguridad Social) – se eliberează pe baza NIE (Número de Identidad de Extranjeros) la birourile Ministerului Muncii și al Imigrării. Cu ajutorul acestui număr, ei au putut verifica dacă sunt cum declar, adică neangajată;

certificat de la medicul obstretician care să ateste că sunt însărcinată;

adeverință de la Casa de Sănătate din România care să dovedească că nu cotizez la fondul de sănătate și că nu beneficiez de asistență socială în niciun stat membru UE;

adeverință de la Administrația Financiară din România din care să reiasă că nu înregistrez niciun fel de venit.

Pentru ultimele două documente cei de la Centro de Salud ne-au îndrumat spre consulat, dar în urma unui mail trimis de Seb la biroul consulatului român am aflat că spaniolii sunt dezinformați și, la rândul lor, dezinformează poporul. Consulatul nu emite astfel de adeverințe, doar instituțiile competente din țara de origine o pot face. Oricum, cu ajutorul cumnatului meu (mulțumesc, Geani) care s-a mișcat repede la Sibiu cu traducerile și legalizările adeverințelor, pe care mi le-a scos de la Finanțe și de la CJASS, am depus dosarul pentru cardul de sănătate în vreo săptămână. A doua zi am primit deja telefon de la Centro de Salud că sunt eligibilă pentru Tarjeta Sanitaria sin Recursos și că am doctor de familie și programare rapidă – la trei zile după – dat fiind sarcina mea înaintată (atunci, 15 săptămâni).

Legat de plajă, ocean, înot și fericirea de a fi însărcinată într-un loc atât de aproape de natură cu o climă așa de plăcută, post separat.

Întâlnirea cu medicul de familie a fost o mare decepție. De unde eu îmi făcusem pe carnetul meu de poșetă o ditai listă cu întrebări despre sarcină, ce mi-e și nu mi-e permis, ce pot și nu pot să fac, să mănânc, să diverse, acolo m-am dezumflat ca un balon de hubba-bubba. Nici nu m-a cântărit, nici nu m-a întrebat cum mă simt, dacă am stări de greață ori de-i ceva în neordine. Nimic. Doar ”Bun, ești însărcinată, și cu ce te pot ajuta?” Contrariată și ușor incoerentă i-am răspuns ”Cum cu ce, cu totul. De abia am aflat și trebuie să fac tot ciclul de analize și restul” Noi nici n-am avut certificatul că-s embarazada, era în dosarul pentru Tarjeta Sanitaria, nici ecografia nu era în poșetă, stătea pe noptiera de acasă, lângă cărticica de rugăciuni. Într-un fel, a și avut dreptate doctora (am să-mi permit această licență pentru că niciodată n-am înțeles de ce substantivul doctor nu are formă de feminin, iar de cum sunt aici, mă bucur că spaniolii au: DOCTORA) să fie așa distantă. Eram doar doi oameni, un cuplu, care pretindea, fără dovezi, că așteaptă un copil. S-a mai înmuiat când a văzut că suntem de pe altă planetă și mi-a dat trei trimiteri: la laboratorul spitalului pentru analize de sânge și urină, la obstretician și la moașă („matrona” – asta e un fel de obstretician ce se ocupă de gravidoase, pe lângă că poate face teste gen Papanicolau, este ca un sfetnic în perioada prenatală). M-a întrebat dacă iau vitamine prenatale și aștepta apoi să plecăm. Iar eu așteptam să-mi verifice burta măcar, să asculte cu stetoscopul inima, a mea, a copilului, ceva acolo. A spus că ea nu face așa ceva, nu are aparatura necesară. Deci da, medicul de familie din Spania e doar pentru a da rețete și trimiteri.

