Despre cum am născut acasă, pe scurt

O, minunea mea, iubirea mea, bine-ai venit! Te iubesc, te iubesc, te iubesc! Sunt cea mai norocoasă persoană din lume. Sunt cea mai binecuvântată femeie. Sunt fericită. Îți mulțumesc, Doamne!

Momentul venirii pe lume a copilașului nostru a fost exact așa cum mi l-am imaginat. A fost mai mult decât o ușurare colosală după o muncă istovitoare, muncă ce nu numai că a durat mult, ci a fost și foarte intensă. A fost o explozie de bucurie și extaz. Asta am simțit când s-a născut Yago. Hormonii bucuriei mi-au invadat corpul și nu mă puteam opri din a gândi ”Ce bine e, Doamne, ce bine e!”. Și în ciuda contracțiilor destul de dureroase ce au urmat după momentul expulziei, zâmbetul de pe față nu m-a părăsit mult timp.

Povestea travaliului și a nașterii lui Yago acasă, în apartamentul nostru închiriat din Costa Adeje, alături doar de Seb (și de mâțele noastre) este destul de lungă iar acum nu am s-o scriu în întregime. Așa că mă voi rezuma la ce s-a întâmplat în linii mari, pentru ca în câteva zile să detaliez într-un alt articol. Așadar:

Joi, 16 februarie

-ora 18: primele contracții (mai mult dureri de burtă ca atunci când mănânci prea mult); după o jumătate de oră, se opresc;

Vineri, 17 februarie

-ora 01: presiune puternică în pelvis;

-ora 01.20: următoarea presiune; înțelegem că a început travaliul;

-până la ora 08 contracțiile au continuat la intervale neregulate de 10-15 minute, unele dureroase, dar cele mai multe nu; în ăst timp am băut ceai de frunze de zmeur, am mâncat miere și polen, mi-am făcut temele la germană, m-am jucat cu pisicile; Seb pe lângă mine; ascultăm ritmul cardiac al lui Yago cu stetoscopul fetal, între 134 și 148 bătăi pe minut;

-la 09 am reușit să dorm o oră, eram trează deja de 24 de ore; contracțiile s-au rărit; ne dăm seama că este un travaliu fals, că am doar contracții de pregătire a uterului și nu de dilatare a cervixului;

-până la 12 continuă contracțiile, fără intensitate, după care se opresc; am mers înainte cu rutina alimentară ca-ntr-o zi normală;

-de la 13 la 14.45 dorm;

-ora 15.45: încep din nou contracțiile, la intervale regulate de 10-12 minute; contracțiile sunt ceva mai intense decât cele de dinainte; înțelegem că a început adevăratul travaliu și Yago se pregătește să iasă; între contracții îl tund pe Seb, îi crescuse părul a la Beatles aproape;

-până la ora 20 frecvența contracțiilor scade sub 10 minute; durerea începe să-și arăte colții; mâncăm, destul de copios, mi-era foame, ieșim în grădină la o plimbare de vreo oră, ne jucăm cu mâțele, facem ceva poze;

-ora 21: o contracție de vreo 50 de secunde la fiecare 6 minute; durerea crește în intensitate; în ultimele ore fac caca foarte des, cam la jumătate de oră, inclusiv diaree; e normal, corpul se pregătește; printre contracții, îmi iau cina, lui Seb nu-i e foame; am chef din nou de germană, studiez vreo oră;

Sâmbătă, 18 februarie

-ora 00.30: contracții la fiecare 3 minute, apoi mai dese; Seb îmi pregătește apa din cadă, intru și contracțiile devin mai blânde; de aici nu mă mai pot ocupa de ”proiectul” meu principal din travaliu, scrierea în jurnal; Seb continuă notele (de-abia acum văd că el a continuat să scrie, a scris chiar și când am plâns de durere);

-ora 01: începe greul; dureri tot mai mari pe contracții, doar un minut de relaxare între contracții; înțeleg că cervixul nu mai are mult până a se șterge complet; trăiesc contracțiile în patru labe, în poziție stând pe wc sau pe vine pe wc ori în apă, în cadă; Seb îmi face ceaiuri peste ceaiuri și limonade cu miere peste alte limonade cu miere (simțeam continuu nevoia de a mă hidrata, am băut în cele 15 ore de travaliu peste 8 litri de lichide);

