Despre cum ne-am băgat Internet în Tenerife

De săptămâna trecută, cum vă spunea Je , avem şi noi net acasă, ca oamenii, şi nu mai bem bere la birou. Nu era neaparat un lucru rău, dar facem economie astfel.

Din păcate, netul asta pentru acasă nu se prea are bine cu noi şi ne dă cam multe bătăi de cap, De la epopea cu semnarea unui contract, până la problemele tehnice de acum şi cele cu PR-ii de la Vodafone. Să îţi bagi net nu este neaparet dificil aici în Tenerife, dar trebuie să te înarmezi cu răbdare, pentru ca la final să ai parte de nişte servicii cel puţin discutabile.

Prima tentativă de a băga net a eşuat acum mai bine de o lună, din cauza băncilor, unde trebuie musai să ai un cont ca să poţi contracta orice fel de net, exceptând zonele de wi-fi, unde cumperi accesul direct cu cardul. Noi însă nu stăm într-o astfel de zonă. După faza cu băncile care cereau depozit, am rămas curând fără bani şi ne-am luat gândul de la net acasă.

Ne-am hotărât să insistăm, când am constatat lunea trecută că am cheltuit într-o zi 7,5 euro pe bere şi ceai la terase cu wi-fi, ca să folosim netul, care oricum mergea prost. Cum Je a început să aducă constant bani în casă, nu ca mine, care sunt casnic deocamdată şi responsabil cu „creaţia”, ne-am spus că trebuie să rezolvăm problema Internetului.

Misiunea mi-a revenit normal mie şi, în timp ce Je stârnea invidii pe Playa del Duque, am luat la picior băncile din Torviscas, San Eugenio Bajo, Playa de Las Americas şi abia spre Los Cristianos am reuşit să deschid un cont la Banca Galicia, unde nu au vrut contract de muncă, nu au vrut depozit de 100-500 de euro ci doar să pun zece euro în cont.  Am pus o sută, să fie de sămânţă şi am luat-o la trap spre Vodafone, ca să aprofundez victoria. Contul de la Galicia costă 6 euro pe lună şi are inclus internet banking, trei transferuri internaţionale gratuite pe lună în valoare de 3000 de euro maxim fiecare, încasarea fără comision a două cecuri pe lună şi card de debit. 

Fac aici o paranteză, să vă povestesc cum a descurs discuţia la Banca Santander, una dintre cele mai mari din Spania. Fusesem aici şi prima oară şi ştiam că pot deschide cont cu un depozit de minim 30 de euro, dar comisioanele de întreţinere sunt de minim 80 de euro pe an. Mi-am spus fie şi aşa dacă nu se poate altfel, măcar sunt serioşi. Asta a fost atunci, pentru că şi aici, ca şi la celelalte bănci, condiţiile au fost acum altele. Presupun că e după cum şi la cine nimereşti, fiecare se străduie să îţi bage un produs pe gât.  De data asta era o tipă, foarte amabilă, care după ce m-a invitat să iau loc m-a întrebat de NIE şi apoi de contractul de muncă. „No tengo” zic şi ea întreabă, dacă îmi caut măcar de lucru. Ca să scurtez discuţia i-am spus femeii că nu muncesc, nu vreau să muncesc şi îmi trimit părinţii bani de acasă. Concluzia..Nigun cuenta si no tienes contrato.

Când am ales Vodafone, un lucru ştiam deja: nu există contract de internet nelimitat, decât în promoţiile cu litere mari, pentru ca jos să scrie minuscul că da, este nelimitat, dar după 4, 7 sau x giga viteza se prăbuşeşte de la 3, 4, 6, 8, sau 21 de MB pe secundă la 128kbs. Mai ştiam de la alţi păţiţi cu Telefonica şi Movistar, că prăbuşirea vitezei înseamnă la unii pană de net. De altfel, la Nextdoor, barul de lângă noi unde mai stăteam, netul este de la Telefonica şi merge execrabil. Vodafone se laudă că la ei viteza doar scade, dar asta vom vedea curând.

