I-am declarat război fostului proprietar!

Îmi place să gândesc pozitiv şi chiar cred în legile atracţiei universale: primeşti aşa cum gândeşti. Dar nu pot să nu mă enervez şi n-am cum să nu-mi stric buna dispoziţie dată de câteva ore petrecute la piscină sub soarele tropical din Tenerife când lipsa de omenie mă afectează în mod direct. Povestea îl are personaj principal pe Giancarlo, proprietarul fostei noastre locuinţe, cea din Island Village Heights, şi nu-i nouă, că v-am mai spus despre problemă când ne-am mutat săptămâna trecută în apartamentul din complexul Bel Air (tot San Eugenio Alto). Ceea ce a dat naştere situaţiei este garanţia depusă de noi pe 9 martie, când am închiriat studioul din Heights.

Depozitul pentru chirie se dă pentru cazul în care chiriaşii pleacă fără să plătească, pleacă înainte de perioada contractuală (trei luni în cazul nostru) sau provoacă daune locuinţei. Cum noi am plătit chiria lună de lună, am plecat din locuinţă de abia după expirarea contractului şi am lăsat totul în perfectă ordine (de la paharele, tacâmurile şi farfuriile din bucătărie până la aşternuturile de pat, prosoapele şi perdeaua de duş), era de la sine înţeles să primim garanţia odată cu înapoiarea cheiei de la studio.

Prima dată am vorbit cu Merlin, administratoarea studioului. După două discuţii telefonice în care am făcut-o să înţeleagă că nu o să renunţăm la dreptul nostru de a ne primi garanţia înapoi, problema a fost pasată spre Giancarlo, proprietarul. Care italian ne-a tot dus cu zăhărica că mâine, tot mereu mâine, o să vă dau bani. Ba că nu a găsit noi chiriaşi şi nu are de unde bani, ba că banii sunt la Merlin, ba că luna nu-i pătrată şi stelele nu strălucesc cât ar trebui. Azi când am plecat de la piscină, am trecut cu Seb să batem în poarta lui. După zid străbătea puternic vocea unui comentator sportiv foarte vorbăreţ semn că cineva (mi-e foarte clar că-s şanse mici să fi fost o femeie) privea la un meci de fotbal (e campionatul mondial cumva?) Am sunat la uşă şi doi copii zglobii au întrebat cine e. Cum n-aveau de gând să deschidă poarta, m-am aplecat să-mi bag cătarea printr-o fantă a uşii şi am cerut cu Giancarlo. Băiatul fuge în casă, se aud nişte voci, iese o femeie (probabil doamna Giancarlo… deşi noi înţelesesem că Giancarlo se ţine cu Merlin) care ne transmite nonşalant că Giancarlo esta dormiendo (doarme, în spaniolă).

Îi spunem care ne e păsul, se întoarce în casă, se aud din nou aceleaşi voci printre interjecţiile comentatorului sportiv, revine în poartă şi ne transmite la fel de senin ca mai înainte că e duminică, totul se va rezolva mâine, la oficina, veniţi pe la ora 11.30. Şi atunci m-am dezlănţuit. Ascultă, doamnă, Giancarlo ăsta al tău ne toooot amână de mai bine de o săptămână. Tu spune-i aşa: dacă mâine nu ne dă banii, de mâine seară o să dormim lângă uşa voastră până vă revine simţul omeniei. No, nu oi fi zis chiar aşa, că în spaniolo-engleză se mai pierd din gânduri, mai ales la supărare. Dar ca să adaug dramatism situaţiei şi pentru a-i arăta că nu glumesc câtuşi de puţin, m-am pus jos, în cur, în faţa uşii, ca să-i dau o mică mostră de ce va fi. Se uita femeia la mine prin fanta uşii – pentru că nu binevoise s-o deschidă, probabil Seb i s-o fi părut fioros rău şi-o fi crezut că dă buzna peste Giancarlo al ei – de ai fi zis că e cea mai empatică şi sinceră femeie din lume. Dar cum ochii ei sunt verzi, şi aţi auzit ce se spune despre ochii verzi, mă aştept ca mâine să primim o nouă amânare.