-ora 01.20: Seb continuă să-mi slujească; printre care și documentarea de pe net; mă asigură că totul e normal, nu mai ia mult timp, spune că contracțiile vor dura mai mult dar se vor rări; așa se și întâmplă, durează cam 2 minute și ceva între două contracții; mă ajută mult că Seb spune că e normal ca durerea pe care o simpt să fie mare, chiar dacă și eu citisem înainte de travaliu asta; vreau să dorm, sau să mă întind în pat, sunt obosită rău; dar nu pot, nu e o poziție care să-mi aline durerea; când nu sunt în cadă, am o sticlă cu apă caldă la șale și un ciorap cu sare de mare încălzit în cuptor pus pe burtă;

-până la 03.00 mă rog și plâng și cânt și urlu, intru și ies din cadă de mai multe ori, Seb continuă să-mi mențină apa caldă; între unele contracții merg, dar nu-i o activitate prea plăcută;

-ora 03.30: simt nevoia tot mai puternică de a face caca; și de a împinge; înțeleg că Yago începe să coboare din uter în vagin; vreau să mă conving și bag un deget; la lungime de-un arătător, îl ating, de fapt sacul amniotic; trăiesc niște emoții încredibile;

-ora 04.00: îl simt pe Yago presând tot mai puternic; îmi vine să împing, să mă golesc, să scot totul; sunt țintuită de vasul toaletei; cred că nu va mai dura nici jumătate de oră până să-l nasc (dar mă înșel);

-ora 04.15: în durerea imensă vine un moment magic de extaz: se rup membranele sacului amniotic; apa țâșnește în wc; pun mâna să verific, da, este curată, incoloră, transparentă, nici urmă de meconiu, ce bine;

-ora 04.20: iar contracție gravă, intru în cadă sperând să nu mai dureze mult, durerea e mare până la cer și-napoi; între contracții mă apucă somnul; ațipesc de câteva ori, vreme de secunde; mă rog să se termine că nu mai îndur; Seb mă întreabă dacă vreau să merg la spital; îi zic că vorbește prostii;

-ora 05: Yago coboară pe fiecare contracție, contracție când mie îmi vine să împing; urletele mele sunt tot mai animalice; Seb mă roagă să ”zic” mai încet, ca să nu cheme vecinii poliția; n-aveam nevoie să aud asta, de fapt n-aveam nevoie de nimic; pe tot travaliul a fost așa, n-am vrut muzică sau altceva, doar liniște; iar să urlu îmi făcea un pustiu de bine; încercăm să-i luăm pulsul, dar eu nu am forța de a sta în picioare în cadă (stetoscopul nostru nu e acvatic); pe încă o împingere, fac din nou caca; acolo, în apă;

-ora 05.30: Yago a coborât tot mai mult; pe contracție capul lui bombează perineul, după contracție, capul se retrage în sus, pe canalul de naștere – asta vreme de vreo opt contracții; sunt epuizată de așteptare; între contracții zac în nemișcare, îmi recuperez forțele, aproape că moțăi pe margine căzii; Seb, în cur lângă cadă, îmi zice să mă regăsesc și să duc treaba la capăt, că pot; ȘTIU ASTA, doar că nu e gata; dar Seb nu avea de unde să știe, eu nu mai aveam forța de a-i comunica ce e cu mine și cu Yago;

-ora 05.45: bag degetul, îi ating căpuțul, peste căpuț dau și de cordonul ombilical; mă gândesc să nu fie înfășurat în jurul gâtuțului, bag degetul între cordon și căpuțul copilului, nu pare tensionat, mă retrag; zic facă-se voia Domnului;

