Dacia Logan, o maşină des întâlnită pe străzile din Tenerife

Ştirea cu mioritica Dacie Logan care a cucerit mapamondul cel trăsnit de recesiunea economică nu mai este de vreo doi ani de zile o ştire. Iar faptul că pe insula Tenerife Loganurile sunt destul de multe nu-i deloc ceva ieşit din comun. Dar un articol cât de mic merită pe blogul nostru.

Prima dată când am văzut Loganu’ pe insulă am exclamat ca la vederea unei foste colege de şcoală generală, cam prostuţă şi fără prea multe idealuri, care a ajuns o vedetuţă cunoscută în toată lumea. E doar o metaforă, că n-am nicio fostă colegă în această situaţie, dar vederea Loganului asta m-a făcut să zic Hei, Seb, nu este maşina aia prostuţă şi ieftină produsă la Piteşti?

Nu m-a încercat vreo mândrie naţională, dar tot am simţit că trebuie să spun cuiva străin de lângă mine Omule, tu nu ştii, dar maşina aia este produsă în România. Cam sună a mândrie, aşa-i? De ce naiba mintea omului e făcută într-un asemenea fel? Adică e vorba de o maşină modestă, nu-i vreo excelenţă în materie de lux, de viteză sau de siguranaţă pe patru roţi. De ce să se mândrească cineva cu aşa ceva? N-am habar, eu ştiu că de fiecare dată când sunt la muncă, cu şeful meu Jose, ţin să-i reamintesc Asta e maşina naţională a românilor. Uit să-i mai spun că succesul de vânzări peste graniţele României se datorează în exclusivitate lui Renault, care a preluat frâiele de câţiva ani, dar nici Jose nu pare deloc impresionat. La urma urmei de ce să-l impresioneze un Logan? E doar un Logan.

N-am cifre statistice, nu ştiu câţi canarioţi deţin o Dacia Logan, nu ştiu câţi rezidenţi au o Dacia Logan, dar ştiu că niciun român din câţi cunosc eu că trăiesc pe insulă nu are o Dacie Logan. Este şi de înţeles, pentru că nou un Logan nu e atât de ieftin şi alternativa este mai degrabă o maşină mult mai potentă, dar SH, la bani mai puţini. Iar Logan la mâna a doua n-am văzut la niciun anunţ de vânzări.

9 thoughts on “Dacia Logan, o maşină des întâlnită pe străzile din Tenerife”

  1. Buna, v-am descoperit recent si va citesc cu interes. Visez de ceva vreme sa ma stabilesc intr-o insula minunata ca Tenerife, dar de la vise, la realitate e ceva drum de parcurs.As vrea sa va cer o parere : cum credeti ca e mai bine? Sa vii in vacanta si sa iti cauti de lucru, ori sa astepti sa gasesti un job pe net?
    Multam fain! Toate cele bune!

  2. Buna Dana, si eu am fost in tenerife intradevar insula este foarte frumoasa pe mine m-a fascinat , eu am locuit in partea de nord in Los Realejos, mie personal mi-a placut mai mult nordul decat sudul, in perioada cand eu am fost in partea de nord nu erau multe joburi dar viata era mai ieftina in sud erau mai multe joburi dar si viata mai scumpa, nu stiu cum mai este acum eu ma refer la anul 2007 , acum iti poate spune dor Jeanin si Seb,ca sa te stabilesti in alta tara este doar decizia ta poti sa pleci in concediu si asa vezi daca iti convine s-au nu, sau poti sa iei o hotarare cuam au luat-o Jeanin si Seb si sa risti , dar iti mai spun ceva daca pleci singura si nu ai pe nimeni acolo o sa fie foarte greu , adevarul ca, criza a afectat toata lumea. Eu iti doresc succes decizia este doar a ta , eu esper ca la anul in 2011 se va decide sa ma intorc in tenerife, pentru mine sunt mai multi factori ce ma determina sa mai astept . ciao te pup

  3. Salut, Dana!
    Dacă tu ai auzit pe cineva în ultimul an (puternic afectat de criză) care şi-a găsit loc de muncă în Tenerife pe internet, atunci poţi avea speranţe mari că asta ţi se va întâmpla şi ţie (deşi nu este prea relevant dacă altcineva şi-a găsit job pe net, pentru că diferă pregătirea, specializarea, etc.), şi poţi aştepta în România să îţi apară jobul de Tenerife.
    Personal, nu cred că este o opţiune, pentru că fiind atât de puţine locuri de muncă libere pe insulă şi atât de mulţi şomeri (vreo 300.000, fără a-i pune la socoteală pe rezidenţii care nu iau şomaj de la stat, dar n-au nici loc de muncă şi-şi caută direct aici job), tragi şi tu concluzia câte şanse poţi avea de acolo, de la vreo 4.000 de km distanţă.
    Iar dacă vii în vacanţă (asta ce poate să însemne, cam 2-3 săptămâni), nu poţi avea siguranţa că în acest timp scurt îţi şi găseşti de muncă. Iar dacă nu-ţi găseşti în 3 săptămâni, pleci acasă în Ro şi nu te mai întorci pe insulă iar visul tău de a trăi la tropice s-a terminat.
    Tu faci cum crezi şi cum ai disponibilitatea, dar cred că cel mai bine e să ai un stoc de bani (autonomie pentru două luni de trai în Tenerife) şi să te muţi pe insulă. În două-trei luni altul poate fi rezultatul.
    Baftă!

  4. Multumesc, Jeani si Gabriela pentru raspuns. Voi mai astepta. Am fost in Tenerife, mi-a placut, dar sa plec asa singura, pe criza asta e aiurea. Macar o mica vacanta, daca as mai putea pe insula… poate in toamna-iarna or fi preturi mai reduse. Zic si eu….. Om vedea.

  5. Gabriela, ţi-am şters cele două comentarii pentru că în ele făceai reclamă unor servicii.
    Dacă doreşti reclamă pe acest blog, îţi trimit ratecard-ul nostru.
    Mulţumim!

Comments are closed.

Scroll to Top