Gioghing şi flotări în prima dimineaţă pe insulă

Nebunie mare azi-noapte. Pensiunea în care am înnoptat are pereţi foarte subţiri, pe lângă holurile incredibil de înguste de atunci când te întâlneşti om cu persoană, ori dai în marşarier ori treci în dungă, pe lateral. Aşa că familia de marocani care stă în camera vecină nu mai are niciun secret faţă de noi. Nici chiar, că nu le ştim limba, dar dacă am şti-o, acum v-aş spune toate discuţiile zgomotoase pe care le-au avut la miez de noapte.

Ne-am trezit devreme, pe la 7 fără. Pusesem şi alarma mobilului să sune la 7.30 ca să merg la alergat, dar i-am luat-o înainte. Seb a preferat să facă poze la pescăruşi şi la tractorul responsabil cu nivelarea nisipului pe plajă cât timp eu am făcut un gioghing de vreo 25 de minute. Deh, nu mai am exerciţiu, n-am mai alergat din toamnă. Îmi place Los Cristianos că are de toate: pescari şi peşte, feribot ce poate să te ducă oriunde în insulele Canare, spanioloi care joacă volei pe plajă cu noaptea-n cap, moşneguţi care stau pe băncuţă de la prima oră a dimineţii să admire alergătorii, centru de închiriere bărci şi canoe, centru de scuba daiving, o ditai faleză pentru role, biclă sau alergat, plaje întinse, golfuleţe fără valuri în caz că vrei să faci snorcheling. Deja m-am obişnuit aici. 😀 (temperatura e de vreo 22 şi e dimineaţă, apa are vreo 19… încă nu face baie – eu am şi scuza că nu trebuie să bag tatuajul cel proaspăt vreo două-trei săptămâni la apă)

(fac şi flotări, să am forţă-n braţe)

Am mâncat  de mic dejun ce a rămas la cină. Adică caşcaval şi salam spanioloi. Fără castraveţi muraţi, ăia n-au nicio şansă să reziste întregi când e vorba de mine. Plus desert, ciocolăţele Baunty cumărate din aeroport.

Azi căutăm  un acoperiş de închiriat. Nu mai vreau să stăm încă o noapte la pensiune. Nu-s pretenţioasă deloc (doar am dormit şi-n aeroporturi), dar marocanii din colţ sunt mai gălăgioşi decât galeria CSU Sibiu.

(curăţând nisipul d epe gheruţele vopsite-n roşu)

(deja mi-am făcut o prietenă, doamna ce pedala pe bicicleta staţionară)

(pensiunea în care sperăm să nu mai rămânem încă o noapte)

Scroll to Top