Primim zilnic mailuri de la voi, cei aflaţi încă în România. Mailuri frumoase, mailuri de încurajare, mailuri care cer încurajare.  Sunt cei dintre voi care vor să emigreze în Tenerife, care vor să părăsească o Românie ce se adânceşte tot mai rău în criză cu speranţa că aici vor găsi binele.

Am un reproş să le fac tuturor acestora şi un mare sfat să le dau. Reproşul. Oameni buni, dacă tot aţi găsit acest blog al unor oameni care de două luni de zile trăiesc în Tenerife, de ce nu-l luaţi la puricat? Înţeleg că n-aveţi timp să citiţi toate posturile, că probabil nu vă interesează că mie-mi place să stau la plajă sau că Seb se dă tot mai bine cu skate-ul. Dar avem multe posturi în care vorbim despre puţinele locuri de muncă de aici, despre rata şomajului din Insulele Canare care a ajuns la 27%, despre cât de optimist şi pozitiv trebuie să fii ca să ai răbdarea să cauţi, să întrebi la hoteluri, restaurante, baruri şi ei toţi să-ţi răspundă „lasă un CV şi acesta va ajunge la departamentul de resurse umane”. Avem articole scrise despre chiriile de aici şi cum sunt locuinţele, despre cum se obţine rezidenţa şi NIE, despre preţurile maşinilor de ocazie, despre preţurile la mâncare şi alte consumabile în supermarket. Pentru asta avem butonul de căutare, se află în dreapta-sus sub numele „cotrobăie după crabi”, avem Arhivă, pe zile şi pe luni, unde din martie până în mai sunt multe titluri care să vă ajute, avem Cuprins, chiar pe bara de meniu, unde găsiţi articolele scrise împărţite pe categorii, avem norul de taguri. Toate ăstea funcţionează, sunt puse pe sait pentru a vă ajuta să găsiţi rapid informaţiile de care aveţi nevoie, fără să pierdeţi timpul.

Sfatul. Dacă tot vreţi să emigraţi, făceţi-vă timp şi citiţi aceste lucruri. Ştiu că e mult mai simplu pentru voi să ne scrieţi un mail în care să solicitaţi toate informaţiile de care aveţi nevoie. Dar gândiţi-vă, e cel puţin lipsă de respect pentru noi dar şi pentru timpul nostru dacă voi spuneţi „n-am prea citit blogul vostru, dar vrem să ştim următoarele: ….” Şi mai mare lipsă de respect este când spuneţi „am citit tot blogul vostru şi v-am ruga să ne daţi următoarele informaţii despre joburi, chirii, maşini SH, rezidenţă, etc”. DACĂ AŢI FI CITIT BLOGUL (NU TOT, CI DOAR DIN MARTIE PÂNĂ ÎN MAI), AŢI FI GĂSIT TOATE ACESTE INFORMAŢII ÎN ARTICOLE DEJA SCRISE. Dacă voi, că vreţi să plecaţi din ţară şi vă pregătiţi emigrarea, nu aveţi timp să căutaţi informaţii despre locul în care vreţi să imigraţi, mai ales că se află toate la un loc pe un blog, nu pe zeci de mii de saituri, cine să aibă timp să vă pună pe tapet informaţiile de care aveţi nevoie? De ce vă închipuiţi că noi avem timp să scriem aceleaşi lucruri iar şi iar, tuturor celor care n-au timp să caute pe blog?

Eu şi Seb, în cele două săptămâni cât eram în ţară şi ne-am hotărât că ar fi bine pentru noi să emigrăm în Tenerife, am citit totul despre Tenerife. Am găsit forumuri ale rezidenţilor, le-am devorat. Am găsit saituri mai puţin complete despre Tenerife, le-am devorat. Am căutat portaluri de informaţii şi ştiri despre Tenerife şi, când am văzut că în limba engleză nu prea sunt la zi, am căutat în spaniolă. Am găsit un blog al unei românce care locuise pentru şase luni în Tenerife, Ioana Budeanu, şi am citit TOT ce a scris despre Tenerife. Adică eram însetaţi să cunoaştem locul în care vom poposi şi evident că voiam să ne facem temele.  Singurul mail trimis cuiva din şi despre Tenerife a fost spre agenţii imobiliari găsiţi pe saituri de locuinţe de închiriat pentru a ne arăta interesul faţă de un anumit studio şi să le spunem că o să ajungem în Tenerife pe 9 martie. Aaa, da, şi i-am mai trimis un mail lui Dan ca să-l anunţăm că venim în Tenerife. Ştim că nu toţi oamenii sunt la fel, adică nu ne aşteptăm ca toţi dintre voi să fie la fel ca noi. Dar, dacă vreţi să faceţi un pas aşa de mare cum este mutarea în altă ţară, aveţi RESPECT în primul rând PENTRU VOI şi căutaţi toate informaţiile care sunt de folos unor viitori imigranţi.

