Două ore şi ceva, cât a ţinut finala Campionatului Mondial, pe străzile din Playa de Las Americas au rămas aseară doar PR-ii, care şi-au lungit gâturile să vadă meciul din stradă.
Deşi nu sunt deloc microbist, finala trebuia să o văd, măcar parţial, aşa că am lăsat-o pe Je cu câteva dintre hobby-urile ei (parfumuri, filme, bloguri) şi am luat-o la pas prin San Eugenio până în Playa de Las Americas, unde primăria din Arona a instalat un ecran uriaş chiar în parcarea în care se desfăşura festivalul indian.
Restul meciurilor jucate de Spania le-am „simţit” scorul de acasă, pentru ca la fiecare gol, insula a răsunat de urlete de bucurie acompaniate de vuvuzele. La finală tensiunea a fost atât de mare încât chiar şi vuvuzelele au tăcut până spre final.
Pe drum am văzut zeci de Torreşi şi Da Villa. Toată suflarea, turişti de toate naţiile şi băştinaşi, a stat cu ochii lipiţi de plasmele de pe terase, pentru ca apoi puhoiul de lume să inunde staţiunea.
Începuse a doua repriză de prelungiri, olandezii erau în zece oameni, comentatorii spanioli de la Telecinco, doi bărbaţi şi o femeie numărau minutele până la loviturile de la 11 metri şi eu mă gândeam că la penaltiuri se dărâmă toate profeţiile făcute de caracatiţe, câini şi alte necuvântătoare, când la doi paşi de mine, cineva scapă o sticlă care se face ţăndări. Hmmm…îmi zic, „oare la spanioli o fi valabilă vorba cu cioburile?” N-am avut cu cine să-mi împărtăşesc gândurile că nu era nimeni cunoscut prin jur, dar nu a trecut un minut şi Andres Iniesta a înfipt cu sete mingea în poarta olandezilor şi a început delirul. Campeones! Campeones! , vuvuzele şi claxoane chiar şi pe autostradă, iar acum când scriu, lumea încă se mai salută şi se mai aude câte un claxon de victorie.
Golul lui Iniesta a fost cel mai vizionat moment din istoria televiziunii, cu 15, 6 milioane de telespectatori şi cică victoria la Campionatul Mondial ar putea relansa puţintel economia spaniolă, ceea ce n-ar fi rău deloc nici pentru Tenerife.[nggallery id=65]