Emoţii. 10 zile până la plecarea în Tenerife

-Tu nu ai emoţii?
-Nu.
-Nici pentru momentul în care-i vei anunţa pe ai tăi?
-Nu.

O discuţie azi-dimineaţă, la 05.30, în aşternuturi. Amândoi suntem agitaţi, dar eu dorm mai bine noaptea. Seb are insomnii, se agită şi are palpitaţii. Aşa mă trezeşte şi pe mine. Este cel mai mare lucru, cea mai mare decizie din vieţile amândurora. Este oarecum de înţeles agitaţia, nervozitatea, excitaţia. Suntem nerăbdători să fim în avion, nerăbdători să aterizăm pe insulă, nerăbdători să vedem cum va fi acolo, nerăbdători să trăim toate senzaţiile astea, dar acolo.

Eu n-am palpitaţii, dar nu mai am nici concentrare. Încerc să fac lucrurile care în mod normal îmi aduc plăcere, dar nu-mi ies şi le las neterminate. Spre exemplu, mă apuc să citesc nişte bloguri, dar repede îmi dau seama că nu înţeleg nimic. După ce parcurg primele două rânduri de patru ori fără să pătrund sensul propoziţiilor, mă prind că nu-i nimic de făcut. Închid toate taburile lui mozila, saituri şi saituri care par să mă încurce. Las doar restul de ferestre deschise în brausăr. Vreo nouă saituri cu plaje, surferi, apartamente de închiriat, forumuri, portaluri de informaţii şi joburi, canapele (în viitorul post vă explic ce e cu canapelele) şi vulcani. Toate cu Tenerife.

Am şocat toată lumea, nu numai pe voi, cei care ne urmăriţi aici, virtual. Pe toată lumea cunoscută nouă. Aseară am mers la Rambo (soră-mea) şi le-am spus, ei, soţului ei şi copilaşului, lui Teodorin. El e mic şi nu pricepe, dar va înţelege că ceva s-a întâmplat cu mătuşica când vor trece multe zile şi nu mă va mai vedea. Rambo se bucură pentru noi, se bucură pentru mine, dar simte că mă pierde. „Pe tine te aveam aici, în Sibiu“, mi-a zis. „Lasă, Rambetu, că aşa o să aveţi şi voi prima vacanţă în afara ţării, prima vacanţă într-un loc exotic“, i-am promis. Toată viaţa ne-am ciondănit, dar de când ne-am mutat la Sibiu, a fost o relaţie mai strânsă. Şi eu simt că o pierd, că ceva se va rupe. Dar nu plecăm pe lună. Şi, cine ştie, poate îi vom aduce şi pe ei acolo. Cine ştie.

Acum trebuie să-i dăm vestea lui tati. Având în vedere că mereu ne întreba de ce nu ne căutăm de muncă la Londra, cred că va suporta bine plecarea noastră. Dar pentru că mami e dusă de acasă, la cules de căpşuni în provincia Huelva, Spania, se va simţi şi mai singur. Ea n-a ajuns de mult timp în Spania, nu ne-a sunat încă să ne spună cum a este, cum a suportat cele patru zile de drum cu autocarul, ea care avea rău de maşină şi la un drum de 50 de kilometri, cum s-a instalat, cum a început munca. Simt că se va bucura să ne ştie „lângă“ ea. Seb spunea că ne punem pe-o plută de pe Costa del Silencio şi mergem să-i facem o vizită. Când s-a uitat pe hartă l-au trecut năduşelile. „Atât de departe e Tenerife de Europa?!“ Păi da, arhipeleagul Canare e departe de peninsula Iberică. Geografic, aparţine de Africa. Ce dacă-i sub administraţie spaniolă.

Mor de nerăbdare.