Când nu merge, nu merge. Mi-am zis de ieri să scriu pe blog despre temperaturile care vor rămâne ridicate şi în septembrie – spre nemulţumirea mea, că parcă mi-e dor de 20-25 de grade C, despre turiştii care s-au împuţinat cu mai bine de 50% în sudul insulei în ultima săptămână, despre nebunia ultimelor „rebajas” (reduceri) din magazinele marilor retaileri (la Benetton rafturile ticsite cu haine de la 1 la 5 euro arătau ca un magazin de  ţoale sh prost supravegheat) şi despre prima noastră ieşire de aici la un restaurant chinezesc cu „hot bufet”. Dar tastatura pare să nu funcţioneze. Sau să fie degetele mele care nu mai ştiu parcă să lege cuvintele unele de altele? O porcărie, n-am inspiraţie. Asta nu înseamnă nimic, că am scris foarte multe articole de-a lungul timpului fără ca inspiraţia să mă ajute. N-au fost în final nişte texte grozave dar, cum nu mi-am propus vreun premiu, am fost nevoită să zic „iată un text excelent de mediocru”. În fine, să vedem ce-mi iese din cap.

Cu căldura mă împac bine, dar parcă mi s-a luat de atâta căldură. Ca să lămuresc mai bine ideea trebuie să precizez că nu-i vorba de călduri caniculare atunci când zic „atâta căldură”, că nu e Tenerife locul căldurilor exagerate. Ci doar de perioada lungă a verii pe care o trăiesc aici, pe insulă, din martie. Aşteptam luna septembrie ca pe darul de Crăciun, dar când am auzit localnicii că n-am să văd în sudul insulei temperaturi sub 27 de grade până la ploile din octombrie, m-am dezumflat. Va fi o vară lungă, cea mai lungă din viaţa mea. Mereu mi-am dorit o vară care să ţină până la Crăciun iar acum nu ştiu ce să fac cu ea. Nu, nu e de rău ce zic aici, dar e ceva nou. Endless summer.

În magazine au sosit de vreo câteva săptămâni colecţiile de toamnă-iarnă şi pe mine mă umflă râsul când privesc cizme, pulovere, geci, fulare şi tot arsenalul pentru zilele ălea cu frig urât. Nu mi-e mie foarte clar de ce şi-ar cumpăra cineva care este în vacanţă în Las Americas sau în Costa Adeje cizme de iarnă. Încă din august-septembrie. Dar presupun că nu-i treaba mea. Treaba mea însă este că eu nu pot să-mi cumpăr bocanci. Am probat diverse perechi, din dorinţa pur feminină de a vedea cum îmi vin pe picior, dar am sfârşit fiecare astfel de experienţă descumpănită. Când să le port? Din 9 martie, când am aterizat în Tenerife, n-am încălţat altceva în afară de flip-flop şi sandale cu curele. Până şi când a fost furtună şi a tornat cu găleata tot papuci de plajă am avut în picioare, nu cizme de cauciuc, care se cheamă „de ploaie”. Pentru că temperatura aerului depăşea 25 de grade şi nici a apei de ploaie nu era cu mult sub. Presupun că asta înseamnă viaţă simplă… un singur tip de încălţări tot timpul anului. Da, poate că şi asta.

* pozele sunt de ieri, 31 august, făcute de Seb pe plaja Honda în timpul unei sesiuni foto la şcoala de surf. Povestea din imagini: căţeluşii sunt ai englezoaicei care-şi urmăreşte copilul în timpul lecţiei. Chiar dacă n-au fost valuri mai deloc în Medio, în ultima poză se vede cum puştiul s-a ridicat pe placă. Doar datorită instructorului (îi vedeţi capul în stânga imaginii) care a împins boardul.