În căutarea inelului de logodnă

Cum Seb m-a cerut de nevastă şi eu i-am răspuns DA, acum a rămas să căutăm inelul de logodnă. E cam pe dos faţă de ce ştiaţi voi, nu? Da, parcă lucrurile ăstea trebuiau făcute invers. Adică Seb să caute pe ascuns inelul, să-l cumpere, să-l vâre-ntr-o cutiuţă elegantă şi apoi să-mi cadă-n genunchi emoţionat cu clasica întrebare. Eu zic da, pun inelul pe deget, exclam de încântare şi cererea în căsătorie este completă. Dar la noi situaţia a stat altfel, întâi cererea şi acum alergatul după inel. Asta din două motive. Unu. N-am stat bine cu banii în acel moment ca Seb să poată să „facă pierduţi vreo 150-200 de euro pentru a cumpăra inelul”. Doi. Seb mă consideră o persoană foarte pretenţioasă când vine vorba de detalii (nu ştiu, zău, de unde are astfel de idei), aşa că a preferat să-l alegem împreună. Mulţumesc lui Dumnezeu că aşa s-a întâmplat. Pentru că este o adevărată plăcere să probez toate frumuseţile de inele, cu toate tipurile de pietre, de la safire albe la smaralde şi diamante, să mă uit pe net, să compar preţuri, să citesc despre calităţile diferitelor pietre preţioase şi să încep să mă obişnuiesc cu ceva pe deget. Ah, da, asta va fi o provocare reală, niciodată nu mi-a plăcut să port inele (nici după alte bijuterii nu m-am dat în vânt). Dar cu inelul de logodnă altfel stă treaba.

Mă bucur că acest moment ne-a prins în Tenerife. Pentru că e pământul plin de magazine cu bijuterii şi chiar ai o arie largă de modele din care să-ţi alegi. Recunosc că aceste magazine nu-s la fel de multe şi de dese ca cele de parfumuri, dar au o frecvenţă pe bulevardele şi în centrele comerciale din Tenerife la fel de mare precum magazinele de ochelari. Şi avantajul lor nu-i numai că-s multe, ci că vânzătorii-s toţi amabili şi dornici să te-ajute. Mai sunt şi excepţii, că acum două zile, în centrul comercial Plaza del Duque din Playa Fanyabe, am dat peste unii mai insistenţi care parcă nu se puteau obişnui cu ideea că plecăm din magazinul lor fără să cumpărăm nimic. Erau indieni, cum majoritatea celor care deţin magazine de bijuterii sunt, dar nişte indieni cu adevărat enervanţi. Dar am intrat în mai multe shopuri şi povestea nu s-a mai repetat.

Ieri, în centrul comercial San Eugenio am făcut şi aceste poze ca să vă arăt câteva din modelele spre care înclin. Vă e clar că am trecut peste raftul cu inele cu diamant care au preţuri de la 1.000 de euro la peste 2.500 poate mai sus. Ăsta e preţul de pe etichete, că majoritate magazinelor au reduceri de 50% şi astfel costul unui inel cu diamant este cuprins între 500 şi cam vreo 1.500. Ne-am concentrat atenţia acolo unde ne era locul iar indienii au cele mai multe rafturi dedicate buzunarelor medii. Şi aici intră inelele cu safire albe, şi chiar Tenerifele parcă este plin de safire albe. Aşa văd eu lucrurile acum, de când am început să căutăm inel de logodnă, că în orice bijutierie intrăm, ne întâmpină inele cu safire albe.

Ok. Preţurile de vânzare la inelele cu safire albe încep de pe la 100 de euro şi urcă. Nu ştiu până unde urcă, că eu n-am probat ceva mai scump de 500 de euro. Inelul cel mare din poza principală a articolului avea preţul pe etichetă 480 euro, minus 50% cât e reducerea rezultă 240 euro preţ de vânzare. Cam mult, nu ştiu dacă merită să dăm atâţia bani pe un inel, parcă n-aş vrea să depăşim 200 de euro… e un fel de prag psihologic. Mă rog, vom vede, chiar nu-i grabă, avem timp să găsim inelul cel mai fain la cel mai bun preţ. Montura, ca la majoritatea celor probate de mine, este aur alb de 18 carate. Ajustarea mărimii este gratuită, asistenţă tehnică pentru eventuale probleme, gratruită.

Simplu şi drăguţ. Preţ final după reducerea de 50%, 165 euro
380 euro iniţial, 190 după reducere. Şi ăsta îmi place mult
Cel mai ieftin din cele probate ieri: 137 euro după reducere. Seamănă puţin cu cel la 165 de euro, doar că are piatra mai mare. Deci, de calitate mult mai slabă. Zic eu, marea specialistă 😀
Inelul la 137 de euro nu arată rău, dar parcă nici nu-i foarte special
Inelul cu smarald m-a atras doar pentru că este cam neobişnuit pentru un inel de logodnă să aibă piatra colorată. Preţ iniţial, 841 euro, după o reducere masivă (cred că vreo 75%), 199 euro! Se poate face la comandă, e manufactură, în orice montură. Dacă vrei platină, e alt preţ.

