„Da’ Yago va manca carne?”

.
„Hmmm, sucurile astea a lui mami-s bune rau!”

De cand imi amintesc de mine, stiu ca am mancat mult. Am intrebat-o pe mami daca mereu a fost asa, si da, cica de mica am fost mancacioasa. Dar m-am nascut oare asa, cu apetit mare? Nu prea, ca bebelus mancam normal, nu stateam non-stop legata de san. Iar teoriile spun ca nu, copii mici, cand inca nu au deprinderi alimentare formate, daca sunt lasati in pace, mananca cat le trebuie (si cand le e foame). Stiu sa se opreasca atunci cand se simt satui. Dau sanul afara, daca e vorba de lapte matern, intorc capul cand li se da mancare cu lingurita de catre altcineva, imping farfuria din fata sau, cand sunt mai mari si mai independenti, pleaca pur si simplu de la masa. Nevoia de hrana este o chestie instinctuala, la urma urmei, ca orisice alta nevoie fiziologica. Deci daca eu m-am nascut perfecta :D, adica cu simtul masurii, inseamna ca ceva pe drum m-a schimbat. Poate cutuma asta a societatii, implicit si a familiei mele, ca trebuie sa termini tot din farfurie. Am astfel de amintiri, cand mami sau bunica imi ziceau „papa tot ca sa cresti mare”. Cred ca asa a inceput. Si am ajuns apoi un copil, un adolescent, un tanar care nu stie cand sa se opreasca, care vrea cu orice pret sa termine tot ce e in farfurie (si-si mai pune inca una), chiar daca simte stomacul deja plin.

Asta e o chestie. Alta chestie legata de copilaria mea care se rasfrange asupra problemei mele vechi cu mancarea este modul in care am fost hranita. Nu era rau numai cum si cat mancam, ci si ce anume aveam in farfurie. Cartofi prajiti, paine calda cu branza, carne prajita, snitele, clatite cu dulceata, gogosi, placinte, prajituri. Asa manca toata lumea atunci, putini stiau despre vitamine, enzime ori minerale, si mai putini citisera cartea lui Ernst Guenter „Hrana Vie”. Nu-mi condamn familia ca nu m-a invatat de mic copil care e hrana corecta si sanatoasa pentru om. Atat au stiut ei, in nestiinta lor de atunci. Cum ar fi putut ei sa-mi faca o minima educatie despre nutritie daca nici ei nu aveau habar? Asa ca felurile de mancare gatite in casa copilariei mele mi-au ramas memorate pana in adancul fiintei, n-au intrat doar in obisnuinta. Nu-i de mirare ca toate mancarurile astea ma bantuie, din cand in cand, iar amintirile cu mesele din copilarie ma fac de multe ori sa mananc ghidata de emotii si nu de foame. Si asta indiferent cat de constienta sunt de modul in care imi vin aceste pofte.

Stiind aceste lucruri, imi promit ca Yago nu va fi ca mine. Eu nu voi fi ca mami. Stiam inca de cand Yago era in burta mea ca vreau sa fac definitiv niste schimbari in alimentatia mea. Si am si facut. Dar n-a fost deloc definitiv, ca obiceiurile corpului sunt greu de controlat de minte, asa ca aproape toate mancarurile copilariei mele s-au intors, pe rand, in dieta mea. Acum vreo trei saptamani cand am decis, din nou, s-o inchei cu prostiile si sa fiu fata cuminte 😀 , a fost si pentru asta. Ca Yago a crescut si creste mereu, in fiecare zi intelege mai multe, iar eu nu vreau sa-i fiu decat un exemplu pozitiv si demn de urmat. Mi s-a intamplat acum vreo luna, in timp ce mancam o tarta, ca el sa insiste sa-i dau. Tot spectacolul ce a decurs din refuzul meu m-a cam readus cu picioarele pe pamant. Adica, ba da proasta sunt, ce-i transmit eu copilului meu? Ca e ok sa mancam placinte, zaharul e bun, faina rafinata si ea e buna, ouale, laptele si toate astea sunt delicioase. Uite cu ce pofta mananca mami, cum sa nu fie bune. Dar, in acelasi timp, mami nu-mi da ceva bun, imi interzice ceva, imi spune NU (voalat, dar refuzul fie el si altfel decat prin cuvinte, tot NU ramane).