Nu vă supăraţi prea tare că v-am luat la rost. Oricum, mă gândesc că dacă sunteţi raţionali, o să înţelegeţi lucrurile simple şi fireşti pe care vi le-am prezentat în acest articol. Dacă nu sunteţi, atunci o să interpretaţi într-un mod total greşit orice cuvânt, în care caz şi orice mail pe care vi l-am fi trimis ar fi fost la fel de greşit interpretat.

Hai să fim sănătoşi!

Join the Conversation

19 Comments

  1. Un blog ca al vostru se citeste rand cu rand, pana ce intelegi ce scrie si printre randuri!Nu fiti suparati ca orbul nu o sa poata face asta nici daca ii ve-ti pune poze! Si apoi una e sa sti sa vezi un apus de soare si sa mirosi o floare de portocal, asta le simti sau nu, dar sigur sunt atat de frumoase incat sa te faca sa lupti pt. cei ce apreciaza asa ceva si iti da puterea sa-i ignori pe ceilalti! Si oricum inainte de razboi multi viteji se arata, dar de la a zice „da emigrez ” si pana la a o face … e cale lunga! Curaj ca ceea ce faceti e minunat pentru noi si nu in ultimul rand pt. voi!
    P.S.- duminica vine tuica de Valeni promisa lui Seb.

    1. Ştiţi care a fost prima vorbă a lui Seb când v-a citit comentariul? „Da’ eu nu le-am cerut ţuică!” 🙂
      Eu i-am răspuns: „N-are a face, dacă oamenii vor să te cinstească cu o ţuică”

  2. Noi sa sti ca citim tot de cand v-am gasit sunteti extraordinari!dupa ce am citit ultima parte mi-e frica sa va mai scriu dar binenteles va inteleg perfect Je sa sti ca am glumit cu „frica” sunt si eu un jurnalist si cred ca nu intamplator,(v-am gasit)de la tvr Bucuresti m am casatorit cu Cristina, acum sunt in Craiova tot la tvr stud.teritorial si astept sa-mi aprobe cfs pe un an.Lucrurile merg se pare mai repede si cred ca o sa venim mai repede cu 30 de zile.Cred ca dupa 5 iunie, si vroiam sa-l intreb pe Seb ce fel de carlige de pescuit trebuie acolo pt. ca sunt pescar inrait, daca aveti nevoie de ceva din tara si daca pe langa voi mai sunt garsoniere de inchiriat.O sa venim cu masina, o drujba si un bagaj greu de tot…hahaha 2 copii.De un an ne tot gandim fiindca noi am fost acolo si nu stiam cum sa facem pasul decisiv.VA MULTUMIM VOUA pt ca sunteti curajosii care ne-ati dat speranta si ne-ati facut sa ne hotaram.Abia astept sa bem o bere rece cu voi.Cu stima si respect Cristina si Laurentiu.ps. azi am pus la pusculita primi bani pt Tenerife VREM SA FIM LIBERI TOATA VIATA!………………

    1. Acum nu este vorba să vă fie frică, că doar nu muşcăm oameni! 😀
      Noi nu suntem împotriva mailurilor care ne cer informaţii şi lămuriri despre Tenerife, ci împotriva acelora care ne solicită informaţii deja publicate pe blog.
      Reiese că dacă nu găsiţi ceva ce vă interesează puteţi să ne trimiteţi cu încredere un mail. Dacă ştim şi avem cum să vă ajută, vă ajutăm.

      Seb zice că trebuie cârlige normale de pescuit, la fel ca şi în România. Dacă dai la peşte mic, cârlige mici, dacă dai la peşte mare, cârlige mari. În rest, ia-ţi şi cârlige pentru răpitori.

      Legat de puşculiţa voastră, sper să fie una mai mare, că dacă doar acum aţi pus primii bani de-o parte pentru Tenerife, e bine să fie mai mulţi.

      Multă baftă!