12 thoughts on “În căutarea inelului de logodnă”

  1. ACHILE & ACHILOASA

    Draga mea Je, dupa parearea mea (Achiloasa), inelul de logodna este foarte important si el ar trebui sa indeplineasca cateva conditii, in primul rand trebuie sa te reprezinte, adica sa consideri ca numai pentu degetul tau a fost creat, apoi eu cred ca ar trebui sa te gandesti sa aiba loc si verigheta langa el, si… eu personal de fiecare data cind il privesc imi dau seama cat de mult insemn pentru sotul meu si imi aduc aminte cit de emotionati si de indragostiti eram la momentul la care mi l-a pus pe deget.
    Eu sunt convinsa ca acesta este cel mai bun mod de a pastra flacara dragostei vie… sau ma rog, sa ne aduca aminte, noua fetelor, ca avem un rol important in acest proces.
    Sper ca aceste randuri iti vor fi de folos si succes la cautat. Va pup.

  2. Tu, Achiloaso, îţi mulţumesc! Că io mă gândeam mai mult la principii estetice decât la semnificaţia lui. Iar dacă punem problema în acest fel, cred că mă voi obişnui foarte repede să port inel.
    O singură chestie nu înţeleg. De ce trebuie să aibă loc şi verigheta lângă el? Eu credeam că în momentul căsătoriei religioase când verigheta vine pe inelarul mâinii stângi, inelul de logodnă îi cedează locul şi se mută pe inelarul mâinii drepte. Hmmmm, o să-l întreb pe prietenul nostru comun, gugăl, ce părere are. 😀

  3. Inelul din prima fotografie mi se pare superb! Cred ca ti se potriveste cel mai bine.

  4. imi place ultimul cu smarald..este diferit si iti sta bine pe mana ta..
    asta e important ..in functie de deget ,mana este bine sa alegi inelul…
    imi place si 1 inel de pe pagina este interesant..
    sper sa va gasiti ceva care sa va placa..
    multe felicitari si sa fiti sanatosi si fericiti
    iar pretul nu conteaza ca se zice ca e o data in viata cand te casatoresti
    hyhyhy

  5. Iancu Pizdareanu

    Iti recomand unghiile taiate drept (patrat), sunt mai estetice pentru „fizionomia” mainilor tale.
    Unghii mai mari si taiate drept.

  6. Primul si ultimul ti se potrivesc de minune, dar mie imi place in mod deosebit penultimul. Conteaza sa alegi ceva care sa il porti toata viata cu placere si sa nu il simti cam „greu” atunci cand il porti. Sa nu ajungi sa gandesti .. mmmm cam scump .. de banii astia faceam nu stiu ce chestie de care aveam nevoie. Voi doi veti sti care e inelul si nu veti tine cont neaparat de bani. Tot uimita sunt de cat de bronzata esti 🙂

  7. ACHILE & ACHILOASA

    ASA STIAM SI NOI! DAR -1 nicaieri in biblie nu spune ca verigheta s-ar purta pe mana stanga!
    -2 spuse de o doamna in varsta: cand unei doamne i se saruta mana, aceasta era dreapta, deci gentelmanul vedea verigheta si lua la cunostiinta ca doamna e maritata, obiceiul s-a schimbat cu timpul cand a aparut moda tigaretelor si mana doamnei (dreapta) ar fi duhnit a mahoarca!
    – inelul de logodna reprezinta angajamentul lui si promisiunea(acordul) tau de a va casatori, verigheta reprezinta juramintele pe care vi le ve-ti face in fata DOMNULUI, deci inelele e musai sa stea unul linga altul pentru ca se completeaza reciproc , asta in religia ortodoxa.Va povestim mai multe cand ne vedem stie Achiloasa tot . Alegetil cu grija ca il vei purta tot restul vietii. Va pupam si succes in cautari!

  8. Aha, deci aşa e cu inelele ăstea.
    Dragilor, să ştiţi că m-aţi ajutat mult în alegerea inelului. Şi nu pentru că aţi spus care mi se potriveşte mai bine din cele prezentate, ci pentru că mi-aţi dat sfaturi preţioase.
    Acum ştiu ce va fi: în primul rând subţire (deci este exclus primul, care fiind atât de lat şi de mare, mă va incomoda teribil, eu nefiind obişnuită cu portul oricărui inel, în special a unuia mare), în al doilea rând cu smarald 😀 Seb zice că se potriveşte cu ochii lui

  9. ACHILE & ACHILOASA

    Cea mai buna alegere! In primul rand pt. ca e a ta , in al 2-lea, pt. ca e intradevar deosebit!Felicitari inca o data si „CASA DE PIATRA”.

  10. Nu mi se parea ca esti genul care poarta inel de logodna, pantru ca esti destul de atipica. Simbolistica e faina, ideea e un pic sablonata, din cauza filmelor de Hollywood:D, insa conteaza mult cum percepi tu lucrurile, nu?! Primul inel nu e de zi cu zi, clar. Celelalte sunt mai comune, as zice. Ultimul, insa m-a cucerit. E pentru mana ta, si daca se potriveste si cu ochii celui adorat, e perfect

Comments are closed.

Scroll to Top