El isi doreste tot ce vede la noi si de ce nu? Este un omulet mic care vrea sa invete tot despre lumea asta mare iar noi nu trebuie sa-i punem bariere, limite, oprelisti. Daca vrea sa ia ceva de pe masa, bine-ar fi sa fie ceva bun de mancat, nu ceva pe care sa i-l luam rapid din mana si sa-i distragem atentia spre altceva „conform”. Asa ca cel mai simplu este ca pe masa sa fie numai hrana cu care vrem sa-l deprindem, hrana cu care stim ca-i va fi bine si ca va fi voinic si sanatos. Cum altcumva sa-i face educatie alimentara decat prin experienta directa si neingradita cu mancarea? Acum e in faza de cucerire si descoperire, testeaza noi gusturi si texturi, invata ca unele fructe sunt dulcege iar altele acrisoare sau amarui, unele-s zemoase iar altele cremoase, unele legume sunt tari iar altele prea moi. Deocamdata nu mananca, rontaie, musca, aduna in gurita si scuipa, imprastie si manjeste peste tot, dar asta e o faza foarte importanta a introducerii alimentatie complementare pe langa laptele de san la copiii mici. Nu intru in subiect, ca despre „diversificare” am in plan alt articol, dar ce vreau sa spun e ca si asa, cum incepe el acum sa cunoasca alimentele, este o etapa cu nimic mai putin importanta in educatia lui alimentara.

Deci asta este una dintre cele mai puternice motivatii ale mele in acest demers. Pentru copilul, copiii nostri, vreau sa-mi creez alte obisnuinte alimentare, sa-mi fac alte deprinderi cand vine vorba de rafturile din supermarket. Pentru el vreau sa-mi constientizez si inving frustrarile. Ca voi ajunge, cum am mai ajuns, la un moment in care sunt multumita de starea mea de spirit, de forma fizica in care sunt, de nivelul de energie, de starea mea de vitalitate si sanatate, de figura mea si de imaginea din oglinda, de numarul de kilograme si de centimetri. Si simt ca atunci voi claca, voi spune, asa cum mi-a zis cineva, „hai, ca-mi permit o pizza, n-o fi foc o data la nu-stiu-cate-luni”. Si ce naiba voi face in continuare? Voi manca pe ascuns pizza iar cu el la masa salate cu nuci? Voi vorbi despre BINE si voi face RAUL? Sau ii voi da si lui pizza, cu toate ca stiu ca-s doar calorii goale ce vin cu multe principii nutritive gresite, doar asa, ca eu nu ma pot abtine? NU, SUB NICIO FORMA. Copilul nu poate pofti la un gust pe care nu-l cunoaste, asta a fost demonstrat.

Deci nu-i vom perverti gustul, Yago va ramane in legatura directa cu roadele pamantului asa cum le da pamanul, va stii sa aprecieze fructul din copac si frunza culeasa si de pe marginea drumului (despre incursiunile noastre in natura si cum strangem noi plante comestibile din flora spontana, in alt articol). Obiceiurile alimentare sunt atat de puternic imprimate in constiinta unui om incat cu foarte mare greutate isi poate schimba deprinderile si convingerile. Dar „carnea nu are ratiune”, cum spune P. Bragg in „Postul – un miracol”, mintea da. Si exista speranta, ca Dumnezeu a lasat omului postul, ca instrument al curatirii trupesti si sufletesti, cea mai puternica terapie de insanatosire, cel mai bun „medicament” pentru cele mai groaznice boli. Tamaduitor inclusiv de dependente, caci persoanele care postesc se vindeca de obiceiurile vechi care i-au condus pe un drum bolnav. Cei cu dependente alimentare isi recapata pofta si placerea pentru mancarea simpla. E ca o intoarcere la origini. Sau ca o a doua sansa, sansa de a incepe viata cu deprinderi alimentare corecte, bune si sanatoase. „Dupa un post, mintea devine mult mai receptiva la un mod natural de vietuire. Dupa post mintea devine atat de puternica incat poate prelua deplinul control asupra corpului. Mintea devine stapanul deplin si, daca omul nu se intoarce la vechile obiceiuri, atunci mintea lui va stapani corpul sau pentru tot restul vietii”, P. Bragg