Am ajuns leoarcă la dealerul Vodafone din Playa de Las Americas şi deşi vroiam să ne punem ADSL, am ales internetul mobil, care e cam la fel şi în România. Aceleaşi viteze de până la 21 Mbs, care diferă după tipul de modem pe care îl iei, limita de trafic şi acoperirea 3G. Cu asta nu e problemă că avem aici în San Eugenio Alto. Problema cu ADSL-ul este că ai net a doua zi după ce faci contractul, dar la viteză minimă, de 128kbs cu modem USB, pentru că linia ţi-o instalează acasă doar în 30 de zile. Iar aici, 30 de zile înseamnă ca în România, la RDS acum câţiva ani, că în ziua 29 te sună ca să stai acasă. Ori noi poate ne mutăm de aici luna viitoare şi mutarea liniei ar fi fost altă bătaie de cap. Aşa că în loc de 34 de euro pe lună pentru ADSL-ul cu viteză de 12 Mbs, am ales internet prin modem la viteză de 7 Mbs,  cu 39 de euro pe lună, pe care îl luăm oriunde cu noi în Spania. A mers rapid şi în zece minute tipa de la magazin m-a rezolvat cu contractul şi mi-a spus că se activează în maxim 24 de ore şi mă sună  să mă duc după modem.

Fiind o perioadă de promoţii, prima plată va fi în iunie şi acum am plătit doar 8 euro pentru routerul wi-fi.

Am ajuns acasă mulţumit iar peste două zile m-am dus să iau modemul, pentru că marţi Je a avut zi liber şi n-am mai ajuns. Când în sfârşit l-am conectat şi l-am încercat am zis că se mişcă binişor, dar când a venit Je acasă, era deja varză. Normal că ne-am enervat şi urma să merg să renunţ la el. A doua zi nu m-am dus, iar vineri seara nu a mai funcţionat. Se conecta şi atât. Sâmbătă am plecat cu modemul şi contractul în buzunar la reprezentanţa Vodafone, aproape de noi, în centrul comercial Gransur. Cum spaniolii sunt incredibil de lungi la vorbă, am stat o oră pentru ca tipul de acolo, singurul care muncea în timp ce celelalte două vodafoniste se făceau că au treabă multă, să-mi scrie pe hârtie numărul de la tehnic, unde nu poţi suna decât de pe un număr Vodafone şi apelul costă 50 de cenţi. Cum din fire sunt calm, nu am explodat şi m-am calmat până acasă, unde mi-a sclipit prin cap să încerc cartela cu al meu Nokia E71. Şi…a mers. Modemul telefonului s-a conectat urgent şi mergea mai bine decât USB-ul. Fiind weekend, abia ieri am ajuns la magazinul din Las Americas, unde tipa care m-a luat în primire, după ce a încercat modemul în două calculatoare să se convingă că nu merge, mi-a spus că mă sună în două zile să vin să mi-l schimbe, că nu se poate pe loc.  Aşa că mâine, fac iar paşi spre Las Americas după noul modem, care sperăm să meargă normal.

Cât am stat însă să aştept acolo, am realizat că suntem un caz fericit. O spanioloaică bine făcută trecea în faţa mea prin toate fazele transpiraţiei. Încinsă de căldura de afară, nu a apucat bine să se bucure de aerul condiţionat că au început să curgă apele pe ea de nervi. Femeia îşi făcuse un abonament de telefon săptămâna trecută şi totul a fost bine până duminică, când a constatat că putea doar să iniţieze apeluri, nu să şi primească. Când era sunată pe numărul primit, apelul ajungea la altcineva. Răspunsul pentru ea a fost limpede: „Vi se schimbă numărul, dar numai în 12 mai. Până atunci puteţi suna în continuare. Noi nu avem ce să facem pentru că suntem doar distribuitori”. Ce să mai zici…multinaţionalele astea sunt la fel peste tot.

P.S.  Azi a ajuns în poştă şi cardul de la Caixa Galicia. Nemţeşte. La fix 7 zile de când am făcut contul.