Iar asta ştiţi ce înseamnă, nu? De mâine de la amiază şi până ne dă cei 180 de euro înapoi, eu şi Seb o să transmitem în direct, pe blog, din sacul nostru de dormit de la uşa lui Giancarlo, că doar nu m-am apucat să glumesc cu lucruri serioase. Ce-o să facă, o să treacă peste noi ori de câte ori intră în casă? Ne-am gândit să luăm şi camera foto şi să-l tragem într-un moment kodak, că doar măgarii ca el merită să fie ştiuţi pe internet.

*în poză este locuinţa lui Giancarlo, care nu are sărăcuţul de el 180 de euro să-şi plătească datoriile. Apartamentul lui nu este unul obişnuit, ca celelalte din Island Village Heights. Are trei camere, curte, de fapt două, că e şi o mică curte la intrarea dinspre complex, două intrări şi un chioşc pentru a mânca la umbră, în grădină. Asta pentru că fratele lui deţine jumătate din complex.

8 thoughts on “I-am declarat război fostului proprietar!”

  1. Iancu Pizdareanu

    Va dau eu un sfat: lasati dormitul la poarta ca pe un plan B. Plan A: faceti-va nevoile la poarta lui, de trei ori pe zi.
    Daca nu puteti face asta, gasiti niste rahat de la Zoo si puneti-l in fiecare zi in fata portii.

  2. dar cand ati dat garantia nu ati semnat nimic. ca ma gandesc ca daca s-a facut o hartie ceva, il puteti obliga sa va restituie banii si prin alte metode.

  3. asa ceva se intampla si in romania…des, ba la noi chiar proprietarii sunt chiar si mai nesimtiti. noua proprietarul ne-a zis ca de fapt noi n-am platit o luna, desi am stat 3 luni in ultima garsoniera, adica ok, daca stateam un an, intelegeam sa ai dubii, dar din trei luni mari si late, cum naiba sa zici ca nu am platit o luna cand stie f bine ca am platit…
    nu va lasati, insistati ca pana la urma o sa va primiti banii inapoi. pacat ca trebuie sa faceti atata tambalau pt drepturile si banii vostrii 🙁

  4. si ma repet, valabil si pentru simona. voi cand platiti chiria nu faceti nici o hartie ?

  5. Păi Dan, nu e un registru sau altceva în acest gen pe care să fii notat când plăteşti chiria sau garanţia.
    La fiecare bani pe care i-am dat am primit chitanţă, singurul document legal pe care-l primeşti când plăteşti ceva.
    La ce hârtie te referi tu?

  6. ma refeream la simona ca atunci cand platesti ceva e normal sa iei o hartie la mana sa ai dovada ca ai platit.

  7. Achile si Ahiloasa

    Eu as spune ca dormiti la usa lor primele trei zile, pe urma la fiecare zi intarziere se vor mai adauga inca cate doi romani!!!
    Si are dreptate Nenea Iancu, nu facem la usa lor , ci cerem frumos la toaleta cand avem nevoie, ca doar suntem civilizati, sa vedem cum le e sa le viziteze buda 10 romani de doua ori pe zi , adica 20 de vizite, daca nu chiar mai multe!:)

  8. da, eu am fost suficient de fraiera sa nu fac nici o hartie, ca doar in atatia ani de stat in chirie nu mi s-a intamplat asa ceva…dar acum, in ultimul an, cu blestemele de rigoare de la soacra’mea, ca n-am stat la ea in casa sa o slujesc si ea sa steraga cu mine pe jos, mi s-au intamplat toate nenorocirile in materie de chirie si proprietari.
    acum pun frumos banii intr-un cont, si acolo e toata evidenta, nu are cum sa zica cineva ca n-am platit sau mai stiu eu ce, ca imediat scot extrasul de la banca si acolo e dovada :).
    si daca ar fi sa-i dau banii in mana, l-as pune sa semneze, i-as face poza, tot tacamul, ca efectiv nu stii ce poat inventa mintea umana ca sa-i pacaleasca pe altii si sa faca rost de bani.

Comments are closed.

Scroll to Top