Întâlnire neaşteptată în aeroportul din Barcelona: Martin Freinademetz

Cum ziceam în postul trecut şi cum un cititor pe nume Bubu a ghicit (care Bubu clar este endurist că altfel nu ar fi ştiut la cine mă refer 😀 ), vineri seara cât aşteptam la ghişeul de check-in din aeroportul din Barcelona ne-am întâlnit cu Martin Freinademetz. Seb este cel care l-a văzut primul stând la coadă în spatele nostru şi eu am crezut că glumeşte când a zis „Uite-l pe Martin!”. A fost o întâlnire neaşteptată, chit că 99% din cei ce aşteptau verificarea biletului de zbor către Cluj Napoca erau români (sau rezidenţi în românia). Bine, Martin nu e român, dar cum trăieşte de atâta amar de timp în Sibiu, se poate spune, la o adică, că e cât de cât român.

Austriacul venea de la o întâlnirea de-o zi pe care o avusese în Barcelona şi cât am stat la poveşti a fost tocmai bine ca să nu ne plictisim din cauza întârzierii cauzate de prea multele bagaje de cală ale românilor şi defectarea unui calculator de la check-in (anomalii care au întârziat decolarea cu 50 de minute). Aşa am aflat că Martin face surf când are ocazia (longboard, că nu e atât de profesionist) şi că a fost şi el o dată în Insulele Canare, mai precis în insula Lanzarote, pentru antrenamente (de moto şi surf, combinaţia ideală). Faptul de a ne intersecta drumurile de la Barcelona a avut numai avantaje, că din Cluj Martin ne-a luat cu el până în Sebeş (de unde ne-a pescuit la 04 dimineaţa cumnatu-meu, Giani). Astfel n-am mai fost nevoiţi să dormim în aeroport de la 02, când a ajuns avionul, până dimineaţa, când aveam cursa cu autocarul spre Sibiu. Mulţumim, Martin!

Pentru cei care nu sunt motociclişti sau care sunt motociclişti şi nu ştiu cine e Martin Freinademetz, în două cuvinte vă spun eu. Multiplu campion mondial de snowboard şi pilot de enduro şi rally-raid, Martin s-a mutat din Austria, ţara lui de baştină, la Sibiu, pe la începutul anilor 2000. Nu-i greu să se înţeleagă care este motivaţia care-l face să trăiască în România: frumuseţea munţilor Carpaţi şi milioanele de posibilităţi de a face enduro pe versanţii româneşti. A participat de două ori la raliul Dakar (anul ăsta, când raliul s-a desfăşurat pentru a doua oară în America de Sud, a terminat cele 14 etape ale celui mai dificil rally raid din lume în primii 40, pare-mi-se). A mai făcut multe alte sporturi extreme, a mai organizat şi curse de snowmobile ori ski şi snowboard, dar lucrul care l-a consacrat în cercurile moto internaţionale este cursa de hard enduro Red Bull Romaniacs,  care în acest an ajunge la cea de-a şaptea ediţie. Pentru povestea întreagă, nenea google va fi bucuros să vă răspundă.

PieS: Lumea nu este deloc aşa mare cum ne imaginăm noi. La concluzia asta am ajuns şi la începutul lunii aprilie când m-am întâlnit în Tenerife, pe promenada din Las Americas, cu pilotul olandez de rally-raid, Frans Verhoeven.

9 thoughts on “Întâlnire neaşteptată în aeroportul din Barcelona: Martin Freinademetz”

  1. am si eu o curiozitate. cu cati bani ati plecat din romania? eu vreau sa plec in mallorca in urmatoarele luni, am mai fost acolo acum un an si stiu cam cum sta treaba, insa vreau sa plec definitiv si eram curios ce suma v-ati pus deoparte pentru 2 luni ca eu trag la vreo 5000 de euro 🙂

  2. zâmbăreți voi, zâmbăreața eu :))) fain, ce pot sa zic? surprize peste tot !
    mă bucur pentru voi de aceasta întâlnire!
    Eu l-am întâlnit ceva mai aproape ,pe Semenic,cand am fost la pozat Xventure Snowmobile Cup in 2007….hehe…ceeeee demult a fost! La vremea respectiva,am fost surprinsa de fetița lui, Tara, cu câtă îndemânare conducea ditamai snowmobilu. Ea avea pe atunci 6 ani…hm, cred, sper sa nu ma înșel prea mult:))

  3. Pai daca pleci cu 5000, e bine. Noi am avut putin peste 1.500 de euro, si suntem doi, deci cheltuieli duble (la mancare, cel putin). Totul tine de pretentiile fiecaruia, ca iti poti da si tu seama ca daca la micul dejun mananci unt pe paine cu somon fume iar pranzul il iei la restaurant, cheltuielile lunare se ridica la alta suma (noi cheltuim lunar pe mancare, produse de igiena personala si intretinerea casei cam 300 de euro).
    Bafta cu emigrarea in Mallorca!

  4. dupa cum ti-am zis am mai fost acolo si cam stiu cum e, noi o sa mergem cu masina deci o sa putem lua cu noi ceva provizii 🙂 de mancat nu o sa mancam la restaurant, in mallorca cu 100 euro am luat de mancare pt 5 pers pt 1 sapt deci nu se pune problema. ideea e sa strang minim 1000 euro + drumul, ca sa putem pleca. restul o sa vina mai tarziu probabil fiindca eu am o firma acuma si intentionez s-o inchid si am sa incasez banii pe marfa mai incolo. abia astept sa plec, fiecare zi aici ma deprima si mai rau 🙂 mai bine ma risc acolo decat aici. e nasol rau si o sa fie si mai rau.

  5. Incerc sa va las comentariu, da uite ca nu prea reusesc. Vroiam sa va zic ca nu sunteti deloc looseri. Looseri sunt cei care stau acasa si se plang si n-au curajul sa faca nimic. Va admir pentru initiativa. Si noi ne dorim sa ne mutam intr-un loc unde e ocean, mereu soare, nisip, oameni mai veseli si mai putin lacomi dupa bani. Locul nostru de vis este Costa Rica, asta daca nu se va americaniza prea tare.

    Fain tare blogul! O sa va citesc de-acum incolo.

  6. Cred ca Martin a fost sa mai adune niste enduristi pt RedBull-ul de anul asta pe care tu in calitate de fana il vei pierde dar sunt sigur ca o sa aduni pozele de la Brylu sau de pe site-urile oficiale. Oricum, la voi e muuuult mai frumos decat aici chiar daca azi e soare .
    Sunt doar motociclist, nu endurist, dar nu a fost greu de ghicit ;)) .

  7. Comentariul tau a aparut mai tarziu pentru ca, fiind primul tau comentariu pe blogul nostru, a avut nevoie de aprobare din admin (si nu a aparut atat de repede pentru ca ne-am trezit pe la ora 11 si de abia atunci am intrat pe net).
    Iti multumim tare mult pentru aprecieri si incurajari si-ti uram sa ai viata pe care ti-o doresti acolo unde vrei sa emigrezi!

  8. Sa stii ca-mi pare rau ca nu voi fi aici in perioada cursei, atmosfera de la Red Bull Romaniacs este incredibila (iar pozele ies foarte faine).
    Dar voi fi la curent cu tot ce se intampla, Brylu si Renatta ma au in listele lor pentru comunicate de presa.

Comments are closed.

Scroll to Top