Cum am recuperat un euro furat de telefonul public din faţa blocului

Să suni de pe telefonele cu fise din Tenerife este tot timpul o aventură. Niciodată nu ştii când vâri un euro în aparat dacă poţi suna şi vorbi două minute acasă. Uneori vorbeşti patru, alteori două şi de multe ori rămâi fără fisă.

De exemplu, în faţa blocului :), cum s-ar spune pe la noi, pe la Sibiu, avem două telefoane care funcţionează şi cu fise şi cu cartele. Niciodată însă nu funcţionează amândouă deodată. Ai nimerit la cel prost..te-ai fript cu un euro. Aşa m-am fript şi eu luni seara, când ajunşi în faţa blocului, am vurt să sunam fiecare acasă. Bag eu un euro şi pa..i-a stat în gât. L-am bruscat eu ce l-am buscat da degeaba. A venit un indian şi s-a pus să sune de la celălalt, spunând sfătos „this is working!”.

M-am enervat şi am urcat sus oarecum frustrat că ne-a furat Telefonica, un fel de Romtelecom de-al lor. Diferenţa este că în Tenerife, telefoanele publice chiar sunt folosite, mai ales cu fise, şi sunt adevărate maşini de făcut bani. Câştigă şi Telefonica,  fac ciubucuri serioase şi angajaţii care colecteaze monezile şi găsesc la fiecare telefon câţiva euro rămaşi în gâtul aparatului.

Din fericire pentru noi, când am plecat marţi la muncă, pe la 11, omul cu fisele tocmai meşterea la telefonul care mi-a stricat seara – adică cu 1 euro, puteam face o grămadă de lucruri pe lângă telefonul în România, cum ar fi să-i cumpăr lui Je o îngheţată de la Mc Donalds, să beau un expresso, să beau o bere la halbă, să cumpărăm un kil de mere şi aşa mai departe.

L-am ochit pe nenea încă de sus de pe scări şi i-am zis lui Je, „Uite-l pe meseriaş. Mă duc să mă cert cu el”. Ea s-a uitat câş la mine, pentru că nu îmi stă în fire să fac dinastea. Ce am zis, am şi făcut, doar că omul, după ce i-am bodogănit eu acolo revoltat în engleză, foarte calm, a înţeles doar cuvântul „one euro”, că i-am arătat şi un deget. Avea în mână vreo cinci, ciubuc curat, aşa că mi-a întins senin un euro şi m-a calmat rapid. Ziua a început perfect.

2 thoughts on “Cum am recuperat un euro furat de telefonul public din faţa blocului”

  1. 1 euro sa-ti strice seara in paradis?? 😛 nici chiar asa!
    oricum, ma intreb oare in romania te bucurai la fel de tare de acel euro – avand in vedere ca puteai si aici face cam tot ce-ai enumerat tu mai sus? Sau Tenerife te invata sa apreciezi banu’ ?

  2. Da, se poate spune ca te face sa apreciezi banul. chiar daca preturile par aceleasi, conditiile sunt totuşi altele

Comments are closed.

Scroll to Top