-ora 06.05: capul lui Yago bombează perineul și mai mult, cordonul nu se vede, a alunecat într-o parte; de acum nu se mai retrage după contracție, semn că el e gata să iasă; mai rămâne ca perineul să-și adapteze dimensiunile, să se întindă suficient și să-l lase să treacă; îi simt perișorul; îi spun lui Seb ”copilul nostru are păr”; amândoi plângem; stau în vine în apă și mă sprijin cu mâinile în spate, de marginea căzii; ne uităm în jos și deja îl vedem; durerea s-a transformat de ceva minute, nu mai este aia din zona lombară și din zona de jos a uterului, mi-a invadat mușchii perineali; ciudat, nu de la vagin spre fund, așa cum mă așteptam, ci în sus, spre vulve; timp de vreo 3-4 contracții capul lui Yago apare milimetru cu milimetru afară; clitorisul mă doare și mă ustură, se întinde tot mai mult; mă gândesc că nu l-am masat mai deloc în timpul sarcinii, eu insistând pe intrarea în vagin și zona dinspre anus; next time; Seb zice ”hai, mai e puțin”; eu nu vreau să împing mai mult decât simt, nu vreau să rup nimic; căpuțul e tot mai mare, durerea tot mai ascuțită; simt cum îmi plesnește clitorisul (în final, aici și am avut singura ruptură, mică, 2 cm, externă, pe clitoris, n-a sangerat deloc);

-06.10: Yago iese ca un glonț, fără să mai zăbovească înăuntru, totul se întâmplă în mai puțin de o secundă; capul, umerii și restul corpului, toate de-odată; sunt în extaz; ce simpt e de nedescris; Seb plânge de fericire și de ușurare; unul dintre noi sau amândoi în același timp l-am prins pe Yago; îl scoatem ușor din apă, Seb își retrage mâinile, eu îl strang la piept; este de un roz sublim; încă nu respiră; cu o mână îl mângâi ușor pe spate; se aud niște sunete, apoi tușește ușor; îl depărtez de mine ca să-l privim, la guriță a scos lichid amniotic; începe să plângă; încet și apoi tot mai zgomotos; nu mai putem de atâta fericire; lovește cu piciorușele, cu mânuța îmi apucă crucea de la gât; da, dragul meu, știu, Dumnezeu ne-a ajutat, el ne-a adus împreună; Seb îmi aduce o fașă ușor încălzită cu care-l acopăr pe Yago; îl pun la sân, el îl ia instinctiv;

A venit înaintea zorilor, în ultima zi a Vărsătorului, la sfârșitul celei de-a 42 săptămâni de sarcină.

-Seb face ceva poze apoi mă ajută să ies din cadă; mă așez pe wc, să așteptăm ieșirea placentei; ies cheaguri de sânge, la fel ca în cadă; multe; placenta nu se grăbește; am contracții destul de dureroase, semn bun, uterul lucrează la desprinderea placentei; după ceva minute, cu chiloții cu absorbant puși așa, peste cordonul ombilical, hotărâm să mergem în dormitor; vreau să stau întinsă, neapărat; Seb pune chestii impermeabile pe pat, să nu pătez; stăm întinși și ne holbăm la minune; contracțiile continuă; Seb îmi schimbă absorbantul, așa, cum eram întinsă pe-o parte; era deja plin de sânge; e normal;

-08.40: simt nevoia să fac pipi; cu Yago în brațe, legat de mine prin cordon, mergem în baie; mă așez pe wc, dar totul e blocat; chiar dacă simt că trebuie să fac, știu că am ceai, și apă, și limonadă de dat afară, nu pot; cordonul e deja mult mai subțire ca la naștere, s-a ”tras”;

-08.50: m-am deblocat, pot să fac pipi; când dau drumul la pipi, simt că vine mai mult de atât; îi spun lui Seb să aducă caserola că iese placenta, o aduce, mă ridic puțin ca să poată s-o bage sub mine, în vasul toaletei; în secunda următoare dau drumul la tot, iese și pipi, iese și placenta, ies și alte cheaguri de sânge; ăsta a fost alt moment de eztaz și de eliberare, de ușurare și de victorie; niciun pic de durere în eliminarea placentei, la fel cum n-am simțit durere în expulzia fătului; mă ridic, Seb ia copilul în brațe, eu spăl placenta la chiuvetă; o analizăm, e întreagă, rotundă și simetrică; în dormitor o ștergem și o înfășurăm într-o fașă absorbantă impermeabilă; ”pachetul” îl punem lângă copil (am hotărât să facem naștere Lotus, adică să nu tăiem cordonul ombilical și nici să nu-l legăm, să lăsăm copilul conectat la placenta lui până când cordonul se va usca și se va desprinde natural și firesc de buricul copilului – lucru care s-a întâmplat pe 22 februarie, la patru zile de la naștere, lăsând în urmă un buric minunat);

