Doar nişte criminali

Taică-meu e şofer de autobuz aşa că am crescut cu un adânc respect pentru tagma şoferilor. Şi, de fiecare dată când am urcat într-un autobuz, am văzut dincolo de costumul ponosit şi cravata strâmbă un om care-şi iubeşte meseria, un om care adoră să şofeze, un om care nu poate trăi fără volan. Dar nu-i bine a generaliza, în nicio direcţie, că aşa multe uscături pot fi la volanele autobuzelor, atâtea scursori ale societăţii, de-ţi vine să nu te mai urci deloc în transportul public. Unii şofează de parcă transportă bolovani de rău şi nu oameni. Sunt vitezomani, depăşesc la limită, nu opresc la trecerea pentru pi(e)toni… şoferii iadului, pe scurt. Îi las în pace azi pe nesimţiţii care nu deschid toate uşile autobuzului, pe cei care nu aşteaptă când văd un om alergând, pe ăi care nu opresc chiar în staţie ci mai în faţă cu vreo cinci metri (prilej pentru babe să se îmbulzească). Fac referire doar la cei care pun vieţile oamenilor în pericol.

Ieri dimineaţă, eu şi Seb în cinciu’ de 8 fără 20, din valea aurie. La zebra de la şcoala militară, o gagică voia să traverseze. Asta cam înseamnă sinucidere curată, că strada are patru benzi şi suportă  jumate din traficul greu al ţării. A traversa strada avrig e echivalent cu a trece deneu’ la cristian. Şi tipa pune picioru pe trecere, pune şi picioru doi, merge ce merge şi ajunge la jumătatea benzii unu (venea din dreapta). Autobuzu pe banda doi, că urma să facă la stânga, pe victoriei. Io cu Seb urcăm de obicei prin faţă (la sibiu nu e regula că prin faţă doar se coboară), de data asta, la fel. Aşa că am privit scena ca prin ochii şoferului. Şi şoferu se apropie de zebră fără s-o vadă. Ea când se prinde că vita n-a observat-o, se opreşte. Ăsta e momentul în care vita o vede şi pişcă frâna să oprească, mai avea câţiva metri până la zebră. Fata ezită şi vita trage concluzia că-i dă prioritate, aşa că nu continuă să frâneze, ba chiar demarează. Numa’ că fata doar a avut un start mai lent, că ea nu voia să-i dea prioritate autobuzului şi a luat încetinirea bolidului ca pe intenţie clară de a opri. Aşa că nu se mai uită la autobuz, şi-a luat o grijă, îşi mută privirea spre următoarele două benzi, de pe celălalt sens, şi continuă traversarea. Mare greşeală, că doar o clipă a lipsit ca ea să se transforme în şniţel. Acu’ nu ştiu unde se uita vita de n-a văzut-o pe asta în faţa  lui, că era s-o lovească din plin şi asistam la o zdroşire în direct. A frânat la jumătate de metru de pietoană care rămâsese stană de piatră. În autobuz zarvă mare, oameni dezechilibraţi, ce-i, ce-i, şoferul bagă-n viteză şi pleacă mai departe. În acelaşi stil. Păzeşte-ne doamne de criminalii de pe şosele.

Apăi cum să fi atât de bou să nu dai prioritate unui pieton aflat pe trecere? Oricât de nehotărât ar fi, nu există altă variantă decât să aştepţi să treacă. Mai ales când ştii cât de beţi, nebuni, sfioşi, nesiguri pot fi oamenii, pietonii, mai ales când ştii că e o stradă periculoasă pentru pietoni, mai ales când vezi la ştiri numai de morţi pe şosele. Băh, eu m-am săturat.

Scroll to Top