Iubirea unui pisic, incendiu la Iberostar, „furtună” de august în Tenerife şi Gran Canaria, poliţişti canarioţi, bla, bla, bla…

Noutăţi de la tropice nu sunt. Nu mari. Că aşa, în fiecare zi se întâmplă câte ceva.

* Spre exemplu, acum trei zile poliţia i-a confiscat marfa şefului meu… n-a mai avut noroc ca data trecută când ne-a prins poliţia vânzând costume de baie pe plajă şi ne-a dat un sfat preţios „din 160 depoliţişti cât are poliţia locală din Adeje, majoritatea sunt băieţi de treabă, ca noi, dar sunt şi poliţişti răi”. Acum au venit pe plajă ispre pentru noi şi au ridicat tot ce au găsit în geantă: costume de baie, eşarfe de plajă şi ceva sandale. Mai târziu, în aceeaşi zi, am aflat cum de poliţiştii au venit exact când noi ne începeam ziua de lucru pe Playa del Duque. Nevasta unuia din cei doi are magazin de ţoale în unul din complexele comerciale de lângă plajă (Paris sau El Mirador) şi de fiecare dată când vine pe la prăvălie şi vede vânzători ambulanţi pe plajă, îşi sună bărbăţelul poliţai. Te cred şi eu că e nervoasă, adică turiştii cheltuie şi ultima leţcaie pe plajă (mă rog, mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât de ruşi sunt…) şi când intră în magazinul ei doar se uită. Nici mie nu mi-ar plăcea situaţia… adică să fiu plătitoare de tva, să plătesc chirie pe spaţiul comercial (care în zonă ajunge şi la peste 5.000 de euro luna pentru un spaţiu decent), să dau salarii şi nişte nenorociţi de vânzători ambulanţi să ia tot caşu’ de pe plajă? Din fericire, nu trebuie să mă pun în locul ei pentru că sunt de cealaltă parte a baricadei.

* Next. Următoarea ştire. Acum două zile, adică duminică, ne-a plouat. Pentru că mi-era aşa dor mie de ploaie. Şeful meu îmi povestea că de obicei în luna august sudul insulei Tenerife e străbătut de furtuni tropicale şi eu aşteptam cu nerăbdare o descărcare furioasă a naturii privită de pe balcon sau de la o terasă. Prima ploaie de august, şi prima din această vară, a venit însă fără niciun nerv. Nu tunete, nu fulgere, nu vijelii, nu torenţiale. Doar o stropire anemică şi sumară a pământului. Seb citise în Diario de Aviso cu o zi înainte despre furtuna care va vizita insulele Gran Canaria şi Tenerife şi va aduce cod roşu de precipitaţii şi vijelii iar eu număram minutele până la ora 18 când era decretat codul. Mare decepţie. Furtuna din aprilie, singura pe care ne-a dat-o Dumnezeu de la venirea noastră pe insulă, se poate reedita începând cu septembrie. Teoretic.

In cinci minute, nici urmă de fum, de foc, de ceva ars

* Aseară, pe la vreo opt, o cameră de la ultimul etaj al hotelului Iberostar Bouganville a luat foc. Stăteam pe canapea în pacea mea când Seb strigă Uite că arde! A luat foc! Primul gând mi-a fost că arde ceva pe balconul nostru, că spre balcon avea aţintită Seb privirea din mijlocul salonului. M-am panicat şi mintea mi s-a blocat. Ce arde, Seb? Nu mă speria… La care el implacabil Arde Iberostarul. După ce a făcut câteva fotografii, n-a mai trecut mult şi s-a auzit sirena pompierilor. Un minut după şi fumul părea poveste sau un exerciţiu de incendiu al serviciului de bomberos din Adeje.

* Mergem mai departe spre ultima ştire din acest calup şi ajungem la pisicul Sheraton. E cel de sus şi de jos. Numele i l-am dat eu în mare inspiraţie a minţii mele: pisicul îşi face veacul pe lângă hotelul Sheraton de lângă Playa del Duque. Prima dată l-am întâlnit în urmă cu vreo două luni şi de atunci ne-am mai intersectat de câteva ori (pozele cu el sunt făcute prin iulie, când am mers la snorkeling cu Seb la o plajă de pietre din zonă). Seamănă cu Cicio a noastră, cea dispărută, doar că este mascul, mai mare, mai greu şi mai leneş. Se mai întâmplă câteodată când trec cu Jose la muncă să-l mai văd pe vreo balustradă de piatră de pe promenadă sau alergând printre picioarele turiştilor. Mereu mă opresc, vorbesc cu el şi-l mângâi. Ieri am primit confirmarea că-mi recunoaşte glasul şi că mă iubeşte. Era ora 11 şi ne îndreptam spre umbreluţele de pe plajă când Jose a văzut un grup de copii lângă punctul de închirieri pentru sporturi subacvatice. S-a oprit şi am început să ne dăm cu părerea despre genul ăsta de afaceri care merg bine chiar şi în criză dar care nu îmbogăţesc pe nimeni, cel puţin nu în Tenerife, când la picioarele mele a sărit, de sub balustradă, Sheraton. Miorlăind aşa cum fac pisicii când se întorc acasă după o plimbare după rândunele. L-am luat în braţe, ne-am iubit puţin, chiar mi-a tors şi cu greu m-am despărţit de el sub privirea lui Jose care spunea Da, eşti genul de persoană care iubeşte mai mult pisicile decât câinii.

N-are zgardă, dar cu siguranţă are stăpân: arată mult prea îngrijit pentru a fi doar un pisic al străzii

2 Comentarii