Mânuța lui de Yagolin se intinde spre una dintre „biluțele” roșii ce îl inconjoară. E foarte concentrat să prindă roșioara cu degețelele. O apucă cu grijă și trage. E atât de coaptă că cedează ușor și, în secundele următoare cu multă migală de prichindel ajuge în gurița lui printre buzele țuguiate. Splașșșșșș! O presează cu limbuța între cei șase dințișori și roșioara explodează în gurița lui. Sâmburii mici plonjează în jurul nostru și zeama dulce i se prelinge prin zâmbetul mulțumit. Chiuie de satisfacție, bate de două ori din pălmițe și apoi șuierând ca un șerpișor își caută noua victimă savuroasă. Ce mai, copilașul ăsta e un spectacol. Îl privesc mereu cu surprindere și recunoștiință cum evoluează, acumulează și dăruiește inocent gesturi, priviri, sunete sau atingeri.
Cam de o lună am reluat călătoriile în nordul insulei, în căutarea minunatelor roșii chery ce cresc aici în sălbăticie, pe terenul unei finci părăsite, unde cândva erau cultivate. Prima oară ne-a dus la ele Dan, la scurt timp după ce ajunsesem pe insulă, când credeam că tot ce zboară se mânâncă și eram ca picați din cer. A trebuit să treacă un an și ceva ca să începem un fel de pelerinaj la cules de roșii cherry în nord, atunci când ne-am adus mașina pe insulă. Anul trecut nu am ajuns la ele pentru că Yago era mititel dar nici nu s-au făcut prea bine pentru ca a fost un an secetos. Acum insă, după ploile din toamnă care au fost darnice cu nordul insulei, roșioarele sunt numai bune. Atât de dulci și zemoase încât nu le poate concura nicio tomată de la agromercado. Ne-am făcut astfel o nouă rutină pentru ca în fiecare săptămână să facem o expediție la Punta de Hidalgo, după două castroane de roșii cherry.
Yagolinul este de pe acum un mare călător și dacă am fi toată ziua pe drumuri si in excursii ar fi cel mai fericit. De câte ori facem câte un popas, fie ca e un pișu rebel, fie că am zărit niște fructe pe marginea drumului sau e un pit stop în locurile deja știute pentru ca Je să își refacă provizia de nisperos, Yago iese din mașină și zice un DAAAAAAAAAAAA cu o satisfacție imposibil de redat în cuvinte. Firește că Maloun e nelipsită în aceste excursii și de la o săptămână la alta nu mai apucă să i se curețe mustățile de la vrejurile de roșii printre care se zbenguie, până termină noi cu mâncatul și culesul.
Că tot călătorim, ne-am propus să legăm drumurile în nord de un inventar al piețelor țărănești de pe insulă, care se țin de regulă la sfârșit de săptămână în vreo 20 de localități.
Comparăm prețurile cu cele de la noi, vedem ce fructe se mai fac prin alte părti și mereu reușim să venim acasă cu mașina plină. Noroc că nu e prea mare mașina noastră:)
Ultima duminică am fost la piața de agricultori din Tacoronte. Nu am făcut poze, dar vom mai trece pe acolo pentru că am ajuns când era pe final. Chiar și așa tot am plecat cu doi saci de portocale de suc, la 60 de centi kilogramul, ceva roșii care miroseau a grădină și erau pe degustate, plus un litru de vin alb de bodegă. Hai să trăim, cu toții!
[nggallery id=119]
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.