Cu trimiterile de la medic, la recepția Centrului mi s-au făcut programări. Pentru analize, de urgență, cu rezultate eliberate de urgență. Așa scria pe trimitere, că e chestie urgentă, sarcină avansată, posesoare n-a știut, pobresita, că e însărcinată. La analize, ultra-țais. Dimineață la 8 fără 20, bon de ordine, stat puțin în sala de așteptare și la 8 și 10 eram deja ieșiți din curtea spitalului. Foarte rapid și eficient, cu toate că sala de așteptare era aproape plină și că aveau prioritate femeile cu copii și bolnavii de cancer (și au venit destui cu regim prioritar). Spre exemplu, în cabinetul de recoltare de sânge erau vreo șase asistente care lucrau în același timp: o masă lungă separată de paravane, de-o parte pacienții cu mâna-ntinsă prinsă-n garou, de cealaltă ele, eficientele. Cu mine asistenta a terminat de umplut cele trei eprubete în 15-20 de secunde, deci n-am stat niciun minut înăuntru. A doua zi, jumate din analize deja erau gata, introduse în sistemul informatic, iar noi, dacă ne grăbeam, în aceeași zi, la prânz, puteam să le luăm de la secretariatul laboratorului. Că doar era chestiune urgentă, nu? Am mers iar la medicul de familie care a analizat rezultatele ce erau gata, mi-a dat reteta compensata vreo 70% pentru pastile de sulfat feros pentru anemia feriprivă ce reieșea din analize (hemoglobina 10,6 mg/dl – adică o anemie ușoară, caracteristică femeilor însărcinate, bebele e mare ”consumator” de fier) și ne-a urat binețe. A, da, și mi-a zis să-mi fac din nou programare la ea când mi se termină vitaminele prenatale pentru a-mi elibera reteta compensată.

Ca o scurtă paranteză, rapid am și căpătat gesturile unei gravide, asta în ciuda nemodificării sesizabile a nimic din punct de vedere fizic. Pusul mâinilor în șale, arcuirea ușoară a spatelui și împingerea burții spre înainte, așa cum fac însărcinatele într-o lună avansată, atunci când se justifică postura din cauza greutății burții. Dar la mine a fost ceva psihic, ca o nevoie de afirmare a statutului de gravidă. M-am surprins stând așa, ca o gravidă, în zilele imediat următoare aflării știrii că voi avea un copilaș.

Următoarea zi, programarea la doctorul tocologo – așa i se zice aici obstreticianului. Ca să termin cu analizele sangvine și urinare, doar le luasem de la secretariat, adică toate rezultatele – toxoplasmoză, hepatite, HIV, rubeolă, diabet gestațional, etc. Alles gut, cum ar zice neamțul. Doctora le-a studiat și ea, mi-a completat carnetul meu de graviduță, m-a chestionat în fel și chip, m-a cântărit și m-a făcut să mă simt, cum să zic, respectată, ca însărcinată ce mă aflu. Aici l-am văzut din nou pe copilaș, la ecograf 2D, pentru a doua oară, de data asta într-un mod mai conștient. Și cu Seb alături. Emoție mare să-ți vezi și să-ți auzi pruncul nenăscut însă. Se agita micuțul și se învârtea în toate direcțiile de nici un i s-a putut vedea bine sexul. Ulterior am citit despre efectele negative ale ecografiei asupra fătului și am pus agitația lui pe starea de disconfort dată de efectul undelor. Mă rog, e o întreagă polemică în jurul ecografului, sunt multe articole și studii care vorbesc despre asta, nu e locul în acest text. Revenind la tocologo, i-a făcut toate măsurătorile necesare, l-a declarat dezvoltat în parametri normali și ne-a dat trimitere la spitalul din Candelaria pentru ecografia selectivă ce trebuie făcută în săptămânile 20-22. Plus programare în luna noiembrie din nou, la ea.

