Cum era să mor înecată la surf, în valul din Bajamar (update video)

Joi dimineaţa, când am văzut valurile din Bajamar, am crezut că nu-s cu nimic mai periculoase decât cele de miercuri, după furtună, în Los Cristianos. Dar vai ce m-am înşelat. Nu zic că dacă aş fi ştiut ce greu este să rezişti acolo în larg pe placă nu m-aş mai fi băgat în apă, zic doar că măcar aveam o idee mai realistică asupra… realităţii. Dan mi-a zis „Janele, uită ce a fost în Los Cristianos, că e joacă de copii pe lângă valul din Bajamar”. Ok, am zis, gândind uite ce mai exagerează şi Dan ăsta. Dar nebunia din Atlantic unde valurile de vânt puteau foarte repede să te facă să intri în panică, să disperi şi să te îneci iar curentul care în două secunde te ducea câţiva metri mai la nord m-a făcut să-mi revizuiesc atitudinea faţă de ceea ce spune Dan. Acum, de fiecare dată când zice ceva, gândesc „Ştie Dan ce ştie, nu-l contrazic, nu comentez”.

A fost furtună şi de aceea valurile au fost atât de haotice… Iar surferi nu erau în apă, că nu era de făcut surf. Am luat două valuri, aşa, pe burtă, cum am făcut şi în Las Americas, în valul Medio, Dan a luat şi el vreo trei, adevărat, surfeşte, în picioare şi-n poziţie, dar surf nu am făcut în Bajamar. A fost supravieţuire, a fost antrenamet puternic al minţii, a fost o oră şi jumătate de înot împotriva curentului şi a fost un test pe care l-am trecut. Am intrat în apă şi mult timp m-am distrat cu valurile şi cu echilibrul pe placă în ciuda violenţei acestora. Am observat că locul pe unde am intrat în ocean şi implicit locul în care stă Seb cu aparatul foto în mâini se face tot mai mic şi ne îndepărtăm, o perioadă de timp am crezut că pot să mă întorc în dreptul lui. Nu mi-am dat seama de pericolul de a nu mai ieşi din apă decât izbită bine de stânci decât atunci când am văzut că înot şi înot degeaba, că acolo unde vreau să ajung n-am cum. Dan dădea de trei ori din braţe şi înainta cinci metri. Eu dădeam de vreo zece ori şi eram pe loc, ca şi cum nu m-aş fi mişcat.

httpv://www.youtube.com/watch?v=Odhu6MZqRTY

Când am obosit să mai înot şi mi-am dat seama că dacă stau în fund pe placă, ca să mă odihnesc, curentul mă duce la mama naiba, i-am spus lui Dan că sunt obosită. Din acest moment a început ultima jumătate de oră în care nu m-am mai distrat absolut deloc şi în care am avut un ditamai morcovul înfipt în cur. „Janele, nu mă interesează ce faci, te foloseşti de adrenalină şi de toată puterea pe care o mai ai şi ieşi din apă!” a urlat Dan la mine, care cred că avea şi el morcovul lui că nu mai ajung întreagă pe uscat. Mi-a arătat o plajă de nisip ceva mai la nord, în direcţia în care ne ducea curentul şi a zis că pe acolo trebuie să ieşim. Mai la dreapta erau stânci mari şi fundul oceanului foarte abrupt iar valurile se spărgeau cu o forţă teribilă, deci sub niciun chip nu trebuia să ieşim pe acolo. La stânga de plaja de nisip, alte stânci, mai mici. Ideal era să ieşim printre zonele cu stânci, chiar pe plajă.

Numai că oricât de mult am dat din braţe, nu mai aveam cum să ajung acolo. Ne apropiam de mal, cu greu, dar spre stânci şi valurile se spărgeau tot mai des şi mai multe. „Aruncă placa departe de tine, să nu te lovescă când vine valul, ţine de lesh cu mâna să nu ţi se desfacă de picior şi scufundă-te când vine valul” mi-a comandat scurt şi tăios Dan. După ce un val animalic m-a rostogoit ca-n maşina de spălat şi au mai urmat vreo patru sub care m-am scufundat, eram pur şi simplu sleită de puteri. Dar măcar calmul mi l-am păstrat, deşi Dan zice că arătam tare disperată „Data viitoare o să iau o oglindă să te vezi şi tu cum arăţi acolo”. M-am odihnit puţin agăţată de placa lui Dan, apoi mi-am recuperat-o pe a mea şi într-un final târziu am pus piciorul pe o stâncă acoperită de alge şi corali. Slavarea era aproape, dar mai veneau valuri. Încet-încet, am ajuns la mal. În stâncile din stânga plajei, cele nu foarte periculoase. Şi am răsuflat uşurată. Cred că şi Dan. Cu surful e treabă serioasă, nu e de glumă. Te poate ucide. Dan m-a salvat în ziua aia.

Cred că din perspectiva lui Seb această întâmplare este mult mai dramatică… se uita prin teleobiectivul camerei foto şi nu mă vedea, iar la un moment îl zăreşte pe Dan pe placă, căutându-mă la rându-i din priviri. Cu siguranţă au fost multe momente în care a crezut că gata, m-a pierdut în nemernicul de Atlantic. Ufff, un om normal n-ar fi intrat în ziua aia în valuri, fără pregătire, fără rezistenţă fizică, fără să ştie surf. S-a confirmat încă o dată că nu sunt normală.

Morala: nu intra în valurile din Bajamar fără să ştii să faci surf!

Stând în cur te odihneşti, dar eşti şi în voia curentului

[nggallery id=18]

Cum zice Kike, instructorul de surf, la motocros când oboseşti, ieşi de pe circuit şi te dai jos de pe motocicletă, la surf nu mai ţine de tine, cel ce hotărăşte este oceanul

4 thoughts on “Cum era să mor înecată la surf, în valul din Bajamar (update video)”

  1. o,doamne! de cata adrenalina ai nevoie?tu vrei sa faci chiar surf,nu sa te joci!de parca te-ai fi nascut cu placa!am crezut ca doar experiente,bla,bla,dar tu nu si nu…imi plac experientele voastre,dar fara a te pune in pericol! ce fac sustinatorii,apoi?

  2. jeaninoasa

    O, Maria, mulţumesc pentru grijă, în realitate cică n-a fost aşa mare pericol. Că, de fapt, oceanul n-ar fi fost aşa de periculos cum mi s-a părut mie şi că, doar oboseala m-a făcut să ajung aşa greu la mal.

  3. Uuufff, bine că ai reuşit să ieşi!!! Eu zic că nu e de joacă cu oceanul, am simţit şi eu din plin în vreo două rînduri forţa valurilor şi era vorba de cele de pe mare, cît mă ţin eu de bună înotătoare, mi-au dat ceva bătăi de cap! Take care!

Comments are closed.