Cum ne-am petrecut sfârşitul anului

Dragă blogule,

Nu m-am ţinut de cuvânt faţă de tine şi am pus pe un plan foarte îndepărtat adnotările zilnice. Nu-mi cer scuze, asta e, omul trece prin perioade şi perioade de-a lungul timpului, iar în unele nu simte nevoia de a se întâlni zilnic cu paginile jurnalului. Cum multe lucruri se întâmplă cu ciclicitate, nădăjduiesc că aşa va fi şi la mine cu scrisul. Dar, oricât de puţină importanţă aş da acum blogului, vreau să consemnez aici sfârşitul anului 2010 şi primele sărbători petrecute în Tenerife. Ca să nu uit, să rămână peste vreme.

Crăciunul m-a surprins, şi pe mine şi pe Seb. N-aş fi crezut că, într-adevăr, poate fi o zi specială şi încărcată cu emoţia Crăciunurilor trecute, toate petrecute în România, cu familia. Dar, fără zăpadă şi cu 24 de grade Celsius, a fost un Crăciun frumos. Am simţit plăcerea de a merge la biserică, e drept, mai mult din curiozitatea de a asista la o slujbă ţinută în spaniolă şi tradusă în engleză decât pentru rugăciune, dar am mulţumit Domnului pentru sănătate şi ajutor în toţi paşii făcuţi şi l-am rugat să ne aibă-n pază şi pe viitor. Apoi, tot ce ştiam despre Crăciun s-a împletit cu tot ce nu ştiam despre Crăciunul oamenilor ce trăiesc în ţările calde, vechi şi nou, toate-odată, puţin din fiecare şi astfel experienţa noastră ne-a făcut să plutim peste ziua sfântă cu bucurie în inimi că putem avea Crăciunul cu noi oriunde în lume. După biserică s-au succedat intersectarea cu o petrecere pe plajă între rezidenţi pensionari, vizitarea oraşului de nisip din Los Cristianos, înot în Atlantic, plajă pe Las Vistas, surf pe playa Honda, cină festivă acasă (pui la cuptor cu legume, salată verde, plăcintă cu ton, salată de beof, vin alb), gătită de Seb, colinde de pe radioul online MagicFM şi un film bun, nu-mi mai aduc aminte care, dar unul bun, pentru că în ultimul timp Seb descarcă de pe torenţi doar filme bune.

Între ani, după cina festivă gătită tot de Seb, cu o sticlă de şampanie şi două pahare în rucsac, am mers pe biciclete în La Caleta, la petrecerea în aer liber dată de ayuntamiento Adeje. Am plecat supăraţi de acasă, în mare parte din cauza mea, eram într-una din stările mele de nervozitate în care dacă intru nu mai ies în aceeaşi zi, şi pentru că am rătăcit drumul spre locul petrecerii (Seb spusese că va fi pe plaja din La Caleta, dar era în curtea hotelului Costa Adeje Palace), seara a fost total compromisă. Nu, n-am întârziat la numărătoarea inversă, am ajuns la 23.56, dar eu pachet de nervi, Seb alt pachet de nervi (din cauza mea), am stat cât să ciocnim şi să bem jumate de sticlă şi asta a fost tot. Nu ne-a ars de poze, oricum, ce poze să faci, soliştilor de pe scenă, turiştilor beţi pe jumătate sau focurilor de artificii? ăstea sunt aceleaşi peste tot şi oricum nu-s pasiunea vieţii mele. Ne-am întors tăcuţi, pedalând pe lângă malul oceanului şi până în ora 01 eram deja în pat. Seb mi-a reproşat că i-am dăruit cel mai groaznic revelion din câte a trăit, eu am gândit că pentru mine, o femeie capricioasă cum sunt, nu e nici pe departe cel mai prost.

A doua zi, prima din noul an, nervii mei erau deja poveste şi lucrurile şi-au văzut de treaba lor. Sărbătorile au trecut, oarecum, că mai e ziua regilor, zi de care spaniolii sunt mai legaţi decât de sărbătoarea naşterii Domnului. Practic, pentru ei nu a existat până de curând moş Crăciun, scrisorile sunt scrise regilor şi cadourile primite pe 6 ianuarie. Eu n-am nimic împotrivă, cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine. Dacă e de bine, un obicei merită adoptat. De ce să nu ne facem daruri şi de ziua regilor magi?

Am intrat şi în ianuarie, luna cea mai rece din Tenerife, dar până acum zilele au fost tot cu peste 22 de grade iar apa oceanului de-a dreptul acceptabilă pentru un înot bun şi o scufundare scurtă, cumsecade. Nici nu-mi vine să cred cât de mult m-am bălăcit în ocean în ultimul an… Şi dacă trece şi ianuarie cel friguros şi fac înot fără costumul de neopren, atunci e de foarte bine. Cred că asta este cel mai mare cadou pe care mi-l face insula în fiecare zi: oceanul Atlantic. Apropo de Atlantic, mi-am venit în minte o întâmplare de pe plajă de acum câteva luni. O mămică din România îşi trăgea odorul în vârstă de vreo trei ani spre apă. „Hai la Pacific, iubirea mea!” şi pentru că fiică-sa plângea ca din gură de şarpe, a-nceput să-i spună poezia „Din oceanul Pacific/a ieşit un peşte mic…”

Biserica catolică din Los Cristianos, cu o perdea de beculeţe-n faţă (cam exagerată decoraţiunea)...

... şi cu un staul bine străjuit de cocotieri

Lângă portul din Los Cristianos, pe câteva zeci de metri pătraţi, a fost construită o replică a municipiului Arona, cu munţi, văi, canioane, cactuşi, clădiri. E operă a trei sculptori, special pentru sărbători, ca să se distreze şi turiştii dacă s-au săturat să bea bere şi să se pârjolească la soare

Seb - impresionat de zecile de tone de nisip şi apă sărată

Surf cu valuri de patru metri - doar pentru avansaţi. Ziua de Crăciun a fost perfectă şi pentru surferi