La o săptămână după asta, prima întâlnire cu moașa. Aici moașa e esențială în monitorizarea unei sarcini, aș putea spune că fără moașă nu se joacă hora. E o asistentă medicală cu postliceala sanitară de trei ani plus alți doi ani de specializare. Deci e o femeie ce știe multe, ce mai. Și ea m-a chestionat pe toate părțile, cu toate că avea carnetul meu de gravidă completat de doctora tocologo, m-a cântărit, i-a ascultat inima copilului, mi-a luat tensiunea (am tensiune de aviator, cum altcumva), mi-a făcut testul Papanicolau și mi-a dat trimitere din nou la laborator, pentru analizele de intrare în trimestrul trei, la sfârșitul lunii octombrie. La cererea mea, a menționat pe foaia de cerere a analizelor, pe lângă examenele obișnuite, și verificarea depozitelor de vitamina B12. Asta pentru că s-a îngrijorat că sunt vegetariană vegan, că nu mănânc nici măcar ouă sau lactate și, mai mult, am renunțat și la vitaminele prenatale (scriu despre asta în alt text, e poveste mai lungă). Am asigurat-o că stau bine, dar dacă prin vreun caz analizele de B12 o să spună contrariul, deabia atunci o să iau suplimente de B12. Mă rog, din nou, și aici e o situația controversată, chiar și printre vegani, sunt multe articole care desfac firul în patru, eu nu intru în amănunte. Moașa, o femeie cu nume de bărbat, gen Jose Martinez Luis, m-a programat la următoarea vizită la ea, tot la sfârșitul lui octombrie, mi-a dat o carte despre sarcină, naștere, primele luni de viață ale copilului și toți pașii ce trebuie făcuți pentru înscrierea lui în rândul lumii. Tot ea mi-a dat detalii despre cursurile prenatale pentru perechi plus cele de yoga pentru gravide, chestii ce se fac din noiembrie la Centro de Salud din localitatea vecină, săptămânal, gratuit. La cererea mea, mi-a dat trimitere și la stomatolog.

Cu stomatologul m-am văzut la două zile după moașă. Care doctoră, că tot femeie și ea (așa m-am nimerit cu toți, cu medicul de familie, tocologo, moașa, dentistul), după ce s-a uitat pe Tarjeta Sanitaria și a văzut că sunt un fel de caz social, că n-am dat bani la sănătate, m-a informat că toate plombele ce le am de pus trebuie să le pun la un dentist privat. La stat pot să-mi fac doar o limpieza, adică detartraj, detartraj pentru care m-a programat deabia prin octombrie. Cum, și nu pot nici măcar să plătesc pentru lucrare, că înțeleg că nu am cardul care trebuie? NO. La privat cu mine. Și așa am ieșit din cabinetul dentistului, dezumflată ca la prima vizită la medicul de familie. Am mers la dentistul privat, între timp am rezolvat și cariile ce le mai aveam (din fericire nimic nou de la ultima vizită la stomatolog, în 2008!), doar plombe vechi de înlocuit. Despre cum a fost și cât au costat, cu asigurarea mea privată, în postul următor.

Ca o scurticică concluzie, nu-i rău deloc sistemul sanitar spaniol: te ia pe tine neica din altă țară, să zicem România, tu care n-ai pus un singur euro la asigurările sociale, și-ți dă toată asistența medicală de care ai nevoie ca să naști în siguranță, doar pentru că e logic să nu te lase de izbeliște. Din câte a citit Seb, aceleași drepturi le au și femeile extra-comunitare aflate în aceași situație ca și mine. E de bine. Apoi, o altă mică concluzie. Vizitele la doctor sunt total lipsite de stres: programările sunt programări, nu aștepți la ușă, nu te cerți cu ceilalți pacienți că cine-a venit primul, chiar de n-ai programare tot poți să te vezi cu doctorul fără să-ți crească fire albe, analize efectuate de urgență înseamnă analize efectuate de urgență, centrele de sănătate miros a sănătate și nu a boală. Îmi place.

Asta e burtica de acum vreo patru saptamani. Aici, cu Muraia, cea de-a doua pisica a noastra, o siameza pe care am salvat-o în iunie dintr-un magazin inghesuit de animale. Acum are vreo șapte luni și e deja sterilizată. A nu se sesiza oraganizațiile de protecție a animalelor, n-am maltratat-o, am ținut-o puțin mai strâns doar în timpul pozei.

NU sunt răspunsuri