-09.15: primul caca meconial; până a doua zi dimineață, Yago a mai făcut de 7 ori meconiu, destul de consistent de fiecare dată; în cursul zilei a exersat suptul de colostru; noaptea a făcut și primul pipi; nu i-am făcut baie până în ziua a șasea de viață; nu a fost nevoie, era curat și mirosea așa de bine; n-am dat cu nimic pe cordon, cu alcool sau altceva, doar din când în când am mai picurat câte o picătură de lapte de la sân în buricuțul lui; placenta a fost îngrijită cu sare de mare, ca să se usuce și să se conserve, și cu câte o picătură de ulei esențial de arbore de ceai la fiecare schimbare a ”scutecului” (al placentei, firește), pentru efect antibacterian și anti-mirosuri;

În ziua a patra, placenta deja uscată și cu forma pachetului.

-după naștere am continuat să beau ceaiul de frunze de zmeur, care ajută mult munca uterului de refacere, și am început să beau ceai de coada calului și de traista ciobanului, pentru prevenirea hemoragiei; în primele trei zile am umplut, în medie, cinci absorbante medii pe zi, deci pierderi de sânge normale;

Asta este, pe scurt, poveste noastră, povestea nașterii copilului nostru acasă, fără asistentă profesională și fără intervenții din partea nimănui. Doar noi și natura. Noi și Dumnezeu. Nu m-aș fi simțit bine cu nimeni alături de mine în timpul travaliului și al nașterii, nici măcar cu maică-mea, d-apăi cu o persoană străină, fie ea și moașă. Seb a fost moașa mea, el mi-a dat asigurările de care aveam nevoie, că totul merge cum trebuie să meargă. Și oricât de mult îl iubesc pe Seb, au fost momente în timpul travaliului în care nu-l vroiam în preajmă nici pe el, să mă atingă sau să-mi vorbească. Asta este nașterea, un proces prin care trebuie să treci singură.

A fost istovitor, a fost un drum lung, a fost dureros, dar a fost frumos și cum am visat să fie. Sunt conștientă că și orele de nesomn de dinaintea travaliului și-au spus cuvântul când a venit durerea și epuizarea, și faptul că de multe ori uitam să mai respir în timpul contracțiilor și asta intensifica durerea (pentru următorul copil o să fac zilnic exerciții de respirație, ca să-mi intre bine de tot în fire, nu ca acum, săptămânal, doar la cursurile de pregătire prenatală). Dar la fel de conștientă sunt că toate s-au întâmplat pentru că așa trebuia să fie acum, să trec printr-o experiență puternică și destul de dificilă, să înțeleg procesul nașterii cu toți porii și toată ființa mea.

Ok, atât, e târziu și-s obosită, mă chinuie o mastită de câteva zile după ce m-a încercat și furia laptelui (învățăm, eu cum să alăptez și să-mi golesc sânii eficient cu pompa de lapte, Yago cum să sugă fără să-mi crape sfârcurile). A, da, Seb a depus deja actele la tribunal pentru obținerea certificatului de naștere, ni se va elibera la începutul lui martie. A fost puțin problematică obținerea semnăturii pe actul de constatare a nașterii, dar după ce moașa care mi-a supravegheat sarcina a văzut pozele de la naștere și placenta legată de copil (a patra zi de la naștere am mers la centrul de sănătate cu Yago pentru asta, moașa nu mai văzuse în viața ei un cordon ombilical întreg și uscat și o placentă legată încă de copil, probabil și pentru că în spitale cordonul se taie imediat după expulzia fătului, deci cred că nici doctorii n-au văzut placenta și copilul încă legați) a semnat fără să mai fie rugată.

Restul poveștii și partea mai puțin tehnică, data viitoare.

Scutecelul placentei – schimbat o dată pe zi.

Seb a avut ceva emoții cu placenta, îi era mereu teamă să nu tragă de buricul copilului și să-i facă vreun rău, dar totul e destul de rezistent.

Cu un buric gata, frumos și curat (mici secreții galbene, normale, s-au dus în două zile cu picături de lapte de la sân) în doar 4 zile de la naștere. Seb spune că se bucură că am hotărât să nu tăiem cordonul.

Noapte bună, îngeraș!