De ce nu vă mai invit la un Mojito sau ce am făcut astă vară

E un mister, dar de regulă perioadele bune trec foarte repede, uneori atât de repede încât nu apuci sa le savurezi cu adevărat. Așa s-a întâmplat cu jobul meu boem, pe plajă, la Chiringuito.

Job description

Dimineața la 8 eram în picioare și la 9 deja făceam slalom pe promenadă cu căruțul de marfă printre turiștii care făceau jogging pe malul oceanului. Până la 10 curățenie, scos plăcile de surf și apoi savurat o cafea studiind valurile, în timp ce pe terasă se făcea cursul de Yoga sau Chi Kung. Urma ritualul pentru pregătit ingredientele de mojito iar la 11.30 era gata prima tură. Seara începea nebunia când ajungeam eu la 18-19. Urma o șarjă de câteva sute de mojito cu soarele apunând în oceanul din față și pe la unșpe ajungeam acasă.
Nu m-am bucurat bine însă de jobul ăsta, că l-a terminat Primăria, iar ca ultimul venit pot spune că am stins și lumina, pentru că am pus umărul și la demolarea chioșcului.

Demolarea

Istoria e simplă, clasică și am vorbit de ea în alte posturi. Cuiva cu mulți bani i s-a pus pata că vrea un chioșc pe plajă, în același loc. A uns probabil bine unde trebuie, primăria nu i-a mai prelungit contractul lui Domingo și a scos terenul la licitație cu niște condiții croite pentru cel care își dorea școală de surf pe plajă. La licitație a participat mai multă lume și a ieșit cine trebuie, după tot felul de termene acordate pentru ca cel care trebuia să câștige licitația să poată depune toată documentația corectă. Cam penibil, dar cu toată zdrobeala, manifestații de susținere a proiectului lui Domingo în fața Primăriei Arona, strângere de semnături și contestații în instanță, până la urmă a venit ordinul de demolare. Ca să nu coste demolarea o mică avere, pe 15 iunie l-am pus noi la pământ, în câteva ore iar terenul a fost predat cum era în urmă cu patru ani. Acțiunea în justiție merge mai departe, dar răul a fost deja făcut.

Cam pe același loc, acum este un alt Chiringuito, identic, unde însă nu se mai fac decât cursuri de surf. Între timp o anchetă penală cu niște terenuri și cumetrii a scos la iveală că Arona este una dintre cele mai corupte primării de pe insulă, că mă gândesc că nu o fi singura.

[nggallery id=98]

TROPICAL

Cele aproape două luni cât am lucrat cu norma întreagă aici mi-au prins însă de minune, pentru că am învățat din auzite multă spaniolă și italiană, am cunoscut o grămadă de oameni și pot să îmi trec în CV și “camarero”, pe românește chelner, barman sau ospătar.
În plus am rămas și cu prietenia cu Domingo, care a avut curajul să ma țină în continuare să muncesc la celălalt bar pe care îl avea, un bar de tapas cu multă clientelă spaniolă.

Pentru cei care nu știu, tapas e un fel de gustare pe care o iei pe lângă o băutură, apă, suc, vin sau bere. Poți să comanzi mai multe feluri astfel și să guști din fiecare la prețuri modice, de 3-4 euro un tapas. De exemplu, la Bar Tapas Tropical, la o masă de patru persoane se comandau minim patru feluri de tapas cum ar fi caracatiță a la Gallega, pui de caracatiță dați prin făină și prăjiți în ulei (toxici… dar o nebunie la un țap de bere), inele de calamar projite, bureți cu usturoi serviți sfârâind într-un vas de lut, ton in sos, tipicii papas arrugadas canarioți si alte bunătăți, din care gusta toată lumea…

Tocmai am luat o pauză de creație pentru că m-a luat foamea cu amintirile ăstea. Revenind la momentul Topical, mi-a prins bine experiența. Aici s-a cam dus cu boemia, pentru că dacă la Chiringuito mergeam la muncă neras, în bermude, șlapi și un tricou, la Tropical, Luis, omul de încredere al lui Domingo și cel care dirija bunul mers al lucrurilor și cel care și-a propus să scoată un bun ospătar sau barman din mine, mi-a spus după vreo două zile de venit în pantaloni scurți și cămașă, că trebuie să fiu mai prezentabil. Seara exclus pantaloni scurți iar barba nerasă trebuie să dispară.

M-am conformat și m-am străduit să fiu exemplar, mai ales că regulile nu erau stricte ca într-un hotel sau restaurant. Lucram în ture, de la 13 la 16 când îl ajutam pe Luis și seara de la 20 la 2-3 noaptea, când eram coleg cu Brian, un marocan de 21 de ani, aparent nesuferit dar foarte sufletist de felul lui, dacă ajungeai să îl cunoști. El m-a învățat în primele zile ritualul inchiderii, curățenie etc., și tot el mi-a explicat cum se face fiecare cocktail în parte, eu venind cu lecția învățată doar pentru mojito.
Privind înapoi, super odihnit după o lună și jumătate de libertate, a fost ok jobul de la Tropical, dar la sfârșitul lui iulie, când Domingo a hotărât să închidă barul până când îl vinde, fiind deja în discuții avansate cu un investitor, eram ultra-obosit. Munca în ture și nesomnul acumulat, cu o zi liberă pe săptămână mă cam robotizaseră. Acasă, cum mă puneam jos, cum picoteam în câteva minute. Functionam bine seara dupa 21 și dimineața, dar de la 13 la 16 muream de somn.
Ucenicia mea nu s-a lăsat cu pagube prea mari. Așa vreo zece pahare cred că am spart, dar nu mai mult. În plus, mi-a prins bine ca exercițiu de memorie să țin minte de la masă, până la bar și la bucătărie ce a comandat fiecare. Cred că m-am achitat onorabil de îndatoririle mele, dar prefer să muncesc într-un chioșc pe plajă, decât într-un bar/restaurant.
Dar mai vorbim noi mai în toamnă, pentru că deocamdată nu am început să-mi caut job cu acte, dat fiind faptul că ne luam două săptămâni de vacanță în România.
P.S. Bebele, a cărui concepție s-a petrecut în perioada boemă, a dat viguros prima oară din picioare, pe 16 septembrie! De atunci Je îl simte tot mai mult făcând tumbe prin “oceanul” lui.