Nu pot posti, oricat de mult as vrea, pauza alimentara si postul doar cu apa sau cu sucuri este contraindicat in timpul alaptarii. Dar am la indemana instrumentul numarul doi dupa postul alimentar: detoxifierea cu hrana cruda, sucuri verzi, fructe proaspete si netratate chimic. Daca reusesc sa stau suficient de mult timp departe de „lumea rea” a alimentatiei, daca am vointa sa trec peste ispite si sa merg inainte cu hrana cruda macar 6 luni, stiu ca apoi lupta va fi mult mai usoara. Asa am auzit ca se intampla. Corpul se curata de toxine, implicit mintea, care primeste aceleasi comenzi si informatii mereu si mereu si ajunge sa le considere singurele de valoare. Atunci poftele vor fi invinse, uitate in negura vremilor 😀 Sa fie clar, mi-e foarte usor si natural sa mananc asa cum mananc acum, sucuri de legume, sucuri de frunze verzi, sucuri de frunze verzi cu fructe, limonade, salate de de-toate, ierburi aromatice si uleiuri presate la rece, seminte rasnite si inmuiate in apa ori migdale, alune de padure sau nuci hidratate. Plus o multime infinita de fructe. E simplu pentru ca e foarte mult, e o paleta asa de larga de optiuni si o explozie de gust si de savoare pe care cei ce sunt de celelalte parti ale baricadelor nu le pot banui. Dar tentatia vine din cand in cand si bate la usa iar daca tu nu esti puternic, atunci ea este. Si te invinge.

Deocamdata stau bine, inchei astazi saptamana a treia de hrana cruda. Fara incidente 😀 Si asa sper sa fie in continuare pentru ca este extrem de important sa-l invatam pe Yago si organismul lui cu ce-i este cu adevarat benefic, ca el sa-si insuseasca pentru toata viata care sunt asocierile optime de alimente pentru un organism sanatos. Si sa inteleaga cum si in ce fel combinatiile alimentare nepotrivite fac rau organismului, sa stie sa citeasca simptomele neplacute cauzate de acestea, sa invete sa le evite. Ca o paranteza necesara, da, vom vorbi cu el si despre caca si despre cate scaune a avut pe zi si cum au aratat scaunele lui si cat de moi/tari au fost. Chestii dintr-astea ce-s catalogate rusinoase pentru oamenii conservatori ori pudici, oameni ce cred ca ce se-ntampla la toaleta ramane in toaleta 🙂 Nu, domnilor, constipatia nu e doar atunci cand faci caca o data la trei-sapte zile. Tot constipat se cheama si cel ce face in fiecare dimineata dar face putin (cu toate ca mananca mult), sau cel ce face de doua ori cu toate ca mananca de cinci ori (cea mai buna masura este egalitetea, adica de cate ori mananci pe zi de atatea ori sa faci caca), sau cand „scaunul nu are loc la intervale regulate, nici in frecventa, nici cantitativ”. Cei mai multi oameni nu-s atenti la astfel de aspecte, nu dau importanta detaliilor legate de toaleta. Uita, sau nu stiu, ca eliminarea este oglinda sistemului digestiv si ca acesta e responsabil, in cea mai mare parte, cu starea noastra de bine. Gata paranteza.