  3. Va salut din nou.Suntem Ana si Sorin din Brasov(poate va mai amintiti).Un singur lucru vreau sa va spun:”de-a lungul timpului”,adica de la primul post despre Tenerife,ne-am format o parere despre voi si ne-o completam in fiecare zi.Ne-ati impresionat TOCMAI cu obiectivismul cu care priviti lucrurile,realismul care va caracterizeaza,generozitatea cu care impartasiti(cu cei cu adevarat interesati de ce scrieti voi)fiecare experienta placuta,neplacuta,cum ar fi ea,cu perseverenta cu care va urmati „drumul”.Stim pe de rost toate randurile voastre si asta ptr ca suntem cu ADEVARAT interesati de ce postati voi.Nu ne facem simtita prezenta ptr ca asa suntem noi,preferam sa stam mai in umbra sa ascultam ce au altii de spus,dar:UN MARE MULTUMESC ptr ghidul absolut obiectiv pe care ni-l oferiti,tot respectul nostru ptr tine,Je si ptr tine,Seb.
    Mult succes!

  4. Cei care intreaba si tot intreaba ar trebui sa se gandeasca ca Je si Seb nu sunt obligati cu nimic sa isi rupa din timpul lor liber pentru a raspunde TUTUROR. E ca si cum ai ciocani la usa cuiva, ai cere o cana de apa si tot asa numai pentru faptul ca apa e aproape gratis.
    Je si/sau Seb fac destula munca voluntara atunci cand scriu posturile astea extraordinare pe blog, nu e nevoie sa intrati si in „casa” lor ca sa cereti „apa”.

    1. Nu-i o problemă cu răspunsul la mail, că-mi face plăcere. Problema este când trebuie să scriu aceleaşi lucruri la infinit: chiriile sunt de la preţul ăsta la ăsta şi nu ai nevoie de contract de muncă ca să închiriezi o locuinţă în Tenerife, joburile sunt numai în domeniile ăstea şi sunt foarte puţine, rata şomajului e cea mai mare din toată Spania, preţurile la maşinile SH sunt de la până la, rezidenţa se obţine rapid, în maxim o oră, etc.

  5. of, dacă nu ai fost la întâlnirile bloggerilor în care se discuta de monetizare: pune taxă pe emailul de informare 😀 și eficientizezi procesul. că cine nu vrea să audă, nu o să înțeleagă :))

  6. Da, Seb îmi tot zice asta de vreo lună-ncoa: să dăm informaţii despre tot (de la avioane low cost la chirii şi joburi) doar contra cost. Mie mi se pare o măsură drastică chiar dacă e în parte corectă şi justificată. Aşa că deocamdată informaţiile se dau GRATUIT

  7. UPS!!! Eu vroiam doar sa te momesc cu ceva ca sa nu ne ratati, dar nu-i nimic daca nu vrei …schimb momeala: O tura cu motoru’!?

    1. O tură cu care motor? Veniţi cu motorul? Sau te referi la întâlnirea din Bucureşti? 😀 Păi să ştii că nu vreau o tură cu motorul, doar Jeaninoasa mă are ca pasager pe moto. Aşa că rămânem la… bere. Sau vin roşu.

  8. Venim cu motorul dar mai intai ne vedem la noi in ro. sa bem o bere,sau vin rosu!

  9. Servus

    Ca orice lucru frumos si cu mult devotament facut trebuie sa fie calcat in picioare si improscat cu noroi. Dragilor, nu va mai bateti capul aveti mult prea multe lucruri de facut. Multi din cei ce va scriu nu au iesit macar o data din Romania dar sa mai si emigreze, nu va dati seama sa traiasca ei fara manele si mici? no way. Asa ca dati-i bataie mai departe si nu va mai pierdeti timpul, postati in continuare in stilul in care ati facut-o si pana acum ca este super ok. Uite va dau o tema de studiat: care este sistemul de organizare pt scoli, ce optiuni exista si ce conditii trebuie sa indeplinesti?(in general dar si pentru copii care trebuie sa mearga la scoala)

    Multumesc si mult bina va doresc.

    1. Mulţumim Claudia, ai dreptate în mare parte.
      Îţi mulţumim şi pentru tema pe care ne-ai dat-o, este un subiect foarte bun mai ales că mulţi din cei care vor să imigreze în Tenerife au copii de grădiniţă sau de şcoală. O să ne documentăm, eventual o să facem şi un fotoreportaj incognito la o şcoală din Las Americas.
      🙂

Leave a comment

Lasă un răspuns