Si nu e vorba doar de dusmanii cei mai mari, carnea, lactatele, zaharul, fainoasele si aditivii alimentari. Ci de tot setul de principii prin care aratam ca ne pasa de corpul nostru. Cum ar fi apa. Pe mine nu m-au invatat parintii sa nu beau apa in timpul mesei ca sa nu diluez sucurile gastrice si sa ingreunez astfel digerarea alimentelor. Sau fructele. Ei nu mi-au spus ca fructele nu se mananca ca desert, dupa masa, ci singure, ca masa in sine. Nici ei nu stiau, doctorul de familie n-avea niciun interes sa le spuna, nu presupunea scrierea unei retete. Ori masa de seara. La noi cina se manca tarziu, in special vara. Iar dupa cina, in fata televizorului, fructe. Sau ciocolata. Ori prajituri, din cand in cand. Ce prost s-ar simti mami daca ar sti ce acuze ii aduc. S-ar simti tare vinovata, si-ar face procese de constiinta. Dar nu o cert, repet, nu avea informatiile necesare, facea si ea ce facuse si mama ei, ce facea si soacra ei. Erau oarecum detalii, nimeni nu-si batea capul cu dintr-astea. La noi in familie singurii indicatori ai sanatatii erau dati de analizele de colesterol si diabet (ma refer la bunici, ca ei umblau pe la doctori). Si astea doar cand era depasita limita maxima. Atat. Dar Yago va sti tot ce eu n-am stiut. Si va putea face, atunci cand va fi mare si pe picioarele lui, alegeri naturale, firesti, sanatoase, in acord cu experienta, educatia traita in copilarie.

Ca sa ajung si la titlu, cineva ne-a intrebat daca Yago va primi carne sa manance. Intrebarea numarul unu pe care mancatorii de carne o pun vegetarienilor, atunci cand se termina subiectele de discutie si se ajunge la mancare. De ce l-as hrani pe el cu carne cand eu, pe mine, nu ma hranesc astfel? Adica o consider inamic al sanatatii mele dar pentru Yago e buna? Urmatoarea intrebare care vine din raspunsul meu negativ este „Dar daca el va vrea sa manance carne cand se va face mai mare?”. De parca asta e visul copiilor vegetarieni, ca atunci cand se fac mari si-o sa aiba banii lor si casa lor si masa lor sa tranteasca o fleica de carne in tigaie si s-o perpeleasca cu usturoi. Pentru cei ce mananca carne e asa de greu de inteles viata fara carne incat mi se pare trist. Repet, ce nu ti-e dat sa cunosti, nu ajungi sa doresti. Nu eu am spus asta. Apoi, Yago va creste cu noi si va invata sa vada viata asa cum o vedem noi. Sa nu fiu inteleasa gresit, isi va descoperi gandirea si liberul arbitru, vom incuraja asta, dar sistemul de valori ce va sta ca fundament e cel ce-l vede si-l deprinde in familie. Noi iubim animalele, ele ne sunt prieteni. Iar pe prieteni nu-i mancam la cina, nu? 😀 Acum am citat, dar nu stiu din cine, da’ cineva destept a spus asta. Apoi, daca el mananca crud, fructe, legume, seminte, nuci, va avea o stare a trupului si a mintii superioare unor dorinte atat de… murdare: mancarea de mortaciuni. Am zis!

Atat pentru azi. Si pentru ca in ultimul timp m-am indragostit de citate, mai am unul genial, asa, de final. „Doctorul viitorului nu va prescrie niciun medicament, ci va trezi in pacientii sai interesul pentru ingrijirea corpului uman, pentru dieta si pentru cauzele si prevenirea bolii”, Thomas Alva Edison.

Din toate sucurile pe care le beau eu, lui Yago cel de spanac cu morcov ii place cel mai mult.
Din toate sucurile pe care le beau eu, lui Yago cel de spanac cu morcov ii place cel mai mult.
Scroll to Top